Adevărata lume a lui Mary Poppins
Am scris, în numărul precedent, despre felul în care personajul P.L. Travers e văzut în filmul lui John Lee Hancock, Saving Mr Banks (2013). Dar nu am scris mai nimic despre sursa tuturor filmelor şi speculaţiilor: cărţile cu Mary Poppins.
Cărţi care, tot recitindu-le din copilărie, mi-au oferit o altă percepţie a realităţii. O percepţie care m-a ajutat să supravieţuiesc pînă în ziua de azi, e drept că alegînd şi preferînd, de multe ori, soluţii fantastice, celor mai realiste, în situaţiile nefericite ale vieţii.
Pentru Mary Poppins, cea din carte, situaţiile fantastice sînt normale. Sînt tratate ca normale, nu se face caz şi nu se comentează pe seama lor, nu sînt niciodată puse la îndoială. Toate pot fi probate cu dovezi palpabile, obiecte concrete provenite din respectivele situaţii. Mary Poppins, personajul din carte, nu impune un fantastic dulce şi kitsch, ci unul sobru şi... luat ca atare. Fantasticul, pentru Mary Poppins, e doar o realitate incontestabilă, o a doua realitate: „Negreşit, o urmă pe doamna Banks pe scară, dar nu aşa cum face toată lumea. Ţinîndu-şi valijoara în mînă, alunecă graţios pe balustradă şi ajunse sus odată cu doamna Banks.“
În capitolul cu unchiul lui Mary Poppins, dl Wigg, care, de cîte ori rîdea, se ridica pe tavan, Mary Poppins e singura care rezistă rîsului contagios. Dar, pentru că toţi erau suspendaţi pe tavan, ca să-şi poată lua ceaiul acolo, Mary Poppins face şi ea un efort: „...cu braţele strîns lipite de corp şi fără să rîdă deloc, fără nici cea mai mică urmă de zîmbet, străbătu aerul şi se aşeză lîngă Jane.“
Mama lui Mary Poppins era prietenă cu o vacă dansatoare. Sau, mai bine zis, fostă dansatoare, pentru că i se prinsese o stea în corn. Ca să scape de stea şi să-şi recapete rutina cotidiană, sărise peste lună şi-şi pierduse steaua. Dar după toată perioada dansatoare, rutina asta începuse să i se pară plicticoasă. Aşa că plecase din nou în lume, în căutarea unei noi stele care s-o facă să danseze.
Tot stele lipeau pe cer Mary Popppins, doamna Cory şi uriaşele ei fete, Annie şi Fannie. Cu ocazia acestui fermecător capitol, aflăm explicaţia despre stelele de pe cer: ele nu provin din altă parte decît din cele de poleială de pe turta dulce: „de îndată ce domnişoara Fannie şi domnişoara Annie fixară scările aşa încît păreau că stau cu un capăt înfipt în pămînt şi cu celălalt rezemat în cer, doamna Cory îşi ridică rochia şi luă într-o mînă bidineaua, iar în cealaltă găleata cu clei, apoi puse piciorul pe treapta cea mai de jos a uneia dintre scări şi începu să urce. Mary Poppins se urcă pe cealaltă scară, cu coşul în mînă. (...) De îndată ce ajunse în vîrful scării, doamna Cory îşi muie bidineaua în clei şi începu să întindă substanţa lipicioasă pe cer. Cînd termină, Mary Poppins luă din coş ceva strălucitor şi lipi lucrul acela pe cer. Iar cînd îşi dădu mîna la o parte, copiii văzură că lipea pe cer stelele de la turta dulce. După ce fură aşezate fiecare la locul ei, stelele începură să scînteieze cu putere, răspîndind în jurul lor raze de lumină aurie, sclipitoare.“
Pentru Mary Poppins, distanţa dintre pămînt şi cer, precum se vede, nu e decît o simplă scară, dar capitolul meu preferat e cel intitulat „Lună plină“. În care, la grădina zoologică, în sfîrşit se face dreptate: oamenii care au „tîndălit“ (cuvînt marypoppinsian...) acolo după vremea închiderii au fost puşi în cuşti, în timp ce animalele făceau, în respectiva seară, ceea ce fac oamenii de obicei: „Într-o cuşcă se învîrteau de colo pînă colo doi domni voinici, de vîrstă mijlocie, cu jobenuri înalte şi pantaloni vărgaţi, privind neliniştiţi printre gratii, ca şi cum ar fi aşteptat ceva. (...) În a treia cuşcă erau închise trei doamne în vîrstă, îmbrăcate cu haine de piele şi încălţate cu galoşi. Una dintre le împletea cu andrelele, dar celelalte două, în picioare lîngă gratii, strigau la animale şi le ameninţau cu umbrelele: «Sînteţi nişte brute, plecaţi de aici, vreau ceaiul!»“
Orice se poate întîmpla, roata se poate mereu întoarce, căci, aşa cum spune şarpele, un soi de rege al animalelor: „sîntem făcuţi cu toţii din acelaşi lut, nu uitaţi asta – noi cei, din junglă, şi voi cei din Oraş. Aceeaşi substanţă ne compune pe toţi – copacul de deasupra capului, piatra de sub noi, pasărea, steaua, fiara, una sîntem cu toţii şi cu toţii ne îndreptăm spre aceeaşi ţintă.“
Lumea lui Mary Poppins se dovedeşte, pînă la urmă, nu doar fantastică, ci şi filozofică, profundă şi... dreaptă. Mi-am dorit mereu să pot trăi într-o asemenea lume.
