Amurgul iubirii

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Odă dulceţurilor  jpeg

Cînd se trezi în miez de noapte, o spaimă urîtă puse stăpînire pe sufletul lui. Uşa bucătăriei trosnea de mama focului şi paşi de bocanci loveau cu putere podeaua. Nici măcar nu ştia ce să facă: să strige, să se dea jos din pat, să se ducă pînă acolo… întuneric beznă… lanterna o uitase pe undeva prin curte… lumînările erau prin beci… întrerupătorul era prea departe… Dezveli mai întîi un picior, apoi şi pe celălalt, se tîrî spre marginea patului şi de acolo pînă la uşă. O deschise cu teamă şi o lumină orbitoare îi săgetă obrazul… După ce se obişnui cu lumina, o văzu pe Mariţa, înfăşurată toată într-o broboadă, din care îi atîrnau ici şi acolo colţurile cămăşii de noapte, lovind cu îndîrjire lacătul de la dulapul lui… Ciocanul mare, mult prea mare pentru o astfel de operaţiune, se izbea din cînd în cînd de scîndura uşii şi răbufnea în zgomote de bocanci şi de artilerie grea… Închise uşa şi se tîrî înapoi în pat.

Era cu Mariţa de vreo şaizeci de ani, trecuseră de toate nunţile: de aur, de argint, de ce-o mai fi fost, acu’ de „ciocan“, îşi zise hîtru, dar loviturile îi readuseră spaima şi spaimele. Dacă se iubiseră, asta fu aşa demult… că nici măcar nu mai făcea parte din trecutul lor. Tot ce ştia era că se urau, se urau pînă la moarte şi dincolo de orice închipuire. Ura totul la ea: cămaşa de noapte de diftină ieftină, ce-i acoperea trupul mic şi stafidit, părul lins şi unsuros, ascuns tot timpul în spatele unei basmale, gîndurile nerostite, geloziile vehemente, braţele alea încrucişate atunci cînd se aşeza la taclale cu Lica, ochii ăia vicleni şi sfidători, chiloţii largi şi înecaţi, aruncaţi mai tot timpul pe gard, la uscat, degetele încovrigate de reumatism, pliurile feţei, nemulţumirile de ani şi ani, creşterea pe care o dăduse copiilor, asemănarea lor cu ea, fotografiile lor atîrnate peste tot, ceaşca din care-şi bea ceaiul, pisica pe care o alinta mai mult decît pe ceilalţi etc. Mariţa îl ura la fel de mult, sau poate mai mult. Ura limbuţia lui şi glumele pe care le găsea „nesărate“ şi „năroade“, mirosul de tutun ieftin ce-i intrase în piele, gura îngrijită, dar „goală“, uşurinţa cu care trecea peste toate ale vieţii, vanitatea de cocoş, doritor de atenţie, femeile care-l găseau încă „bărbat“, plescăitul acela prelung şi continuu din faţa televizorului, sorbitul tacticos al cafelei, privind cu atenţie prostească un ziar aşezat întotdeauna de-a-ndoaselea, uneltele lăsate de izbelişte pe unde s-o nimeri, neîndemînarea cu care reuşea să strice fără să repare, voioşia cu care povestea oricui se nimerea orice, mîinile tremurînde ce nu duceau niciodată paharul la gură fără să-l verse jumătate etc.

Ajunseseră să se furişeze prin casă ca pisicile, în căutare de hrană. Ea cu mîncarea ei, cu aragazul ei, cu frigiderul ei, cu lacătele ei. El cu mîncarea lui, cu aragazul lui, cu frigiderul lui, cu lacătul lui. După ce plecă şi ultimul copil se separară de tot şi de toate. Se evitau şi se căutau doar pentru a-şi vărsa ocări unul în capul celuilalt: ea îl acuza că trăieşti cu Lica, el se jura în faţa icoanelor că nu mai poate de mult; el o acuza că-i mănîncă viaţa, ea îl ocăra şi mai tare; el îi striga c-a fost întotdeauna o proastă şi că ar fi putut să aibă o femeie cu adevărat frumoasă şi vrednică, dacă nu i-ar fi turnat cinci copii, unul după altul, ea îi răspundea, fără să-l asculte, că ar fi putut avea tot satul şi şi-a închis viaţa cu „alde Panait a lu’ Bîlbîitu… că le mergea lauda… şi cînd colo... păduchi… păduchi… păduchi“. De teamă să nu-l otrăvească gătea în zori, cînd ea încă dormea. Şi-şi punea apoi mîncarea în frigider, încingea lanţul, punea lacătul şi se furişa înapoi în pat. Aceeaşi teamă o domina şi pe ea, şi gătea la miezul nopţii, aşeza oalele în dulap, încingea lanţul, punea lacătul şi se furişa înapoi în pat. De „dragul“ copiilor încercau să zîmbească şi să se prefacă în prezenţa lor. Dar cearta devenise modul lor de existenţă şi, de cum îşi întîlneau privirile, se apostrofau pentru lucru de nimic.

Rămăseseră împreună pentru că nu aveau unde se duce, mai ales acum, pe buza coşciugului, dar ura, ura asta crîncenă nu-i lăsa nici măcar să moară. Cînd i-am cunoscut pe Panait şi Mariţa, acum cîteva zile, într-un sat uitat de Dumnezeu, păreau oameni de treabă şi aveau atîtea de împărtăşit, atîtea de povestit, atîtea de… numai iubirea nu…

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu
este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.