Angela merge în Italia

Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Mai mult decît servicii jpeg

Propoziţia de mai sus nu se referă la vreun remake al filmului, deja clasic, Angela merge mai departe. Angela este numele unei românce plecate, conform unui pattern cunoscut de ceva timp, să lucreze ca menajeră pentru o doamnă venerabilă din Italia. Într-un film. Mar Nero, în regia lui Federico Bondi. Cu Dorotheea Petre, Ilaria Occhini, Maia Morgenstern, Vlad Ivanov şi Corso Salani. Coproducţie italo-franco-română ce a avut recent premiera.

Povestea filmului poate fi considerată „fumată“: este cea a unui tinere românce plecate să lucreze ca menajeră în Italia. „Fumată“ – în sensul mediatizării excesive a subiectului, comentat şi răscomentat în toate felurile, de la consecinţele asupra copiilor lăsaţi acasă, pînă la conotaţiile politice. 

Mai puţin însă exploatată ca subiect de film. „Punerea în scenă“ a temei migraţiei, mutarea accentului de pe generalul sociologic pe un „studiu de caz“ chiar autobiografic (povestea bunicii regizorului) ne oferă o altă perspectivă. Evident, una sentimentală, implicată, din interior: o contrapondere a viziunii vădit critice asupra fenomenului. 

Viziune critică, de cele mai multe ori, asupra ambelor părţi: românca plecată „din sînul familiei“ e, deseori, zugrăvită ca un personaj tragic, care a trebuit să se „sacrifice pentru binele familiei“. Italianca, de obicei în vîrstă, la care cea dintîi e nevoită să lucreze, apare adesea ca... o scorpie teroristă. 

Nu spun că şabloanele de mai sus nu au o doză de adevăr (ca mai toate şabloanele, de altfel...): orice plecare din mediul propriu, orice desprindere înseamnă sacrificiu; şi orice patroană care are de-a face cu un intrus pe teritoriul ei are tendinţa, cel puţin la început, să fie o scorpie. Putem vorbi de o... ciocnire a civilizaţiilor la scară domestică. 

Angela (Dorotheea Petre) şi Gemma (Ilaria Occhini – Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Locarno din 2008) întrupează, inspirat, cele două tipuri feminine. Angela e „fata simplă“ din Sulina, venită în Italia să adune bani pentru viitorul copil. Gemma e italianca medie, ce a dus, de cînd se ştie, o viaţă de familie aşezată, alături de soţul ei: care a murit... 

Ambele personaje feminine vin din lumi bine definite, cu rădăcini zdravăn înfipte. Angela îşi iubeşte soţul rămas acasă, pe Adrian (Vlad Ivanov), iar Gemma nu-şi vede rostul în afara familiei (din care a rămas doar un fiu, căsătorit, care nu mai locuieşte cu ea). Relaţia de început, „adulmecarea“ lor iniţială include, evident, o doză de ostilitate. Sugerată discret, din amănunte: priviri, gesturi, expresii... 

Treptat – datorită răbdării şi delicateţei Angelei, ce reuşeşte să spargă carapacea Gemmei – cele două personaje feminine încep să se... aproprieze reciproc. Şi Gemma, şi Angela încetează să mai fie doar nişte mărci ale lumilor din care provin, devin reale, umane, individualităţi. Poveştile lor sînt cele care sparg barierele culturale: cunoscîndu-se mai îndeaproape şi înţelegîndu-se reciproc, nu mai sînt doar o româncă (reprezentanta unei ţări sărace, cu perspective reduse) şi o italiancă (cea a unei ţări occidentale, în care se poate trăi decent, cu o istorie fabuloasă în spate). Ci două femei care se înţeleg, se ajută, şi găsesc soluţii existenţiale împreună. 

Atît Ilaria Occhini cît şi Dorotheea Petre îşi stăpînesc nuanţat personajele. Angela e fata din provincie timorată, dar care, în momentele esenţiale, dovedeşte un simţ al situaţiilor peste medie. Gemma e bătrîna uscată şi acrită de viaţă, de dureri şi de moartea bărbatului, dar care, în momentele esenţiale, e capabilă de o nebănuită nobleţe. Sună prea... duios – veţi spune. Prea multe sentimente... E adevărat, filmul lui Federico Bondi e supraîncărcat de sentimente exprimate. Ceea ce, în cazul de faţă, nu mă deranjează excesiv. Există, pe alocuri, pericolul de a cădea în şabloane şi de a aluneca pe panta melodramei. Cred, totuşi, că îşi au, pe undeva, locul şi astfel de filme: fără a fi capodopere sau foarte... deştepte, sînt, pur şi simplu, umane.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.