38 de ore de îmblînzit Ibiza

Publicat în Dilema Veche nr. 748 din 21-27 iunie 2018
38 de ore de îmblînzit Ibiza jpeg

Cînd am ajuns în Ibiza, mă așteptam să fiu strivit de o gloată uriașă de indivizi euforizați, să fiu făcut una cu insula de nesfîrșite cohorte de exaltați abandonați instinctelor primare și feluritelor licori și substanțe pe care le caută la noi DIICOT-ul, să fiu asurzit de vacarmul unei fîșii de pămînt plutind într-o derivă extrasenzorială în insomniaca Mediterană, pe scurt, credeam că aterizez în plin dezmăț, ca un Faust ce își găsește în sfîrșit Iadul preferat. În mai puțin de o oră, reveria dionisiacă, plină de expectative aventuroase și mînjite de presupoziții, mi-a fost făcută țăndări: Ibiza Town, capitala insulei, se înfățișa, pe orice străduță aș fi apucat-o, ca o stațiune depopulată de pe litoralul românesc, care emana un iz pregnant al deceniului nouă, pe vremea cînd eu abia aveam cîțiva ani. N-am pomenit gloate gălăgioase, mașini decapotabile cu bașii revărsați pînă-n zare, ținute provocatoare, agitație și larmă, ci străzi aproape pustii, restaurante care nu serveau pentru două-trei ore după-masa, fiind siesta, și fiind și duminică pe deasupra, magazinele alimentare erau zăvorîte, în timp ce omniprezentele non-stopuri de la noi erau acolo complet inexistente. Întreaga insulă părea că respiră un calm mediteranean, o torpoare lipsită de griji și indiferentă la agitația planetei.

Prietenul care m-a întîmpinat și m-a găzduit locuiește în Ibiza de şase ani, timp de aproximativ şase luni, cît durează sezonul turistic. E fotograf în baruri, la petreceri pe plajă și la petreceri private pe vase. Sintagma „fotograf în Ibiza“ sună bine, dar, deşi realitatea e mult mai puțin glamourous, prietenul meu e mulțumit. Îmi confirmă prima impresie: Ibiza nu e despre petreceri dezlănțuite, destrăbălare generală, droguri, cluburi omniprezente, extravaganță și toate celelalte clișee care se vehiculează. Există, bineînțeles, dar într-o pondere mult mai restrînsă. Adevărata identitate a insuliței cuprinse în Insulele Baleare este mai complexă. Denumită Eivissa în dialectul catalan local, Ibiza a fost colonizată de fenicieni în anul 645 î.Chr. și transformată în port. Ibiza Town este patronată și acum, de la înălțime, de colina pe care se găsește Dalt Villa („orașul vechi“) cu cetățuia din vîrful căreia Ibiza se întinde, în toată splendoarea ei sălbatică, și de pe care e vizibilă și insula Formentera, alături de care formează Insulele Pituitare. O plimbare prin cetatea-orășel (încă locuită) aduce aminte de Sighișoara prin atmosfera carnavalescă, puzderia de standuri cu mîncare și articole handmade, pantele abrupte și gangurile înguste. Orașul, în sine, exclude orice fel de opulență și pare încremenit în propriul ritm desprins de tiparele obișnuite.

Orașul în care locuiește prietenul meu fotograf este al doilea ca mărime de pe insulă și e cunoscut drept Sant Antoni de Portmany (în catalană) sau San Antonio Abad (în castiliană). E situat în cealaltă parte a insulei, dar distanța de 16 km e lesne de străbătut dacă dispui de mașină. Deși autobuzele sînt o opțiune în Ibiza, fără autoturism personal te simți incomodat. Infrastructura leagă principalele așezări umane de pe insulă, dar mare parte din ea rămîne un teritoriu sălbatic, care absoarbe de departe ecourile petrecerilor și a prezenței umane și le neutralizează. O bună parte din insulă, alături de ruda sa, Formentera, sînt listate în patrimoniul UNESCO, prin urmare își vor conserva aspectul.

andrei vornicu 3 jpg jpeg

Cea mai mare parte a celor aproximativ 38 de ore pe care le-am petrecut pe insulă s-au consumat în San Antonio Abad, al cărui nucleu e reprezentat de un monument intitulat simplu, Oul, care, conform legendei locale, ar marca locul de naștere al lui Cristofor Columb. Aspectul urban e similar cu cel din Ibiza Town, doar că are un aer mai turistic, poate și datorită plajei și promenadei care se întinde pe tot parcursul portului. Clădirile sînt în general albe, cu ferestrele vopsite în verde sau albastru intens, pe alocuri scorojit, dar nu mai puțin pitoresc. Nu am reușit să găsesc nici o toaletă publică în zona centrală și nu am văzut nici prea multe magazine alimentare.

Nu am auzit vorbindu-se românește în plimbările mele, dar am cunoscut seara suficienți compatrioți care lucrează acolo și care mi-au spus că ar constitui a doua cea mai mare minoritate de pe insulă. Cei mai mulți dintre români lucrează ca barmani și bucătari. Unii s-au plîns că au fost discriminați datorită naționalității, că sînt tratați ca niște slugi, că lucrează pe salarii mizerabile și sînt desconsiderați în ciuda competenței lor. Ce-i drept, sînt abia la început, speră ca lucrurile să se redreseze. Alții nu s-au plîns. Un tînăr mi-a spus că e de opt ani pe insulă, ajunge în România cel mult două luni pe an și că nu s-ar mai întoarce de tot. Viața în Ibiza l-a cucerit și nu se plictisește niciodată.

Pe terasa barului în care ne aflăm răzbate o muzică proastă, un remix inferior al unui hit semiuitat al anilor ’90, dar nu mă plîng: halba de bere costă 3 euro, un preț mic pentru Ibiza, iar de astfel de spelunci insula nu duce lipsă. Românul amorezat de Ibiza îmi ascultă impresiile și mă asigură că, de la finalul lunii mai încolo, peisajul se va umple de turiști. Cluburile „alea tari“ se găsesc în zone mai izolate, sau anumite plaje, el mi-a recomandat Plaja d’en Bossa, mi-a spus că trebuie să stau acolo cîteva luni ca să prind pulsul, apoi pulsul mă va prinde pe mine și nu voi mai scăpa de el. Voi fi una cu Ibiza. Între timp, prietenul meu fotograf interacţionează cu clienții şi îi pozează. Aceştia sînt mulțumiți. Berea de 3 euro le menține dispoziția la cote înalte. Temperatura exterioară nu e cea mai bună, dar nimeni nu dîrdîie. Nu se aud de nicăieri bașii boxelor puse-n trepidații de DJ faimoși care umplu panourile publicitare de la marginea șoselelor, dar orice s-ar auzi și orice s-ar vedea, e tot Ibiza, adică o legendă insulară care cutreieră Internetul și mentalul colectiv și atrage lumea spre un miraj de sunet, nisip și apă translucidă.

Mi s-a dus de mult bronzul celor trei ore petrecute pe micuța plajă intimă situată între stînci, unde n-am văzut pic de mizerie, n-am auzit zgomote deranjante, nu m-a călcat nimeni din greșeală și unde soarele sidefa nisipul de sub stratul de apă clar și subțire, dar mi-a rămas întipărită-n piele senzația de neastîmpăr de a descoperi misterul insulei pe care simt că n-am înțeles-o cu adevărat. Am vrut să îmblînzesc Ibiza, dar m-a îmblînzit ea pe mine încă înainte să-i ghicesc contururile. Ceea ce e bine, în fond. Mă văd deja făcîndu-mi, într-un viitor nespecificat, dar cert, bagajele și luînd-o cu satisfăcută obediență înapoi spre ea, cea care întoarce unora un obraz sălbatic, iar altora unul catifelat. 

Andrei Vornicu este jurnalist.

Foto: A. Vornicu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.