Aproape și totuși departe de Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 780 din 31 ianuarie – 6 februarie 2019
Aproape și totuși departe de Europa jpeg

Colindînd prin satele din Ardeal, am observat case care nu erau primării sau cămine culturale unde, alături de steagul României, flutura cel al Uniunii Europene. Unele nici măcar nu erau case în adevăratul sens al cuvîntului, erau niște bojdeuci în mijlocul cîmpului sau pe o coamă de deal, cu cîteva vaci sau cai care pășteau liberi în apropiere. Sărăcia, dar și sălbăticia – acea Românie rurală care a rămas neschimbată de cîteva sute de ani – contrastau în mod hilar cu simbolul steagului. Ce căuta el acolo? Ce-o fi fost în mintea celui care și l-a pus la poartă? Scopul o fi fost unul pur decorativ, i-a plăcut pentru că era un steag albastru? Totuși, steagul, ca orice steag, are și un alt mesaj – cel de apartenență. A simțit nevoia omul care și-a încropit cum a putut o gospodărie departe de orice, care crește găini ce fac ouă bio, nu-și reciclează gunoiul în tomberoane separate pentru că nu are unde, care își taie porcul în mod „tradițional“, să transmită faptul că e cetățean european? N-aș merge atît de departe…

Căutăm pe cineva într-un sat dezolant, depopulat. Mă uit la casele părăsite, care se dărîmă, iar drumurile, în afară de cel principal, care e plin de gropi, sînt neasfaltate, nu există semnal la telefon, dacă te duci sub un anume nuc, din fundul curții, poate prinzi o linie. Mă gîndesc că satul ăsta arăta identic prin anii ’50, să zicem, poate doar avea mai mulți locuitori care nu puteau să plece la muncă în străinătate. Probabil că avea și o școală pentru că se nășteau mai mulți copii, în zilele noastre școala s-a desființat, mai rămăseseră doar patru copii pentru ciclul primar, doi de a-ntîia și unul de-a treia, iar aceștia erau frați, într-o familie de pocăiți. Satul are două magazine mixte, deci două birturi, primul – cel de lîngă biserică – se deschide abia la ora patru și se închide cînd vrea el. Proprietarii – un cuplu de vîrsta a treia – îl consideră un soi de cămară personală extinsă, vine omul și își ia mălaiul sau făina, mai ia și o bere și se trece pe caiet. Al doilea birt, pentru că se află la o mică răscruce – mai există un sat undeva sus, pe deal, cu doar două familii, unde nu mai merge aproape nimeni, dar, în mod ciudat, există semnal la telefon, pentru că e mai aproape de nu știu ce releu – are mușterii mai serioși. Vreo cinci cetățeni europeni, mereu aceiași. Îi găsești pe orice vreme – ploaie, viscol, ger – la cele două mese din lemn de la intrare unde își beau rachiul pe care îl sting cu o bere cu gust de detergent (dacă găsești vreun Tuborg rătăcit prin astfel de locuri, să știi că e lux, nu cumpără nimeni). Beau în tăcere sau își vorbesc unul altuia monosilabic, cu jumătăți de cuvinte, se cunosc atît de bine încît nu prea mai au ce să-și spună. Stau afară ca să poată fuma – în mod paradoxal, cumva, legile europene au ajuns și aici, în interior fumatul e interzis. Și fumează, frate, țigară de la țigară, se plîng că nu le ajung banii, dar fumează, cînd își dau seama că au degerat de frig, intră un pic înăuntru unde duduie o sobiță, ca să se mai încălzească. E decembrie și se întunecă devreme, după ora cinci nu mai ai ce face în satul ăsta, nici munci gospodărești nu mai sînt, așa că mergi acasă ca să faci focul, să-ți bei a doua tură de bere și să vezi „ce mai zic ăștia de la televizor“ – mai o Antena 3, o România TV, o Realitatea, mai merge și cîte un Trinitas dacă ești credincios, îți faci o cruce și te culci. Altfel stăteau lucrurile prin anii ’90, cînd exista și un al treilea birt unde un consătean începuse o afacere cu păcănele, care în scurtă vreme a falimentat tot satul, inclusiv babele… căci, da, există și așa ceva, „babe care joacă la păcănele“, aflu eu cu surprindere. Și încă cum!

Îl găsim și pe omul nostru, e la a treia bere, tocmai s-a întors de la muncă, din orașul mai mare din apropiere. Se bucură că ne vede, de fapt, toți se bucură, apariția unui străin rupe monotonia, mai au cu cine schimba o vorbă. Omul e necăjit – nu știe încă dacă soția o să-i vină acasă de Crăciun. E plecată de șase luni la muncă în Spania. Ce muncește? În agricultură. Și de ce nu mergi și tu la ea? „Păi, mi-a zis de nu știu cîte ori să mă duc, dar eu nu vreau să plec, la ce să plec? Cîștig trei mii de lei pe lună aici, la ce să plec? Nu mai bine dorm eu în fiecare seară pe perina mea?“ Omul are 40 de ani, arată de 50, muncește mult, în construcții. Vrea să strîngă bani și să-și termine casa de aici, dar dacă ea nu mai vine pentru cine o face? E îngrijorat că și-o fi găsit pe vreunul pe acolo. Are poza ei în portofel, ca orice cetățean european responsabil și familist sau ca orice cetățean american, de prin filme. Eu, una, cred că femeia nu are chef să se întoarcă pentru că a descoperit acolo, în străinătate, ceva ce acoperă necesitățile oricărei femei de pe lumea asta – o baie. Acasă n-au reușit să și facă și baia, încălzesc apă pe sobă și se spală o dată pe săptămînă într-o cădiță, la WC merg în fundul curții, unde pute a porc de-ți mută nasul, dar e bun și porcul, măcar au ce tăia de Crăciun. Apropo de WC, am descoperit o bere Tuborg din vremuri imemoriale în galantarul magazinului mixt, iar acum trebuie să fac pipi – sînt îndrumată cu prietenie spre latrina care e la doi pași, mă bucur că acest birt are și toaletă, altele n-au. Mi am pierdut antrenamentul cu latrinele, duhoarea mi se pare de nesuportat, ușa abia dacă se închide cu clănțăul, dinăuntru mă uit înspre afară prin „vizorul“ în formă de inimă, văd răscrucea, drumurile acoperite cu o pojghiță de zăpadă, birtul, pe cei cinci mușterii încremeniți la mesele lor, toată lumea asta, de fapt, într-o încremenire, o lume europeană, deasupra căreia flutură un steag albastru. Mă întorc la masă, e frig, se discută politică. Neamțul n-are ce căuta la noi în țară, să se ducă în țara lui – zice unul mai în vîrstă cu o cușmă pe urechi. Dragnea e bun pentru că îi alungă pe americanii cărora ne-a vîndut Băsescu și apară „bogățiile țării“. Ba Băsescu a fost bun – sare unul mai tînăr. Nici unul nu e bun – se bagă altul în discuție. Anul acesta, în România, vor fi alegeri europarlamentare și prezidențiale, iar discuțiile legate de politicieni într-un sat uitat din Ardeal se reduc la „care a fost bun“. Ceaușescu a fost bun? Desigur. Îl întreb pe omul nostru, dezamăgit de politică, ce politician îi place. Stă vreun minut pe gînduri. „Mi-a plăcut ăla, cum îl cheamă? Crin Antonescu!“, zice într-un tîrziu. Păi, de ce ți-a plăcut ăla? Ridică din umeri. „Nu știu, părea om valabil.“ Îmi dau seama că misterioase sînt căile și charismele politicii românești, din moment ce unul sau altul pot să placă într-un mod bizar, întîmplător și nejustificat unui țăran din Ardeal. Discuția continuă, fără fond, dar cu patimă, nenea cu cușmă se uită la Antena 3, n-are rost să mă cert cu el. La un moment dat, dă din mînă a lehamite, se ridică și pleacă nu chiar pe patru cărări, doar pe două. Ce meserie are? – întreb. „E sobar. E cel mai priceput sobar, îl știu toți de prin satele astea.“ Mă uit la el cum se îndepărtează și dispare, mă gîndesc că și meseria lui e pe cale de dispariție, în vreo 10-20 ani n-o să mai existe. Din cauza frigului îmi vine din nou să fac pipi și mă gîndesc cu groază la coșmelia cu pricina.

Se lasă noaptea peste micul sat dintre dealuri, o noapte lungă și rece de decembrie, ne luăm la revedere de la omul nostru și plecăm. Se va duce acasă, își va face focul, va mînca „o supă rapidă“ pentru că nu are cine să-i gătească, apoi o va suna, ca în fiecare seară, pe soția lui care se află într-o altă țară a Uniunii Europene, îngrijorat că și-a găsit acolo un alt bărbat mai vrednic decît el.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

comisia europeana
Românii care vând sau cumpără bunuri rusești riscă amenzi de până la 30.000 de lei
Românii care vând sau cumpără bunuri rusești, chiar dacă acestea sunt aduse dintr-un alt stat decât Rusia, iar bunurile sunt supuse sancțiunilor UE, riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
ips teodosie foto calin gavrilas
Teodosie se dezice de deputatul Aurel Bălășoiu. Reacția „călugărului-amant“
Arhiepiscopia Tomisului solicită dovezi care să demonstreze implicarea sa în scandalul iscat în jurul deputatului ex-PSD Aurel Bălășoiu. ÎPS Teodosie îl acuză pe „călugărul-amant” de calomnie.
Burleanu
România vorbelor goale: Naționala, batjocorită de niște oameni care una spun, alta fac
O trecere în revistă a declarațiilor oferite de Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și Edward Iordănescu, de la începutul anului până acum, ne oferă un tablou șocant.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.