Arme pentru America

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Arme pentru America jpeg

S-a-ntîmplat să „vizitez“ trei universități în această vară: Stanford, SJSU (amîndouă din California) și ATSMU din Dușanbe, Tadjikistan. Am ceva de spus pe chestia asta, dar sînt absolut nevoit să precizez, de la început, că nu umblu să mă laud. Știți cum spune orice lăudăros: „Eu nu mă laud, eu spun adevărul!“, astfel încît să convingă că nu e numai lăudăros, ci și prost; minciuna poate să facă parte din lăudăroșenie, dar poate să nu facă. Dar lăudăroșenia îl prezintă totdeauna pe lăudăros într-o lumină favorabilă (sau, cum se spune astăzi, îl „poziționează“).

Povestea e simpluță și nu mă pune în vreo lumină favorabilă: am fost în Tadjikistan cu gîndul de a scrie o carte – cum face toată lumea, mai nou –, iar la întoarcere am reușit să mă cert groaznic cu soră-mea. Ca să ne putem împăca (fiindcă sîntem ultimii Buzea din filmul nostru), a făcut un efort financiar considerabil și m-a invitat pe acolo (Silicon Valley), cu tot cu nevastă și copil, plătind o sumă absurd de mare pe bilete de avion de ultim moment. A fost frumos, dar cam matriarhal după gustul meu (nevastă, soră, fiică, nepoată), așa că m-am cerut în expediții de unul singur, spre San Francisco, Stanford, San Jose, Oakland și Berkeley. Am fost inițial refuzat, dar mi-am pledat cauza, am amenințat că mă duc oricum etc.; am acceptat să intru într-o negociere pe care s-o pierd („Dacă tot te duci, mergi și pe la universități și fă-ți o părere, cît de cît, pentru asta mică“), și-am plecat. Am mers cu Caltrain și cu Capitol Corridor. Două trenuri, două zile.

În San Francisco n-am izbutit să găsesc universitatea (zice-se c-ar fi vreo două-trei, eu n-am zărit nici una, oricît m-am silit), în Oakland nici n-am căutat-o (pe bune? Universitate pentru fiică-mea, care e la grădi?!), în Berkeley n-am găsit orașul (impresia mea e că acolo întreg orașul este universitatea, sau invers – nu știi care-i și care!), dar la Stanford am avut noroc. Am intrat în vorbă c-o doamnă care uda niște flori, luînd-o drept cineva din personalul de întreținere, dar doamna era cît se poate de profesoară. M-a-ntrebat de unde sînt, am zis că din „Eastern Europe“ ca toți speriații, doamna a zîmbit (văzuse ea mulți din ăștia, probabil) și mi-a spus cîteva lucruri, iar unul mi se pare chiar interesant și justifică o parte din textul acesta. Mi-a zis că bursierii care vin din România (între timp îmi recunoscusem păcatul originar de a fi român, cocoașa pe care o purtăm cu noi prin lume), din Polonia și din țările baltice sînt „excelent educați“ și „adaptabili, foarte deschiși“. A mai adăugat „Nu cu ei avem probleme“ și a mai spus și alte lucruri, dar pe mine m-a impresionat chestia cu educația excelentă. M-am apucat să pistonez subiectul, i-am spus că universitățile din România sînt foarte prost cotate, iar românii înșiși se împart în două categorii (cei cu studii în țară și cei cu studii în străinătate), așa că să facă bine să mă lămurească. Doamna a făcut eforturi lăudabile, dar din păcate eu n-am priceput mare lucru; cumva, părea să susțină că sistemul lor e atît de diferit de sistemele din care vin studenții, încît oricum ei trebuie luați de la zero, important este să nu ajungă acolo gata spălați pe creier, așa cum (zicea ea) li se întîmplă multora din America Latină și din Europa de Vest. Ai noștri, după doamna profesoară, vin chitiți să învețe, vor foarte mult să se integreze, nu fac pe claniștii și se străduiesc permanent să-și lustruiască engleza cu care-au venit de-acasă. Mie mi-a zburat gîndul la teoriile unui ofițer de-al meu din armată, care zicea că teriștii (T.R., adică „termen redus“) sînt „complet tîmpiți“ în materie de militărie și că nu se poate scoate nimic din ei; că, dacă vrei armată adevărată, o faci doar cu băieți de 18 ani, „fără bășini în cap“ și pe cît posibil săraci lipiți. Poate că mintea mea face asocieri bolnăvicioase, dar cînd doamna profesoară mi-i lăuda pe studenții ei români, poloni și baltici, parcă-l auzeam pe domnul maior Vasiliu.

Dar numai mie mi se pare complet contraintuitivă chestia asta? Faptul că în România ne dăm de ceasul morții despre cît de slab este sistemul educațional, perorăm despre „catastrofa din învățămînt“ (o fi, nu zic) și ne tînguim despre tinerii „tot mai rudimentari“ ai țării, pe cînd americanii îi primesc cu brațele deschise și-i mai și laudă?! Nu cumva îi educăm prea bine? Asta ar fi chiar culmea: un plan național pentru păstrarea absolvenților prin scăderea performanței! Nu-mi pot reprima un rînjet gîndindu-mă cîtor oameni le-ar pica de minune o asemenea idee… nici sloganul n-ar fi greu de găsit: „Mai prostuț, că-i mai drăguț!“

La SJSU (San Jose State University) n-am avut baftă nici de vreo doamnă, nici de vreun furtun de stropit, măcar că m-am învîrtit prin campus pînă cînd m-au luat paznicii la ochi. Un chelios cu gluga hanoracului trasă pe cap, c-un sfert de secol mai bătrîn decît cel mai bătrîn student, e dubios în orice universitate, darămite în SJSU, a cărei reputație suferă nu din cauza ei înseși, ci din cauza cartierului nefericit în care se află (au fost raportate multe violuri, nu în campus, ci pe străduțele dimprejur; orașul e lăbărțat ca o plăcintă, faci mult pe jos pînă la stația de autobuz sau de tramvai, de aia universitatea a construit o mare parcare supraterană, numai pentru mașinile studenților, profesorii și personalul de întreținere au propria lor parcare). Le-am explicat celor doi solizi cine sînt și ce caut acolo, m-au lăsat din gheare, dar au stat după mine tot restul plimbării prin campus – am fost deci silit s-o scurtez și să mă-ntorc la Diridon, la gară.

Spre deosebire de Stanford (unde „caucazienii“ dominau copios peisajul uman), aici era o babilonie de culori ale pielii, staturi, capeluri și forme ale ochilor. Părea că oameni de pe toată planeta își dăduseră întîlnire la SJSU special ca să-i văd eu, deși trebuie să admit că eschimoșii, laponii și ainu lipseau (sau poate aveau cursuri tocmai atunci, cine știe). Impresionant. „Melting pot“? Da, poate, dar avînd în vedere tinerețea celor de acolo (cum altfel să fie studenții, dacă nu tineri?), i-aș zice mai degrabă „boiling melting pot“ și mărturisesc cinstit că mi-a părut tare rău că vremea mea a trecut și nu mai puteam fi unul dintre ei. Diferențe? Prostii. Și cînd mă gîndesc la propria mea studenție, cînd „diferit“ era cel care vorbea cu accent ardelenesc, moldovenesc sau bănățean… sau care folosea perfectul simplu… așa mi-am dat seama cît de extraordinar de provincial e un bucureștean, student sau nu!

ATSMU este acronimul englezesc pentru „Avicenna Tajik State Medical University“, singura facultate peste care am dat în Dușanbe, nu pentru c-aș fi căutat vreuna, dar asta era-n drumul meu de la hotel la cîrciumă. Nimic impresionant, nimic interesant. O clădire sovietică, sărăcuță, dar curată, la bulevard, cu niște ronduri de flori în față și c-un imens banner al președintelui pe fațadă („Binefăcătorul Națiunii“ etc.). Într-o zi s-a nimerit să fie zi de examen; vreme frumoasă, toată zona cu băncuțe de la ronduri era plină de tineret studios, cu nasul în cursuri, repetau disperați în ultimele minute, cum făceam și eu cîndva (specialist la „îngrășatul porcului în ajun“). Colegul meu de expediție, mai curios de felul lui, a intrat în vorbă cu cîțiva studenți și pînă la urmă a aflat de la ei ce anume toceau cu atîta sîrguință: era examenul opțional de limba engleză. Ei, viitori medici tadjici, trăgeau tare pe ultima sută de metri. La engleză.

Știam că între aceste trei mici experiențe ale mele exista o legătură, dar pînă azi n-am putut s-o extrag din noroiul minții. Nu știu ce general a spus „Banii sînt gloanțe“ (Money is ammo); nu zic, războaiele s-or hrăni cu gloanțe, dar pacea se hrănește cu oameni care-și plătesc impozitele. Statele se hrănesc cu oameni, astea sînt armele statului, oamenii! Ca statul să nu piardă războiul de mîine, are nevoie de copii, de elevi, de studenți… de viitoare arme. Armele sînt scumpe. Noi le dăm gratis. Nu numai noi, românii, noi toți le dăm gratis. 

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Jimmy, Editura Polirom, 2018.

Foto: Stanford University, wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.