Anii ’80 spre ’89

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Zizi și neantul jpeg

Am mai spus-o și nu o s-o repet decît foarte în treacăt: nu mi-a fost rău în copilărie, deși se petrecea în România comunistă a anilor ’70, pentru că părinții mei au știut să-mi creeze o lume paralelă, ca-n La vita è bella (Roberto Benigni, 1997) în care să fiu ferită de mizeriile epocii. M-au învățat să mă dedublez într-un mod grațios și spumos, fără să fiu traumatizată. În timp ce bunicii mei au asigurat partea gospodărească, iar rudele plecate în străinătate, pe cea vestimentară, cît de cît, într-un sistem ce a părut funcțional și chiar fericit pînă la un punct.

Pînă-n punctul în care, în anii ’80, s-a dovedit deodată că nu mai puteam separa atît de ușor realitatea de lumea inventată; că și-n bula noastră se simțea vîntul rece care urma s-o spargă. Pentru că, de pe la începutul anilor ’80, siguranța noastră fizică a început să ne fie amenințată. Era frig în case, uneori îngrozitor de frig, și oricît am fi suplinit încălzirea centrală cu instalații fantasmagorice inventate și create la negru, tot nu era același lucru. Își făcea loc, prin crăpăturile sistemului nostru care se dovedea mai curînd însăilat decît sudat, disconfortul fizic care se înstăpînea asupra noastră.

Nu era doar cel termic, era și cel alimentar. Dacă nu sufeream chiar de foame, îi simțeam însă spectrul care ne sufla-n ceafă. Aveam ce mînca, de cele mai multe ori, dar nu mai puteam fi siguri că vom avea tot ce ne trebuie și-n ziua următoare. Magazinele erau goale, puteai lua mîncare doar stînd la cozi îngrozitoare ori cu suprapreț, la negru. Erau, desigur, oameni care se ocupau și cu așa ceva, ba chiar făcuseră averi din asta.

Și totuși, doar ideea că trebuia să recurgi la asemenea subterfugii ca să su-praviețuiești, pînă la urmă, era neliniștitoare și umilitoare. Siguranța zilei de mîine ți-era asigurată ori pierzîndu-ți tot timpul liber la cîte o coadă, dezumanizîndu-te, ori apelînd la mica și slinoasa corupție, dezumanizîndu-te iarăși. Sigur că existau și soluții cît de cît onorabile, dacă te ținea punga: să mănînci la restaurant sau să-ți iei mîncarea la pachet de acolo. Mama mai făcea asta, ne aducea, tatălui meu și mie, precum capra din poveste unei alte variante de iezi, cîte o friptură cu niscaiva legume de la Casa Universitarilor. Măcar așa aveam parte de carne, din cînd în cînd… Altfel, bunicii mei care stăteau la cozi îmi ofereau, în ultima perioadă, șnițele din faimosul salam cu soia. Mîncarea națională erau cartofii prăjiți, măcar ăștia se găseau în piață. Îmi aduc aminte piețele de atunci, pline de morcovi, ceapă, cartofi și, eventual, mere, în cenușiul care ne însoțea la tot pasul. 

Soluția mea de Maria Antoaneta era, de pildă, să mă alimentez cu prăjituri. Astea se găseau ușor la cofetăriile din jurul meu, la Scala, Casata ori Ambasador, erau bune la gust și accesibile: nu stăteai la coadă pentru  ele. Astăzi, dacă l-aș auzi pe copilul meu că și-a încropit o dietă aproape sută la sută din glucide, aș sări în sus și-aș lua măsuri urgente. Pe cînd atunci, ai mei, depășiți de situație, m-au lăsat în fericirea mea dulce la propriu. Am avut noroc, pe vremea aia aveam un metabolism bun, altfel regimul meu de cartofi prăjiți plus prăjituri zi după zi m‑ar fi dus pe culmile obezității. Așa, m‑a făcut să-mi pierd doar cîteva măsele, vreo patru, noroc că nu chiar la vedere.

Glumesc acum, dar nici măcar acum pînă la capăt. Nici măcar acum fără să simt și gustul acela de amar implicit pe sub dulcele explicit. Pentru că, deja adolescentă fiind, nu era numai disconfortul fizic care mă contraria. Încet-încet, începuse să i se alăture și unul psihic. Lucruri pe care le simțeam, dar nu eram în stare să le formulez cînd eram mai mică, își croiau acum o cale spre suprafață. De pildă, atunci cînd așteptam autobuzul în stație și, ca să ajung în interiorul lui și nu pe scară, trebuia nu doar să-mi calculez locul din stație în care să stau, ci și să știu cum să mă fofilez, cu mișcări agile, prin mulțimea de multe ori ostilă. Cu cantitatea necesară de determinare ca să înaintez, dar și de stăpînire a instinctelor tulburi ce-mi dădeau ghes să împing vreun semen care-mi stătea‑n cale. Mă deranja asta, mă deranja lipsa de solidaritate a oamenilor dacă se isca vreun conflict în aceleași mijloace de transport: cam întotdeauna se coalizau împotriva cetățeanului care avea ceva de obiectat și erau, mai toți, cu lașitate, din oficiu, de partea autorității (fie că era vorba doar de un șofer care n-avea chef să oprească-n stație). 

Mă deranjau regulile absurde de la liceu, unde fuseserăm făcuți UTC-iști, de pildă, căci așa mergea treaba: de la sine, așa cum fuseserăm pioneri pînă atunci, astea erau regulile jocului și te supuneai din mers, abulic, ca prin vis, fără ca măcar să-ți dai seama. Și totuși, observasem textul, tîmpit și fals, pe care trebuiserăm să-l citim cînd ne făcuseră UTC-iști și cu care nu aveam nici o legătură.

Spre ’89, și chiar în ’89, toate astea și multe altele asemenea lor se-nmulțiseră îngrijorător și cu greu mai puteau fi ignorate. Despre asta, într-un articol viitor.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.