Aniversare

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu știu cîți dintre voi își mai sărbătoresc ziua de naștere ca la carte – adică cu o petrecere organizată din timp, cu musafiri, cadouri care se deschid pe rînd în fața invitaților ca să se bucure și ei de bucuria ta, chiar dacă nu e decît un fleac, clasicul „Mulți ani trăiască!” cîntat pe mai multe voci (false, dar entuziaste), pocnetul dopului sticlei de șampanie (de fapt, un spumant mai de soi), tort și suflat în lumînări. Eu nici nu-mi amintesc de cînd n-am mai avut o astfel de aniversare, cred că de mai bine de 15 ani. Sau… am avut cîndva? În afară de cele din copilărie? Păstrez o fotografie alb-negru emblematică, pentru că reprezintă și o epocă, de la aniversarea vîrstei de 1 an, desigur nu-mi amintesc nimic (la astfel de vîrste, aniversarea e prilej de sărbătoare doar pentru adulți, dar nu și pentru copii): eram la Cluj, la bunici, tata-mare – culmea încă destul de tînăr! – mă ținea în brațe ca să pot sufla în unica lumînare de pe tort, tortul era de casă, făcut de mama-mare, cu o cremă groasă de cacao și ornat cu frișcă din belșug, eram îmbrăcată într-o rochiță tot homemade, aveam mînuțe grăsuțe, neverosimile, de păpușă vie, părul, puțin, prins într-un moț în vîrful capului și o figură pe jumătate bosumflată, ca și cum tocmai aș fi fost trezită din somn, pe jumătate uluită. Nu înțelegeam ce mi se întîmplă. Cînd mă uit la fotografia asta, nu înțeleg nici acum – cine este, de fapt, în fotografie? Oare sînt tot eu, același om într-un alt stadiu de evoluție, același ADN? Sau au adus acolo o fetiță străină, de pe-o altă planetă care să-mi țină locul? (De fapt, am aceeași problemă și cu fotografii mai recente, de la diferite vîrste… rareori mă recunosc în vreuna, de cele mai multe ori îmi recunosc ochii, o sclipire anume, însă de cele mai multe ori, și pe măsură ce trece timpul, mă zgîiesc la o persoană străină. E straniu cît de mult se schimbă omul la exterior din propria sa perspectivă, pentru că ceilalți îți spun, uneori de complezență: „Nu te-ai schimbat deloc!”, în timp ce omul interior rămîne absolut identic cu cel, să zicem, de la 12 ani.) Acestei fotografii emblematice (se vede în planul doi un televizor „Diamant”, cu peștele de pe el, dintr-o sufragerie comunistă) i-au urmat multe altele de pe la diferite aniversări, nu doar ale mele. Copii adunați laolaltă și secondați de părinți, care se sărbătoreau unii pe alții. Copii îmbrăcați și alieniați frumos care cîntau în cor „Mulți ani trăiască!” pentru te miri cine. Te miri cine suflînd în lumînări, înconjurat de toți acești copii care de multe ori îi erau frați și verișori, însă de cele mai multe ori nu-i erau nimic – erau doar niște figuranți într-un decor festiv. Dincolo de toate aceste fotografii, cuminți și regulamentare, eu îmi amintesc zilele de naștere ale copilăriei mele (erai invitat la „ziua lu’…”) drept niște momente destul de zbuciumate. Apartamentele noastre comuniste, de două-trei camere (cu îmbunătățiri) erau transformate în adevărate cîmpuri de luptă pentru 15-20 de copii, se juca baba-oarba sau v-ați ascunselea într-un perimetru restrîns, se spărgeau bibelouri și vaze, se lăsa cu smucituri, dat la gioale, tras de păr și plînsete, îmi amintesc că mama, la o zi a mea de pe la opt ani, s-a chinuit vreo jumătate de oră să-l scoată pe Sorinel din debara, unde se ascunsese și nu mai voia să iasă. Mai tîrziu, în pre-adolescență (gimnaziu) și deja în perioada post-comunistă, aniversările s-au schimbat dramatic, deși se organizau tot în vastele noastre apartamente, neschimbate. În primul rînd, am eliminat băieții, fuseseră tot timpul un factor disturbator și nu ni se mai păreau necesari. „Ziua lu’” se organiza doar cu fete, de obicei premiante, participam împreună cu mamele la alegerea cadoului pentru sărbătorită, de cele mai mult ori cîte o carte instructivă (care se cerea și la școală) sau o casetă cu muzică, iar petrecerile erau de-o plictiseală de zile mari. După ce se consuma momentul de protocol, cu aperitive și fursecuri, în care aveam mare grijă să nu ne pătăm rochițele, sărbătorita se ruga de tatăl ei (care de obicei se cam ferea să fie prin preajmă, știa el de ce) „să punem muzică la combină” (combina, cu complicatele ei butoane, trona în sufragerie, o adevărată vatră a casei). Tatăl ceda, desigur, tribul de fetițe își sufleca rochițele nepătate ca să danseze pe Lambada sau pe Depeche Mode și, în final, toată petrecerea se termina cu o vizionare la video a unui film „interzis” și „provocator”, de regulă Dirty Dancing. După „n” astfel de aniversări am avut un adevărat șoc, printr-a șasea, cînd am nimerit la ziua lu’ Cartojan Elena, într-o casă scorojită de pe Precupeții Vechi unde erau și băieți, chiar de-a noua, s-a jucat „sticluța”, mama lu’ Cartojan ne-a servit cu lichior slab de afine, un băiat m-a pupat scurt pe buze, nu mai știam cum să fug de acolo mai repede.

Prin liceu, „ziua lu’” s-a transformat în bairam și vă zic sincer că bairamurile astea erau la fel de plicticoase în felul lor ca zilele premiantelor. Apartamentele erau aceleași, nu toți părinții noștri s-au îmbogățit după ʼ90, poate și-au mai tras vreo mochetă nouă (pe care să o ardem noi cu țigările) sau vreo gresie mai acătării. La bairam era important să vii cu cineva, cel mai bine cu băiatul din liceu pe care îl plăceai, dacă veneai singură era cam nașpa, trebuia să dansezi pe acolo cu cine apucai, adică cu băieții timizi, imberbi și transpirați pe care nu-i voia nimeni. Și așteptai cu orele pe cîte un fotoliu ca ăștia să-și facă curaj și să te invite. La bairam, părinții erau trimiși în altă parte (dacă se putea) și obligatoriu se stingea lumina în sufragerie unde urla combina, pentru a facilita formarea cuplurilor – adică băiatul imberb, emotiv și transpirat să-ți pună mîna pe fund sau să te mîngîie ușor și delicat pe spate prin cămășuța de mătase din bazarul „Europa”. Îmi e rușine și acum cînd mă gîndesc la un bairam, o aniversare din cartierul Colentina unde am ajuns practic neinvitată și, după ce că mama sărbătoritei a fost atît de de gașcă încît ne-a pus la dispoziție la discreție țigări Rothmans cu filtru auriu în boluri de alune și a plecat de acasă, eu i-am sedus sărbătoritei pe care nu o cunoșteam „iubitul” și ne-am pupat vreo jumătate de noapte în camera de pupat, adică dormitorul părinților unde mai erau vreo trei cupluri proaspete care se pupau. De obicei, bairamul se sfîrșea în zorii zilei pe balcon, cu discuții „profunde” despre viață și despre Dumnezeu.

Mi-am sărbătorit majoratul în Grădina Botanică, pe munții aceia în miniatură, cu o gașcă de hippioți. Am sărit gardul, a fost frumos, Oaie s-a cuplat cu Roxana.

După care au urmat multe zile de naștere din care nu-mi amintesc absolut nimic. Într-un timp, în decada 2000-2010, sărbătoream cu prietenul meu cu o cină la Shorley, în Regie. Luam taxiul pînă acolo, mîncam și beam ceva, apoi ne întorceam pe jos pînă la Obor pentru că nu mai aveam bani de taxi, mergeam prin orașul adormit vreo două ore.

Am împlinit 40 de ani la Berlin, pe malul rîului Spree, într-un șezlong, bînd o bere și trăgînd cu ochiul la lumea în care mi-aș fi dorit să trăiesc.

După 40 nu a mai contat, nu mai contează, anii trec fantastic de repede, mă îndepărtez din ce în ce în ce mai mult de fetița străină de pe o altă planetă care mi-a luat locul atunci cînd am împlinit un an, chiar dacă omul din interior rămîne la fel. Iar pe acela îl poți sărbători puțin cîte puțin în fiecare zi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.