20 de ani, două perspective

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Zizi și neantul jpeg

E o senzație cel puțin ciudată cînd copilul tău ajunge la vîrsta la care, practic, ți-ai început tu viața. La care ai încercat și ai început să te pui pe propriile picioare și să te ții pe ele, ca să nu ajungi precum Bambi în celebra scenă de pe gheață.

Nu poți să nu te vezi în oglindă, dar dintr-o perspectivă evident diferită. Foarte bizară e senzația acută de schimbare de roluri: îmi aduc aminte cu claritate cum, parcă mai ieri, eram eu cea care avea 20 și ceva de ani și mama mea mă ajuta să mă pun pe propriile picioare. Mi se pare incredibil că acum sînt eu în acea postură, eu sînt cea care-l ajut, cum pot, pe fiul meu să se așeze la casa lui. Cam orice gest pe care-l fac e dublat de umbra aceluiași gest înfăptuit aproximativ acum 30 de ani de mama mea sau de bunicul meu, care m-a ajutat în egală măsură.

Ai zice, la o primă vedere, că e o nebunie ori ceva dificil de gestionat. Cum să-ți duci la bun sfîrșit gesturile cotidiene atîta timp cît asupra lor planează spectrul altora trecute și totul e comparat? Dar, în practică, nu e chiar așa. Comparația asta e benefică pentru că-ți oferă un model, știi, în general, ce ai de făcut. E ca un manual de instrucțiuni nescris, care se transmite din generație în generație și-ți intră în sînge. Sigur că îl adaptezi epocii în care trăiești și că nu e la fel pentru oricine. Dar unele „instrucțiuni“ rămîn valabile, indiferent de epoci și de persoane. Rămîne aceeași raportarea părinților (a celor mai mulți dintre ei) la copiii lor: îi iubesc și-i ajută necondiționat.

Sigur, „necondiționat“-ul ăsta e de discutat. Putem să aberăm fără sfîrșit primprejurul lui, să găsim situații-limită de genul ce te faci dacă, Doamne ferește, a ta odraslă a comis o infracțiune, chiar o crimă, cum îl mai sprijini necondiționat atunci? Dar cred că nu e cazul să-ntindem coarda într-atît, ci doar să ne rezumăm la ideea generală: ești alături de copiii tăi, desigur discutînd mereu cu ei și atenționîndu-i cînd o iau pe arătură, fără să aștepți ceva în schimb, nici recunoștință cuantificabilă, nici vreo medalie de onoare.

„Fără să aștepți ceva în schimb“ nu înseamnă că îți înveți progeniturile să fie fără suflet, indiferente și insensibile la toate cele ori chiar la nevoile tale. Ci că ești mereu conștient că, cel puțin pînă cînd vei deveni chiar neputincios, tu vei fi cel care vei da mai mult, de cîte ori va fi nevoie. Pentru că așa e în firea lucrurilor. Și acum nu mă refer la ajutoare materiale (deși, la o adică, nici astea nu sînt cu totul excluse, dar aici e o altă discuție), ci la o îndrumare cumva de la sine înțeleasă din partea unei persoane cu mai multă experiență și care a trecut, vrînd-nevrînd, prin situații mai variate.

Măcar în lumea de acum, cu minusurile ei cu tot, relațiile dintre părinți și copii au devenit mai normale. În sensul că se poate discuta aproape orice între generații, s-a ridicat embargoul asupra unor subiecte esențiale și altădată tabu, precum sexul. Iar părinții și-au mai dat jos din morga și autoritatea cu orice preț care se impuneau la început, la mijloc și chiar la fine de secol XX, se pot arăta mai democrați și mai vulnerabili. Nu le mai impun odraslelor alegerea carierei pe care ei o consideră înțeleaptă (deși sînt încă destui care o fac) și nici nu se mai amestecă într-atît în alegerea partenerului ori a formulei de conviețuire.

Lumea de acum e, desigur, mai complicată în destule ale ei, dar și mai simplă, măcar în cele materiale. Pe cînd aveam eu 20 de ani și mă mutasem într-un demisol, spălam încă rufele de mînă. Ca să nu mai spun de vase. Nu știam ce e ăla teflon și nici Jena, iar cratițele noastre erau din email, afumate de vremi și flăcări insistente. Nu se punea problema de toaster, pîinea se prăjea pe o tablă pusă pe aragaz. Nici vorbă de blender, existau niște mixere, totuși, cu vreo patru feluri de cuțite, dar mi se păreau, pe atunci, inaccesibile. Nic mop nu știu să fi avut, locul lui fiind ocupat de o cîrpă tot mai cenușie și mai rărită, tăiată dintr-un cearșaf vechi, pe care o spălam pînă la dezintegrare.

Aerul condiționat nu exista nici ca idee, se deschideau geamurile și, eventual, dădeai drumul unui ventilator timid și zgomotos. Chiar și aspiratorul nu era ceva obișnuit, locul lui fiind ocupat de bătătorul de covoare și de tradiționala bară din fața blocului. Nu puteai să te trîntești pe canapeaua ta din piele (din simplul motiv că, pe atunci, canapelele nu erau din piele) și să apeși avid pe telecomandă. Fiindcă nu aveai telecomandă. Trebuia să te dai jos de pe canapeaua ta înflorată căptușită cu burete, să te deplasezi pînă la televizorul mult mai pătrat și mai gros decît acum (nu degeaba aveau loc pe el și mileul, și tradiționalul pește) și să apeși pe buton.

Totul, acum, e mult mai ușor, măcar la nivelul ăsta, pragmatic, de organizare și așezare. Măcar mica normalitate, cea a minimului confort, e la îndemînă. Chiar dacă angoasele de schimbare și luare de la capăt rămîn. Și chiar dacă pe toate le faci, fie și din poziția personajului ajutător, cu umbra gesturilor din alte vremi în paralel.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar
Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.
image
Orașele cu cele mai mari salarii și domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Valorile sunt corelate cu numărul de joburi disponibile în aceste orașe, însă depind și de distribuția candidaților pe niveluri de experiență.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.