Am tot relatat, de-a lungul timpului, din istoriile unuia sau altuia dintre taximetriştii cu care mergeam. Unii îmi povesteau vieţile şi problemele lor, cu alţii am devenit aproape prietenă. Mai nou, nemaisunînd la firma la care obişnuiam, unde pînă şi dispecera mă cunoştea, am început să folosesc doar aplicaţiile.  

Salvezi adresa, apeşi pe un buton, taxiul vine... Nu vorbeşti cu nimeni, taxiul soseşte, chiar în timpul anunţat. Taximetristul nu mai are păreri – are, în schimb, GPS. Dar e deschis la sugestiile clientului, pe care nu le comentează, în general. O ia pe unde îi spui, cu un aer distrat, sau, mai bine zis, neutru, eventual vorbind nonstop la telefon. Obişnuit cu vechea şcoală de taximetrie, cea trăncănitoare, mai strecori cîte o observaţie timidă, eventual despre vreme. Şoferul mormăie ceva drept răspuns, dar nu ştii dacă ţi-a răspuns ţie sau persoanei de la celălalt capăt al firului. Ajungi, plăteşti, şi nu se comentează bacşişul lăsat.  

Foarte clar, curat, de-a dreptul aseptic... La fel se întîmplă, mai nou, şi în cazul unor vînzători sau chelneri. Dacă cei de şcoală mai veche întotdeauna aveau ceva de recomandat, aveai, n-aveai chef de discursurile lor, unii dintre cei de tip nou te întîmpină cu următoarea replică: „Oricare e la fel de bun...“ Trebuie să insişti excesiv ca să ţi se ofere o recomandare, care nu ştii, în condiţiile date, dacă nu e scoasă la plezneală, pur şi simplu. Să fie o nouă politică sau unii dintre prestatorii de servicii chiar nu ştiu mai mult decît denumirea produsului şi costul lui? Recomandările, cînd nu sînt agresive şi excesive, îşi au şi ele rostul lor: poţi intra undeva neinformat şi, mergînd pe încredere, să reuşeşti să achiziţionezi ori să consumi ceva aproape de ce ţi-ai dorit.

E drept că, dacă recomandările au dispărut, în locul lor (nu neapărat în loc) au apărut opţiunile. Înainte, vedeam doar în filme cum cineva „preferă“ (cuvînt antipatic specific consumatorilor, cu o tentă preţioasă) o cafea decofeinizată cu lapte degresat, fără zahăr, medie, la pachet. Erau cel puţin patru lucruri pe care trebuia să le precizezi în legătură cu un produs pe care îl luai cu tine. Aceleaşi patru lucruri, sau chiar mai multe, le spui acum cînd comanzi o cafea de la Starbucks sau de la Tucano coffee, de pildă. Ba mai trebuie să precizezi şi felul cafelei pe care o pun la respectivul produs, mai aromată, mai tare etc...  Numărul cunoştinţelor pe care trebuie să le ai despre produse şi servicii e tot mai mare. Desigur că sînt necesare, dar, în acelaşi timp, documentarea în atari domenii... facile îţi ocupă timpul pe care-l puteai aloca altora, mai profunde. Dar ce să faci: n-ai încotro dacă nu vrei să fii păcălit, dacă vrei să iei deciziile corecte (şi în materie de cafeaua pe care o bei, se pune cu claritate problema deciziilor...).

În sfîrşit, mai există o trăsătură antipatică a anumitor servicii: autopromovarea. Dar nu orice fel de autopromovare, ci una fără tact, fără sare şi piper, neîndemînatic agresivă. De pildă, în locul fostului magazin Eva a luat fiinţă, cum probabil aţi observat, un nou Mega Image. Eram gata să scriu că am constatat acest lucru cu stupoare, dar, în cazul Mega Image-urilor, nu mai poate fi vorba de nici o stupoare: ele răsar, urmărindu-mă parcă (şi, probabil, asemenea mie, pe oricare dintre noi), în toate punctele-cheie, în general de intersecţie, prin care trec. În sfîrşit, intrînd şi cumpărînd de la Mega Image-ul de la Eva, care e mare şi bine aprovizionat, am fost întîmpinată cu următoarea reacţie la casierie (parafrazez): „Nu-i aşa că sîntem cei mai tari? Nu-i aşa că vă place la noi, că la noi e cel mai bine?“ Acest tip de laude autoasumate m-au făcut, deşi eram cît se poate de mulţumită de magazin, în mod real, să nu îmi mai vină să-mi fac cumpărăturile acolo un timp. Discursul, inutil, de la casierie, mi se părea pur şi simplu fals. Desigur, oamenii îşi propuseseră să fie fireşti şi colocviali. 

Observaţiile de mai sus nu se vor critici, ci doar constatări. E evident că serviciile de la noi se schimbă, căutîndu-şi forma dacă nu ideală, măcar funcţională.