Alte rituri de trecere

Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Alte rituri de trecere jpeg

Rămăsesem datoare cu restul ceremoniilor de absolvire ale copilului meu. Un fel de istorie a riturilor de trecere. Căci ceremoniile astea sînt rituri de trecere, fără îndoială.

Ceremoniile mele, pe de altă parte, au fost mereu aproape complet lipsite de ritual. Mi le doream, pe fiecare, dar, în același timp, mă temeam de ridicolul lor. Plus că vremurile în care s-au petrecut erau de așa natură încît nu le puteai organiza prea grandomanic: de la absolvirea clasei întîi la a clasei a IV-a, a VIII-a, a XII-a și a facultății, toate se desfășurau cumva molcom, măsurat, în spiritul unei epoci nu prea permisive. Nu zic, erau și pe atunci chefuri monstru, cu palincă, țuică, vodcă, șprițuri și alte cele. Dar parcă nu de anvergura unora de acum, cu acces la mai multe substanțe și deschidere, să zicem, infinită de moravuri.

Asta era, pe undeva, și bine. Ni se impuneau niște limite, lucru cu care, desigur, atunci nu eram de acord. Voiam libertate „absolută“. Dar, vrînd-nevrînd, am crescut într-o lume destul de cenușie și mică, în care am învățat să ne mulțumim cu puțin, căci n am avut încotro. Nu aduc nici un fel de apologie lumii ăsteia, ar fi fost mult mai „tare“ din partea noastră să ne fi putut abține de la excese cînd ni s-ar fi oferit totul, nu așa, strînși cu ușa. Și, totuși, asta a fost.

Clasa întîi am absolvit-o cu o mină melancolic-fericită (cel puțin așa spun pozele), tunsă băiețește și fără coroniță (din cauza unui 9 la sport sau la muzică, pe cînd jumătate din clasă cam avea 10 pe linie). Doza de melancolie se datora unei operații de torticolis, înainte de clasa întîi, în urma căreia trebuise să port un ghips vreo lună. În mod ciudat, perioada nu-mi displăcuse: toți se purtaseră cu mine mai frumos decît de obicei, învățasem să joc tabinet cu bunica mea și cu mama nașei mele, care veneau toată ziua pe la mine, și citisem mult. Se instaurase, în urma perioadei ăsteia, o fericire calmă, nu din cea efervescentă.

Absolvirea clasei a IV-a cred că a fost fix în parametrii momentului: stropul de melancolie se volatilizase, mă adaptasem clasei și colegilor, luasem coroniță, aveam prieteni. La sfîrșitul clasei a -VIII-a se făceau poze în parc și aveam banchet. Deja accentul se mutase pe idile, cu cine facem pozele și cu cine și cum dansăm la banchet etc. Eu îmi aduc aminte mai bine petrecerea de după banchet, la unul dintre colegi acasă, în care am serbat totul mai firesc, fără alcool însă (cel puțin fetele) și tot cu rochii și fuste adaptate de pe la mame ori luate de la ceea ce atunci se numea Fondul Plastic.

Cînd a absolvit copilul meu, prin 2010, deja totul era diferit. Grandomania, mai curînd a părinților și profesorilor, pusese deja stăpînire pe toți și toate. Banchetul trebuia făcut la un restaurant scump, pe la Șosea, iar copiii trebuiau (unde sta scris?) să poarte haine de firmă, de seară, peste vîrsta lor și, oricum, peste posibilitățile noastre financiare. Îmi aduc aminte cît am alergat cu odrasla noastră ca să-i luăm un costum bleu ca cerul, în care arăta simpatic, doar puțin nelalocul lui și foarte emoționat. Fetele, în schimb, colegele lui, credeau și știau că dress code-ul oficial era așa: rochii lungi, de super-firmă, pantofi cu toc și fețe machiate ca niște măști. Arătau ca niște copii deghizați în adulți, precum într-un film pe care l-am văzut, demult, la Zilele filmului britanic din Bucureștiul comunist, Bugsy Malone (Alan Parker, 1976) ori precum fetițele de la concursul de frumusețe din Little Miss Sunshine (Jonathan Dayton, Valerie Faris, 2006). Mă rog, ca și în cazul absolvirii mele, adevărata petrecere a copilului meu și a colegilor lui a fost atunci cînd au plecat cu barca în Herăstrău, iar în urma lor, pe lac, a rămas plutind o sticlă de vodcă cu ceva lichid încă în ea, pe care a surprins-o o mamă vigilentă.

Banchetul de final de a XII-a, în ce mă privește, a fost cel mai puțin spectaculos. Terminam o clasă de fete și, oricît de mult mi-ar fi plăcut muzica lui Smokie care s-a tot repetat, și oricît m-aș fi crezut cînd Alice, cînd Sally, din Living Next Door to Alice, și oricît de cute ar fi fost ținuta mea de atunci, nimic nu putea suplini faptul că aveam doar cinci băieți în clasă. Dintre care cel care îmi plăcea mie era favoritul majorității colegelor mele și, deja, prietenul (în sens de boyfriend) uneia. În cazul băiatului meu, țin minte că, la sfîrșit de a XII-a avea părul albastru și era ceva mai bine în pielea lui decît într-a VIII-a, la fel cum colegele lui erau mai în largul lor în rochii lungi și pe tocuri. Petrecerea s-a ținut, desigur, într-un club, în care, slavă Domnului, părinții n-au mai intrat.

Între timp, a venit și ceremonia de absolvire a facultății. Mi se pare incredibil că am ajuns pînă aici, că puștiul întîi în costum albastru, apoi cu părul albastru a ajuns, cum se spunea pe vremuri, aproape titrat. Dar despre asta cu altă ocazie.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.