Anii ’80 spre ’89

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Zizi și neantul jpeg

Am mai spus-o și nu o s-o repet decît foarte în treacăt: nu mi-a fost rău în copilărie, deși se petrecea în România comunistă a anilor ’70, pentru că părinții mei au știut să-mi creeze o lume paralelă, ca-n La vita è bella (Roberto Benigni, 1997) în care să fiu ferită de mizeriile epocii. M-au învățat să mă dedublez într-un mod grațios și spumos, fără să fiu traumatizată. În timp ce bunicii mei au asigurat partea gospodărească, iar rudele plecate în străinătate, pe cea vestimentară, cît de cît, într-un sistem ce a părut funcțional și chiar fericit pînă la un punct.

Pînă-n punctul în care, în anii ’80, s-a dovedit deodată că nu mai puteam separa atît de ușor realitatea de lumea inventată; că și-n bula noastră se simțea vîntul rece care urma s-o spargă. Pentru că, de pe la începutul anilor ’80, siguranța noastră fizică a început să ne fie amenințată. Era frig în case, uneori îngrozitor de frig, și oricît am fi suplinit încălzirea centrală cu instalații fantasmagorice inventate și create la negru, tot nu era același lucru. Își făcea loc, prin crăpăturile sistemului nostru care se dovedea mai curînd însăilat decît sudat, disconfortul fizic care se înstăpînea asupra noastră.

Nu era doar cel termic, era și cel alimentar. Dacă nu sufeream chiar de foame, îi simțeam însă spectrul care ne sufla-n ceafă. Aveam ce mînca, de cele mai multe ori, dar nu mai puteam fi siguri că vom avea tot ce ne trebuie și-n ziua următoare. Magazinele erau goale, puteai lua mîncare doar stînd la cozi îngrozitoare ori cu suprapreț, la negru. Erau, desigur, oameni care se ocupau și cu așa ceva, ba chiar făcuseră averi din asta.

Și totuși, doar ideea că trebuia să recurgi la asemenea subterfugii ca să su-praviețuiești, pînă la urmă, era neliniștitoare și umilitoare. Siguranța zilei de mîine ți-era asigurată ori pierzîndu-ți tot timpul liber la cîte o coadă, dezumanizîndu-te, ori apelînd la mica și slinoasa corupție, dezumanizîndu-te iarăși. Sigur că existau și soluții cît de cît onorabile, dacă te ținea punga: să mănînci la restaurant sau să-ți iei mîncarea la pachet de acolo. Mama mai făcea asta, ne aducea, tatălui meu și mie, precum capra din poveste unei alte variante de iezi, cîte o friptură cu niscaiva legume de la Casa Universitarilor. Măcar așa aveam parte de carne, din cînd în cînd… Altfel, bunicii mei care stăteau la cozi îmi ofereau, în ultima perioadă, șnițele din faimosul salam cu soia. Mîncarea națională erau cartofii prăjiți, măcar ăștia se găseau în piață. Îmi aduc aminte piețele de atunci, pline de morcovi, ceapă, cartofi și, eventual, mere, în cenușiul care ne însoțea la tot pasul. 

Soluția mea de Maria Antoaneta era, de pildă, să mă alimentez cu prăjituri. Astea se găseau ușor la cofetăriile din jurul meu, la Scala, Casata ori Ambasador, erau bune la gust și accesibile: nu stăteai la coadă pentru  ele. Astăzi, dacă l-aș auzi pe copilul meu că și-a încropit o dietă aproape sută la sută din glucide, aș sări în sus și-aș lua măsuri urgente. Pe cînd atunci, ai mei, depășiți de situație, m-au lăsat în fericirea mea dulce la propriu. Am avut noroc, pe vremea aia aveam un metabolism bun, altfel regimul meu de cartofi prăjiți plus prăjituri zi după zi m‑ar fi dus pe culmile obezității. Așa, m‑a făcut să-mi pierd doar cîteva măsele, vreo patru, noroc că nu chiar la vedere.

Glumesc acum, dar nici măcar acum pînă la capăt. Nici măcar acum fără să simt și gustul acela de amar implicit pe sub dulcele explicit. Pentru că, deja adolescentă fiind, nu era numai disconfortul fizic care mă contraria. Încet-încet, începuse să i se alăture și unul psihic. Lucruri pe care le simțeam, dar nu eram în stare să le formulez cînd eram mai mică, își croiau acum o cale spre suprafață. De pildă, atunci cînd așteptam autobuzul în stație și, ca să ajung în interiorul lui și nu pe scară, trebuia nu doar să-mi calculez locul din stație în care să stau, ci și să știu cum să mă fofilez, cu mișcări agile, prin mulțimea de multe ori ostilă. Cu cantitatea necesară de determinare ca să înaintez, dar și de stăpînire a instinctelor tulburi ce-mi dădeau ghes să împing vreun semen care-mi stătea‑n cale. Mă deranja asta, mă deranja lipsa de solidaritate a oamenilor dacă se isca vreun conflict în aceleași mijloace de transport: cam întotdeauna se coalizau împotriva cetățeanului care avea ceva de obiectat și erau, mai toți, cu lașitate, din oficiu, de partea autorității (fie că era vorba doar de un șofer care n-avea chef să oprească-n stație). 

Mă deranjau regulile absurde de la liceu, unde fuseserăm făcuți UTC-iști, de pildă, căci așa mergea treaba: de la sine, așa cum fuseserăm pioneri pînă atunci, astea erau regulile jocului și te supuneai din mers, abulic, ca prin vis, fără ca măcar să-ți dai seama. Și totuși, observasem textul, tîmpit și fals, pe care trebuiserăm să-l citim cînd ne făcuseră UTC-iști și cu care nu aveam nici o legătură.

Spre ’89, și chiar în ’89, toate astea și multe altele asemenea lor se-nmulțiseră îngrijorător și cu greu mai puteau fi ignorate. Despre asta, într-un articol viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.