Amintiri din istoria foarte recentă

Publicat în Dilema Veche nr. 858 din 17 - 23 septembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Au trecut deja cîteva luni de la faimosul lockdown, perioada în care cu toții am stat închiși în case și am ieșit la cumpărături doar cu declarații pe proprie răspundere... oare a meritat? Între timp a trecut și vara, oamenii au fost în vacanță, la munte, la mare, s-au vînturat dintr-o parte în alta ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Am regăsit cîteva fragmente de jurnal de la începutul anului, am rămas în continuare cu senzația că e vorba despre un timp pe care nu l-am trăit.

● 2 aprilie. Nu mă gîndesc că lumea asta se va duce de rîpă, nu, asta nu se va întîmpla, sînt unii, nu puțini, care se îmbogățesc deja din COVID-19, din producția de spirt, dezinfectanți, combinezoane... așa cum s-au îmbogățit alții de-a lungul timpului din producția de gloanțe, uniforme și gamele. Dar nici nu mă gîndesc că, după ce se va termina, toată lumea va da năvală la teatru, la cinematograf, va cumpăra cărți și reviste. Pentru că nu se va întîmpla asta... profesiile creative sînt în acest moment cele mai vulnerabile, nimeni nu va avea într-adevăr nevoie de noi pentru mult timp de acum înainte. Mai ales în România, unde viața culturală și așa era cum era, nu aveai un public disciplinat ca-n Germania care să-ți vină la o lectură publică și să dea cîte doi euro de căciulă ca să asculte un scriitor citind. Vor trece luni, poate ani pînă cînd lucrurile vor începe să funcționeze din nou măcar ca înainte.

● 17 aprilie. Vinerea mare. Toată lumea și-a luat deja mielul, drobul, cozonacul, le-a și postat pe Facebook, ca în fiecare an, de altfel. Am fost în Obor, pentru prima dată după ce s-a declarat starea de urgență, în fond oamenii ăștia care muncesc cu mîinile lor pămîntul (și nu e o muncă ușoară, nu e balet intelectual...) pentru o ceapă și-o ridiche trebuie să trăiască și ei din ceva. Dar... tristețe mare! Toate crîșmele sînt închise, desigur... où sont les mici d’antan? Lume puțină, pe la ora cinci, poliție, și bețivii satului Obor prezenți la datorie. Rămîne un mare mister unde se mai îmbată din moment ce cîrciumile cu rom la 3 lei sînt închise... or fi avînd la purtător? Oborul m-a revigorat, chiar și în aceste condiții. Apoi am comandat o pizza. A venit o „gloveriță” drăguță. Am ieșit la poartă. Mi-a zis, rîzînd: „Puteți să vă apropiați, că nu am coronavirus. Încă!”. Chiar așa speriată de bombe i-am părut? Chiar așa alienată social am devenit?!

● 21 aprilie. Mă întreabă mama, la telefon: „Să-ți bag niște drob în congelator? Pentru cînd o să vii pe la noi...?”. Mă gîndesc cîteva secunde. „Eu știu? Să nu-l scoți cumva de Crăciun...“

Între timp, mă împrietenesc cu gloverii și cu gloverițele (m-a întrebat cineva – ei sînt curierii care îți aduc mîncarea la nas de la firma Glovo). Pînă acum toți au fost foarte simpatici și, sincer, în condițiile de acum, devine o meserie tentantă, măcar te plimbi cît vrei prin orașul pustiu. Acum cîteva zile îl urmăream pe unul pe hartă cum venea spre mine ca Speedy Gonzales de prin Floreasca. Ăsta e sigur cu mașina – mi-am zis. Aiurea, era pe bicicletă. O superbicicletă, și-o luase acum două săptămîni, era tare mîndru de ea. Tipul, pe la 40, atletic, genul sporturi extreme... „Să știți că n-o fac pentru bani, ies ca să mă mișc, nu suport să stau în casă degeaba...”

● 23 aprilie. Azi, de Ziua Internațională a Cărții și de Sfîntul Gheorghe, am învins balaurul numit Zoom și frica de întîlnirile virtuale cu cititori și am participat la un club de carte online organizat de Cărturești. A fost tare simpatic... mi-au intrat „în casă” cîțiva adolescenți care știu ce sînt alea oracole, dar nu știu cum e să asculți muzică la combină. Și un puști de 11 ani care a înființat un club de lectură la el la școală și în timpul izolării s-a apucat de grădinărit – are grijă de două flori. Casa noastră e mai veselă acum. În curte a aterizat de nu știu unde un balon, în urmă cu cîteva luni nici nu l-aș fi băgat în seamă. Acum mi se pare un semn de bun augur. Orice vine dinspre exteriorul luminos înspre viețile noastre cenușii din interior mă bucură. Ne îndreptăm spre o normalitate.

● 1 mai. Scurtă poveste din mahalaua mea – patru puști stau turcește pe trotuar și-și povestesc isprăvile din izolare. „Și ce a zis? Te iubește?” „Nu știu, că n-am văzut-o decît la geam... mama ei n-o lasă să iasă...” „Trebuia să te lași în jos, pe acoperiș... poate are nevoie și ea de o cola, ceva...” Eu n-am fost decît un trecător cu mască...

● 9 mai. Ultimul week-end cu declarații pe proprie răspundere. Mi-am dat seama că nu-mi doresc să fac nimic special după 15 mai. Absolut nimic. Aud pe stradă: Las’ că săptămîna viitoare cînd o să mergem la Constanța... Ce naiba să fac la Constanța? Să consum benzina pînă acolo doar pentru că ni s-a dat voie de la guvern să vedem marea? Mda, după 15 o să înceapă un du-te-vino haotic și fără scop. Se vor vizita toate mătușile nevizitate de zece ani, doar așa, ca să mișunăm, să ne „mișcăm”. Deocamdată, strada, așa pașnică cum e, rămîne o bucurie. Multe cupluri de toate vîrstele se țin de mînă. Mulți se prefac că fac sport sau chiar fac. Copiii se plimbă în familie, nu alături de bone. Îmi plac familiile pe biciclete, ca niște mici turme de elefanți citadini – tatăl, deschizător de drum, la mică distanță, mai precaută, mama, urmează înșirați unul după altul copiii – cel mai mic băiețel, pe cea mai mică bicicletă, rămîne mereu ultimul. Oamenii care-și plimbă în sfîrșit cățeii de trei ori pe zi, nu-i scot în grabă cîte cinci minute la pipi, dimineața și seara. Sper că sînteți de acord cu mine – una peste alta, a fost un timp tihnit din viața noastră.

● 12 mai. Azi am făcut o plimbare mai lungă prin cartier, trebuia să-mi limpezesc un pic gîndurile. Era vînt, ambalaje pluteau prin aer, bețivii notorii de la Obor beau triști pe borduri, în singurătate. În parcarea mare și goală, vreo trei chinezoaice făceau destoinic sport. Cu masca pe față. Eu nu pot merge pe stradă cu mască, transpir, mă sufoc... cum or reuși ele să sară coarda și să alerge, chiar nu pricep. Am stat cîteva secunde ca să le privesc – stoicul popor chinez mă surprinde întotdeauna... cîtă disciplină! Uneori mi se pare că sînt de pe o altă planetă. Am ajuns și la micul mall Veranda. Un spațiu comercial fără oameni devine chiar sinistru și inutil. Tot întunericul ăla pustiu dinăuntru părea să se reverse peste stradă, să acopere lumina soarelui, la apus. La Mc mișunau gloveri, am intrat și eu cu ei ca să-mi iau un burger. Nu mi-era neapărat foame, dar am simțit nevoia să-l iau ca să-mi regăsesc o senzație de normalitate – uite, pot cumpăra un burger! Deci exist. Am ajuns acasă, tot nu mi-am limpezit gîndurile... vremurile sînt complicate. Oare cînd voi mai merge la un tîrg de carte?

14 mai. Mi-am zis să profit de ultima seară și să mă mai plimb încă o dată prin orașul pustiu... că cine știe cînd mai prind așa ceva în timpul vieții mele. Mereu am avut o relație amestecată cu Bucureștiul, cu bune și cu rele, dar mai mult cu rele. Recunosc că am avut multe momente în care l-am urît din toată inima. Însă în seara asta luminoasă de mai – luna care i se potrivește cel mai bine – m-a fermecat. Pe mici porțiuni, e adevărat. Explozie de vegetație crescută alandala, curți și case sufocate, năpădite, într-o tăcere aproape deplină, o mașină care trece o dată la zece minute, prezența locuitorilor discretă, neintruzivă, flori, păsări... un mic paradis pe „străduțele din spate”. Încă o dată mi se confirmă că bietul oraș nu are, de fapt, nici o vină.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.