Statutul de spectator

Publicat în Dilema Veche nr. 850 din 23 - 29 iulie 2020
Zizi și neantul jpeg

Cu toții avem momente în viață cînd simțim că, brusc, nu mai sîntem în inima lucrurilor. Ci stăm pe-o piatră la marginea drumului sau, în cel mai bun caz, pe un norișor la altitudine mică și contemplăm, stupefiați, ce ni se întîmplă. E cumva un mod de a face față aș zice decent: mai bine decît să te dai cu capul de toți pereții, reali sau imaginari, sau să te lamentezi cuiva.

Chestia asta îți vine, în general, odată cu lucrurile cu adevărat greu de dus care vin peste tine. Am simțit pentru prima dată asta, așa cum am mai scris, de altfel, atunci cînd a murit tatăl meu: eram la școală și cred (căci totul e ca prin ceață) că directoarea m-a chemat la ea și mi-a dat vestea. Cred că acela a fost momentul în care am simțit dedublarea asta pentru prima dată explicit: era prea de neconceput ce se petrecea. Nu era posibil, așa că m-am ridicat repede pe norișorul care nu mai era atît de alb și am asistat de acolo la desfășurarea lucrurilor. Percepeam astfel totul atenuat, ca printr-un tunel de vată de zahăr, durerea nu se simțea direct. Nu mai eram protagonista întîmplărilor, ci doar un receptor aleatoriu care le urmărea și se minuna.

După ce m-am dus acasă, în ziua aceea de decembrie, și-n următoarele zile, totul a continuat să treacă prin tunelul de vată de zahăr. Care s-a dovedit nu doar a fi izolat fonic, ci și capabil să amortizeze orice fel de senzație, ba chiar să te facă să uiți, precum lumea din „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte“ pînă la Valea Plîngerii. O prietenă îmi povestește și acum că a trecut pe la noi în perioada de atunci și nu i-am spus nimic de moartea tatălui meu, ca și cum nu s-ar fi petrecut.

După această primă exersare, senzația de spectator a început să vină și în momente mai puțin dramatice. Chiar în cele de plictiseală. De pildă, ținusem neapărat, cînd am intrat la facultate, să merg cu colegii la o bere. Să văd cum e. Așa că, în cele din urmă, m-am dus. După ce am băut ce am băut (nu eram obișnuită), oamenii au continaut să bea și să discute, căci ăsta era ritualul. Deodată, timpul trecînd (scurgîndu-se mai bine de două ore), mi-am dat seama că, de fapt, nu mă interesează mai nimic din ce se vorbește acolo. Că statul și băutul în grup (cel puțin atunci, în acel moment al vieții) mă lasă rece. Dar cum ținusem prea mult să fac asta, era încă un mit ce trebuia bifat, am rămas totuși acolo, fizic cel puțin: ocupam unul din scaunele de la cele vreo trei mese unite. Însă mersul conversației a ajuns tot mai departe de mine și mă ridicasem cumva deasupra întregii adunări, bucuroasă, pe undeva, că sînt în mulțime ca idee, dar nepăsîndu-mi nicidecum de amănuntele conversației. A fost o senzație foarte plăcută, de a fi cu oameni, dar, de fapt, cu gîndurile tale, de a te simți în siguranță și liber, în același timp.

De atunci încolo am îmbrățișat postura de spectator și conștient, în viața de toate zilele. Nu numai anumitor situații le-am făcut față așa, ci am ales și ca, din cînd în cînd, să evadez astfel din realitatea uneori plată: mergeam la film, în mod regulat, cu partenerul meu de atunci (pe vremea aia nu exista nici Netflix, nici HBO GO). Ajunsesem să mergem chiar zilnic la cinema. Făceam și toate lucrurile obișnuite în viața de zi cu zi – ne iubeam, dormeam, mîncam, învățam, ne vizitam părinții etc. Eram actorii conștiincioși ai propriei vieți, asemenea majorității semenilor noștri.

Dar se pare că mai ales eu aveam nevoie și de altceva. De un alt tip de împărtășire cu persoana iubită: una care să nu țină direct de realitatea asta. Ca și cum aș fi vrut să-l iau pe iubitul de mînă și să pășim împreună într-un vis comun, într-un loc în care limitele lumii ăsteia să nu ne afecteze atît de evident, în care să ne permitem evadări din imediatul restricționat de legile fizicii și de cele ale societății omenești. Dacă voiam să ne zbenguim în altă epocă, mergeam la un film. Dacă voiam să zburăm și să ne întîlnim cu alte creaturi care fac același lucru, hop, iar la film. Dacă voiam să ne credem nemuritori și capabili de magie, țuști în sala de cinema.

Acolo, împreună, cu cîte un sandviș și un suc în mînă (nici floricele nu prea erau prin anii ’90), pătrundeam în ecranul din fața noastră timp de o oră și aproximativ 45 de minute, liberi de timpul și spațiul din realitate. Nu era nici un pericol să luăm de bun ce vedeam în film: știam exact care e limita dintre ficțiune și realitate. Ne trebuia doar porția zilnică de plutire comună într-un loc care, pe moment, părea doar al nostru, deși-l împărțeam cu ceilalți o sută, să zicem, de spectatori.

Am rămas dependentă de statutul ăsta paralel de spectator pînă azi. Nu zic că e cea mai bună soluție, e și asta o dependență. Dar, dacă o faci cu măsură și cu oarecare discernămînt în zilele noastre, cînd ai opțiuni, practic, nelimitate, nu poate fi ceva atît de rău. Uneori poți doar privi lumea din jur, fie cea de pe geam, fie cea de pe ecran. Fără să o judeci, să te implici excesiv ori să ai neapărat ceva de spus. Doar fiind puțin fericit.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.