Sîntem o naţie de plagiatori

Publicat în Dilema Veche nr. 700 din 20-26 iulie 2017
Sîntem o naţie de plagiatori jpeg

Politica între naţiuni, de Hans Morgenthau, e o carte fundamentală pentru toţi cei care doresc să înţeleagă natura politicii mondiale. Un fel de Biblie. Cînd eram student la Știinţe Politice, toţi profesorii făceau referire la ea, aşa că m-am grăbit să o cumpăr – am şi notat ziua, 22 august 2008 – cînd am aflat că a fost tradusă la Polirom.

Una din anexele acelei ediţii cuprindea un set de eseuri ce urmăreau „aducerea la zi a realismului în secolul XXI“. Ca militar – eram locotenent la acea vreme –, mi-a atras atenţia detaliul că două prezentări aparţineau unor ofiţeri: generalul Brent Scowcroft, fost consilier pe probleme de securitate naţională în administraţia Bush Sr., şi amiralul William Crowe, fost Şef al Statului-Major Interarme şi profesor de geopolitică la Universitatea din Oklahoma. M-a impresionat că eseurile unor militari stăteau alături de altele aparţinînd unor personalităţi în domeniu, precum John Mearsheimer şi Richard Little.

Acum să facem un salt în timp pînă în zilele noastre, mai bine zis, pînă în zilele în care Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei naţii, cartea Emiliei Şercan, a văzut lumina tiparului la Editura Humanitas şi pe care subsemnatul a dorit neapărat să o citească. Asta s-a întîmplat în urmă cu două luni, de unde se poate deduce că între momentul Morgenthau şi Şercan au trecut nişte ani, răstimp în care locotenentul de atunci, deh, a devenit maior.

Emilia Şercan face cîteva dezvăluiri „şocante“ în această carte: spre exemplu, spune despre generalul cu patru stele (r) Oprea Gabriel, profesor universitar doctor, că este un „plagiator-făuritor-de-plagiatori“. Poftim, cum? Da, afirmă despre un general cu patru stele – cel mai mare grad pe care îl poate atinge un militar din Armata României, cu excepţia celui de mareşal – că este un plagiator ordinar, un terchea-berchea fără treabă cu lumea academică, care, cu tupeu, în mod grosolan, a preluat ad litteram în lucrarea de doctorat „calupuri întregi de text… din volumele altor autori, lucrarea fiind, în esenţă, un mixt de paragrafe amalgamate. Surprinzător pentru o teză de doctorat, nu conţine o introducere sau concluzii proprii.“

Încă de la prima pagină, spune Emilia Şercan, generalul cu patru stele Oprea începe lucrarea folosind prescurtarea op.cit., care înseamnă „operă citată anterior“, fără însă a exista vreo operă citată anterior în întregime la care să se facă referire. Mai mult, generalul nu cu o stea, nu cu două, nu cu trei, ci cu patru stele, nu doar că a devenit „prin furt… profesor universitar şi coordonator de doctorate“, dar autoarea susţine – altă dezvăluire şocantă! – că a patronat chiar plagiatul şi impostura, permiţînd, sub bagheta autorităţii sale ştiinţifice, ilegal şi imoral dobîndită, „acordarea de titluri de doctor unor indivizi cu lucrări plagiate sau cu lucrări mediocre, maculatură curată“. Din nou: poftim, cum?

Dar să urmărim ce mai spune autoarea: ea mărturiseşte, după ce dovezile de plagiat au devenit incontestabile, că a încetat să îl mai perceapă pe generalul cu patru stele Oprea drept „individul cu mutră cazonă şi exprimare austeră, poticnită“, care „abia lega în mod coerent cîteva propoziţii, şi alea foarte simple“, ci se vedea obligată să îl „citească“ într-o cheie diferită, în care de bază erau „influenţa“ şi „puterea“. Am fost, încă o dată, şocat.

La fel de şocat am rămas în urma dezvăluirilor despre domnul Neculai Onţanu, fost primar de sector al municipiului Bucureşti: confruntat cu realizările acestui spirit napoleonian, singura alternativă decentă a fost să mă înclin aflînd că, deşi a terminat stagiul militar obligatoriu cu gradul de „fruntaş“ şi fiind de profesie fierar-betonist, a ajuns, printr-un salt corespunzător geniului, brusc general-maior (r) al Armatei României. Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu sînt de la 14 ani în armată (am urmat un liceu militar), anul acesta se împlinesc 25 de ani de cînd am îmbrăcat haina militară şi sînt maior. Şi am urmat cursuri obligatorii de avansare înaintea fiecărui grad. Că aşa prevede „Ghidul carierei militare“. Şi, ei bine, gradul de maior este exact cel pe care ar trebui să îl am.

De asemenea, generalul cu două stele (r) Onţanu a devenit doctor în ştiinţe militare cu o lucrare al cărei coordonator este – cine altul dacă nu – generalul cu patru stele Oprea, ce reuşeşte performanţa de a se distinge de puhoiul de teze de doctorat plagiate prin faptul că, deşi „cea mai mare parte… este copiată din surse multiple“, „ghilimelele nu sînt folosite măcar o singură dată“ în una dintre cele 313 pagini pe care le numără. Rar, e drept, „face trimitere către sursa originară a informaţiilor cu o notă de subsol, dar fără a folosi ghilimelele“. Mai mult, autorul nu utilizează nici o bibliografie. Dar, vai, cum?

Cu aceste date sumare în minte, vă puteţi imagina o discuţie elaborată, o dispută de idei între generalul (r) Scowcroft şi amiralul (r) Crowe, pe de o parte, şi generalul cu patru stele (r) Oprea şi generalul cu două stele (r) Onţanu, pe de altă parte, purtată pe palierul în care toţi şi-au cîştigat expertiza, cel al siguranţei naţionale? Oare cîţi asociază imaginea elitei Armatei României cu „excelenţa“ universitară a celor doi generali? Nu e dezonorantă o asemenea alăturare? Ca militar, eu aşa o percep. Ca cetăţean român, mă simt profund umilit.

Emilia Şercan spunea că anchetele ei referitoare la aceste plagiate au „stîrnit indignarea unei părţi a comunităţii academice, dar au produs şi multă tăcere. O tăcere suspectă şi complice a Academiei Române, a mediului universitar, a Parlamentului României, a clasei politice.“ Dar şi a societăţii, în ansamblu, care a profitat fără jenă, în interes personal, de destrămarea rigorii academice. Totuşi, nu e dureroasă această tăcere? Pe dumneavoastră nu vă apasă? Nu o simţiţi arzîndu-vă pe dinăuntru? Nu vă vine să vă sfîşiaţi hainele de pe voi şi să urlaţi: hei, pînă aici? Nu v-aţi săturat? Chiar nu v-aţi săturat?

Sîntem o naţie de plagiatori cap-coadă. Înainte, glumeam, un întreg popor, pe seama savantului de renume mondial Elena Ceauşescu. Însă era vorba doar despre ea. Astăzi, aproape tot poporul e una cu tovarăşa. Ştiaţi că, „din 1900 şi pînă în 1990, în România au fost acordate sub 1500 de titluri de doctor“, în schimb, din „1990 pînă în 2016, peste 67.000 de persoane au obţinut titlul ştiinţific de doctor“?

Datele referitoare la absolvenţii de facultăţi ar fi şi mai înspăimîntătoare, sînt sigur. Plagiatul e emblematic pentru întreg sistemul universitar românesc. Altfel nu îmi explic uşurinţa cu care ne-am trezit toţi, după Revoluţie, intelectuali. Nimeni nu mai vrea să fie un amărît de fierar-betonist. Nu în CV, căci gîndirea, oricîte diplome ar acoperi neştiinţa românului, va rămîne neschimbată pentru mulţi. Şi, la fel, exprimarea. Simplă şi poticnită. În acord cu scrisul. Semiagramat. Şi împănat cu emoji.

Am depăşit de mult pragul în care nu ne mai e ruşine. Dar, să ştiţi, nici lor. De fapt, lor, cu atît mai puţin. Ei niciodată nu s-au sinchisit. Ei sînt cei care au dat tonul, care au produs schimbarea ale cărei efecte le resimţim azi toţi. Iar noi, din slăbiciune şi comoditate, ne-am pliat. ­Căci ne-a şi convenit.

Patronii falsului şi înşelăciunii universitare au format o sectă de adepţi care s-a extins şi a dat naştere unei şcoli naţionale de discipoli zeloşi, iar episcopii, preoţii, diaconii şi clopotarii hirotonisiţi prin practicarea acestei religii a imposturii – absolvenţi care mai de care mai habarnişti ai unor facultăţi care mai de care mai de duzină – s-au prosternat adînc în faţa imaginii creatorilor doctrinei diplomelor lucioase, numai bune de vîrît în… LinkedIn, şi s-au grăbit să o legalizeze cu propria fraudă intelectuală pentru a-şi putea legaliza statutul universitar.

Uite-aşa, semidocţii crescuţi dincoace de cultură şi educaţie şi analfabeţii funcţionali ai României au pus neuron de la neuron pentru a fonda Catedrala Mîntuirii Neamului de neştiinţa-i epatantă, prin oficalizarea draconică a furtului! De idei, de astă dată. Care, pe lîngă faptul că e foarte ieftin, prezintă avantajul că e foarte onorabil. Vina, ca întotdeauna, e împărţită. Şi, evident, este difuză. O vezi peste tot şi niciunde. Profesorul Mircea Miclea de la Universitatea „Babeş-Bolyai“, într-un excelent interviu acordat site-ului www.pressone.ro, descria lumea universitară românească în termeni deloc măgulitori: o lume a ego-urilor exacerbate şi a validărilor reciproce, în care „coeficientul de narcisism bate de departe coeficientul de inteligenţă“. Nu cu mult diferită e şi societatea absolvenţilor proveniţi din rîndurile facultăţilor unde ei predau, compusă preponderent din cavaleri ai tristei figuri intelectuale al căror coeficient de fudulie îl bate fără drept de apel pe cel de inteligenţă. Şi de bun-simţ.

Trimiterile la clasa politică vibrează, de asemenea, în interiorul aceleiaşi cutii de rezonanţă. Să amintesc, pentru o înţelegere deplină a locului pe care îl ocupă ac­tual­mente aceasta, de întrunirea Consiliului de Coroană din ziua de 3 august 1914, cînd urma să se hotărască destinul României în conflagraţia ce avea să urmeze. La acea întîlnire, povesteşte în memoriile sale I.G. Duca – atunci, ministru al Cultelor –, la care au participat, printre alţii, I.I.C. Brătianu, Th. Rosetti, P.P. Carp, Take Ionescu, A. Marghiloman ş.a.m.d., regele Carol I, care convocase Consiliul, „a spus în româneşte că… ne cere voie să nu rostească, ci să citească părerile lui, pentru a da cugetării toată preciziunea. A adăugat că limba franceză fiind limba internaţională şi limba subtilităţilor diplomatice, a scris în franţuzeşte nota pe care doreşte să ne-o citească şi că, în consecinţă, socoteşte că ar fi nimerit ca discuţia să se facă tot în limba franceză.“ „România veche exista încă în toată splendoarea ei“ – avea să scrie I.G. Duca. O Românie în care nu se punea problema ca elita să nu vorbească, citească şi gîndească (măcar) în limba franceză.

Ce avem acum, în mileniul al treilea? O Românie nouă şi băţoasă, plină de doctori şi moftangii, dar care abia reuşeşte să scrie şi vorbească în limba maternă. O Românie în care expresia celei mai subtile construcţii lingvistice de care e capabilă cînd vrea să articuleze un De profundis e pastila de înţelepciune înrămată pe Facebook. O Românie în care, conform unui sondaj realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aproximativ „46% din românii cu vîrste de peste 18 ani n-au citit niciodată o carte în anul trecut“, dar care, atunci cînd o bătrînică e surprinsă citind în tramvai Muntele vrăjit de Thomas Mann, cum s-a întîmplat în urmă cu cîteva luni, e cuprinsă de un extaz nemărginit şi o felicită înduioşată pe cea care, la 80 de ani, cu o sacoşă de rafie lîngă ea, le arată like-uitorilor de meserie ceea ce ei nu au fost, nu sînt şi nu vor fi vreodată: cititori adevăraţi, respectiv oameni care trăiesc pentru ei înşişi, nu pentru a se expune pe Facebook ca animalele la zoo.

Se ştie povestea acelui valet care, cu melancolie, refuza să lustruiască încălţările stăpînului. „La ce bun?“, zicea el. „Mîine va trebui s-o iau de la capăt.“ Sau povestea gospodinei care refuza cu îndărătnicie să facă curăţenie. „La ce bun?“, zicea şi ea. „Mîine praful se va depune iar pe mobilă.“ Aşa este cetăţeanul român care refuză să ia atitudine împotriva celor care îl umilesc şi-l calcă pe grumaz după bunul plac. „La ce bun? Mîine vor veni alţii.“

Cîtă vreme mentalitatea asta păguboasă va prevala, vom răsturna şi răvăşi întreaga ordine socială de care are nevoie o civilizaţie spre a evolua. Vom avea nu doar liderii pe care îi merităm, nu doar doctorii, profesorii, funcţionarii, militarii, poliţiştii şi spărgătorii de seminţe de la colţul blocului pe care-i merităm, dar şi corupţia pe care o merităm. Adică străzile, spitalele, şcolile, ghişeele şi instituţiile de care ne tot lovim în cursul vieţii.

Putem strîmba din nas oricît: noi înşine sîntem o bucăţică din ceea ce vedem azi în România. Cei ca Emilia Şercan sînt o picătură de revoltă într-un ocean de indolenţă, amorţeală, resemnare şi indiferenţă. Strigătele şi atenţionările acestor lupi singuratici reuşesc uneori să zgîlţîie societatea din mîloasa apatie în care s-a scufundat, dar e nedrept să pui asemenea oameni în faţa exigenţei efortului infinit de a nu renunţa la lupta pe care o poartă pentru a ne fi bine tuturor, implicit şi ţie, e nedrept să aştepţi din partea lor minuni la care tu singur poţi contribui pe parcela ta de responsabilitate.

Iar o primă măsură, la îndemîna tuturor, ar fi să prelucrăm tiparele imaginative care s-au format în spaţiul mental al acestui popor în ultimele decenii, încetînd a mai considera hîrtiile lucioase cu numele noastre caligrafic înscrise pe ele drept o eflorescenţă a spiritului. Dacă nu, în scurt timp ne vom transforma într-un glorios neam de emoji. Care, după ce milenii la rînd s-a luptat cu un destin potrivnic ca să dea check-in în paginile de istorie universală, acum se va număra printre cele dintîi care vor da check-out, să iasă din ea.

Ceea ce nu va afecta prea mult tonusul românului, căci şi atunci va fi un cetăţean marca „feeling great“, care va fi foarte atent ca pe 1 Decembrie şi în alte zile în care toţi „simţim româneşte“ să se imortalizeze cu tradiţionala ie. 

Mihnea Rudoiu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Dear Darlin’ Namor (Editura Tracus Arte, 2014).

Foto: adevarul.ro

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.