22 (de ani). Atunci şi acum

Publicat în Dilema Veche nr. 747 din 14-20 iunie 2018
22 (de ani)  Atunci şi acum jpeg

Fiul meu tocmai a împlinit 22 de ani. În seria aniversărilor unei vieți, nu pare a fi mare lucru. În sensul că, evident, vîrsta de 18 ani își avea conotațiile ei; precum și 21, în varianta americană. Pe cînd 22…

Și, totuși, pentru generația noastră cel puțin, cifra nu e lipsită de semnificații. 22 decembrie 1989 e considerată (desigur, cu toate întrebările și controversele) ziua victoriei Revoluției, dacă putem s o numim așa. Din perspectiva generației mele, studenți pe atunci, care au ieșit, în mare parte, în stradă, o s-o numesc așa, fără să judec prea mult termenul – pentru că așa am simțit-o. Așa am simțit-o pe 21 decembrie, cînd am ieșit în Piața Universității, cu mai toți colegii mei, foarte casual, ca și cum ar fi fost ceva de la sine înțeles. Și cînd am fugit de acolo în noapte, după ce soldații au început să tragă în jos, asta a fost. Precum și a doua zi dimineața, cînd am văzut trupele pe străzi și am auzit de numărul mare de răniți. Și în haosul-exaltare din zilele următoare, în care ne fofilam pe lîngă clădiri, evitînd arme imaginare sau nu, ori făceam patrule împotriva teroriștilor imaginari și ei.

Băiatul meu a primit, de ziua lui, printre altele, un tort și o brioșă, fiecare dintre ele la pachet cu două lumînări reprezentînd cifra 2. Fiecare dintre cele patru lumînări semăna cu cîte o lebădă, cam așa cum eram noi învățați la școală cînd scrijeleam cifrele. Perechile de doi mi-au adus aminte de magazinul „22“, unul dintre primele destinate copiilor de după ’89 (pe vremea cînd băiatul meu nici nu se născuse). Ca să nu mai vorbim de Revista 22, tribuna anilor revoluționari și nu numai.

La 22 de ani, el e student în SUA și cetățean al lumii. Nu numai că-și pune problema ce va face și spre ce domeniu se va îndrepta, ci și în ce loc al lumii ăsteia (care nu înseamnă doar Europa și America de Nord) ar vrea să trăiască. Are prieteni de toate națiile și de toate orientările sexuale. Își alege, cu maturitate, în ce să creadă și în ce nu, încercînd să depășească mai toate prejudecățile. M a învățat, de pildă, să am o altă atitudine față de romi: recunosc că tindeam ca, cel puțin în conversații, să fiu nedreaptă, să pornesc de la un fel de prezumție de vinovăție. Să nu-i privesc pe cei diferiți sau mai puțin înzestrați de natură de sus, chiar la nivel instinctiv: ci, pur și simplu, să nu dau importanță lucrurilor ăstora, cînd sînt altele care contează. La festivalul Super, care, în afară de vreo doi adulți, e făcut numai de adolescenți, cei mai mari fiind studenți, am văzut cum se pot face și regla lucrurile firesc, fără pompă și infatuare: teenager-ii de acolo au ales după criterii corecte filmele, au făcut ceremonia de premiere suportabilă, fără discursurile penibile, interminabile ale adulților cu orgolii refulate.

Și eu, la 22 de ani, îmi vedeam de revolta mea, mai ales că vîrsta asta m-a prins în perioada de maxime schimbări în România. Ne făceam, practic, cursurile penultimului și ultimului an de facultate în Piața Universității, unde ne duceam precum la pub-ul de cartier, dar nu în sens negativ. Acolo ne erau prietenii, acolo vorbeam, cîntam, ne bucuram, ne revoltam, speram și ne făceam planuri. Acolo ne-am învins, zile de-a rîndul, frustrările și prejudecățile acumulate în epoca ceaușistă, deși am fost, atunci, copii și adolescenți. Acolo ne am dezvoltat o conștiință politică și civică, atît cît ne-au dus capul și puterile pe fiecare. Acolo ne-am văzut colegii bătuți crunt de mineri pe 13, 14, 15 iunie (că tot se împlinesc acum 28 ani de la Mineriadă). Și fără posibilitatea de a li se face vreodată dreptate. Cel puțin așa părea pe atunci, acum se pare că s-au mai schimbat lucrurile.

Băiatul meu aruncă în aer pre­ju­de­cățile generației noastre. Care generație, la rîndul ei, ca să ajungă la prejudecățile astea, oricît de absurd ar părea, s-a luptat, atît cît a putut, cu cele ale generației părinților (nu toți părinții intră în categoria asta) trăitori full time în comunism. Ceea ce lor li se pare firesc acum, pentru noi a fost o luptă. Îmi aduc aminte, de pildă, că mi s-a părut o mare victorie să pot purta mini pe stradă fără să mă fluiere golanii (pe care acum i-aș fi putut acuza de hărțuire sexuală), să mă pot săruta cu iubitul în locuri publice fără să mă admonesteze vreo doamnă de vîrsta a treia și să am un cuvînt de spus în fața vînzătorilor (care, atîția ani, ne fuseseră un fel de stăpîni, pentru că, amenințați de foame, cam ajunseserăm la mîna lor). Ca să nu mai vorbesc de posibilitatea de a ieși din țară, unde vreau și cînd vreau – pe vremea de atunci nu puteam nici în Bulgaria, aveam dosar prost. Ori de a spune ce-mi doresc în gura mare, pe stradă, inclusiv la adresa regimului. Sau de dreptul de a protesta pentru sau contra a orice.

Diferență de unghi, dar, pînă la urmă, același spirit. Vorba lui Taylor Swift, în al ei „22“ (desigur, din alt context, și lărgind perspectiva, totuși): „We’re happy, free, confused and lonely at the same time / It’s miserable and magical, oh yeah“. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii