1989, spre 21 decembrie

Publicat în Dilema Veche nr. 828 din 3 - 8 ianuarie 2020
1989, spre 21 decembrie jpeg

1989 a fost, pentru mine, în toate felurile, un început. Aveam 21 de ani și, practic, îmi începeam viața. Habar n-aveam însă că, pe lîngă dramele mele personale, care pe atunci îmi păreau esențiale, urma și un cu totul alt început, pe un plan dincolo de controlul meu. Habar n-aveam că urma să fac parte din istoria cea învolburată despre care citisem în manuale sau despre care povestea bunicul meu, care făcuse războiul la Odessa. Cea în care se trage și se moare, printre altele.

Era ceva în aer în anul acela, ceva care cerea schimbare și acțiune. Ceva care mă făcuse pe mine, una, cel puțin, să am o mai mare doză de curaj decît oricînd: să plec de acasă – unde nu mă mai simțeam acasă – cu chirie într-un demisol. Să-mi asum o cameră înghesuită, dar foarte călduroasă, în care totul se construia pe pereți și pe geamul căreia intrau, din cînd în cînd, pisici. Care avea o baie comună sub forma unui cazan cu o stropitoare și un reșou, comun și el, pe post de bucătărie.

În camera aia mi-am adus tonele de buchete, cele două seturi de cearșafuri, roz și bleu cu floricele, lampa galbenă cu lumină difuză de la Fondul Plastic și cele două mixere identice pe care le-am primit la nuntă. Căci da, în anul acela m-am și măritat. Cu proaspătul soț ne-am început menajul cu cartofi prăjiți pe reșoul comun și cu sufertașe în oale mici de la bunica mea. Și cu foame, de multe ori, care fie ne-mpingea spre cantina Arhitecturii unde, student fiind, puteai mînca ieftin, fie ne sădea-n mințile necoapte impulsuri criminale, precum un atentat asupra cartofilor sau brînzei gazdei depozitate în cămară.

În ’89 totul se agravase. Realitatea se dovedea mai tare decît utopiile, care pur și simplu păleau neputincioase. În casa în care, atîția ani, visasem la cai verzi pe pereți, descoperisem că nu se mai putea trăi. De mîncat devenea tot mai greu, creveții vietnamezi care se mai găseau în alimentare nu erau o rezolvare. Îmi rămăseseră prăjiturile mele de la cofetării, numai că Ceaușescu, chiar în decembrie, cred, după ultimul congres, mi le-a luat și pe astea: la cofetăriile mele din centru, ultimul bastion al unei vieți cu aparențe normale, „băgase“ produse Gospodina, în accesele lui de alimentație „rațională“. La Ambasador mîncam fasole bătută în loc de tort glacé, în decembrie ’89…

Nici la facultate (de Limbi Străine, în București) lucrurile nu stăteau mai bine. Domnul Fischer, profesorul meu iubit de latină, unul dintre puținii aleși care nu făcuseră vreodată compromisuri și care-și văzuse de treaba lui într-un mod exemplar, fusese îndepărtat forțat sub pretextul vîrstei pensionării, cred. Și studenții se revoltaseră. Nu în sensul de azi al cuvîntului, ci mai curînd în cel al unei solidarități cu dl Fischer și al unor întrebări care începuseră să forfotească mai cu zgomot decît pînă atunci. 

De altfel, la facultate, unde doar orele de latină erau o oază, începusem să simt sistemul care-și arăta colții pe sub aparența benignă a vîltorii academice și a efervescenței colegiale. De la frigul îngrozitor din amfiteatre la conflictele „de clasă“ între cei care aveau sandvișuri cu mușchi file și cei care nu, pînă la conștientizarea stigmei mele în regimul de atunci. Stigmă de care nu eram cu nimic vinovată, care era o tîmpenie, în logica de azi, dar care atunci mi-a fost o tinichea de coadă, deși aveam doar 20 de ani: faptul că aveam o soră „fugită“ în Australia mă făcuse, de mică, persona non grata. Eram pe o listă neagră și nu puteam ieși din țară nici pînă la bulgari. De asemenea, cînd să mă mărit, viitorii mei socri au avut mari îndoieli în ceea ce mă privea: aveam dosar prost… Dosar care mă făcuse să scap de racolarea în PCR, în care fuseseră primiți, cam de prin anul doi, mulți colegi de-ai mei cu note mai mici.

Pe 21 decembrie 1989 eram în Universitate, la etajul al treilea, la un examen de estetică. Era un examen pentru care mă pregătisem serios, îmi plăcuse materia în mod special. Învățasem pentru examenul ăsta ca niciodată: era un nou început, era, îmi spuneam eu, sfîrșitul zbuciumului și reașezărilor. De acum încolo, în demisolul meu cît un pat, urma să mă repun pe scos cuvinte la latină și să fiu, iar, o studentă model, cum i-ar fi plăcut domnului Fischer.

Cam tocmai după ce-mi turuisem subiectul la examenul de estetică și luasem 10, au început să se audă vuiete din stradă. Și o bubuitură. Legendara  petardă. Însoțită de huiduielile la adresa lui Ceaușescu care încerca degeaba să mai mituiască oamenii la celebrul miting. Începuse revoluția. Era o frumoasă și însorită zi de decembrie 21. 1989.

Ce a urmat de atunci încolo, pe 21 decembrie, a fost ca într-un vis. Voi povesti în alt articol. Știu însă că ziua de 21 mi-a schimbat viața, mi-a dat o viață. Iar cei care au luptat și au murit atunci și cărora le voi fi mereu recunoscătoare sînt eroii mei, eroii noștri. Și nu e nimic nelalocul lui ori prea patetic în a-i numi așa, în a-i așeza la locul ce li se cuvine. Și, mai ales, e esențial să restabilim adevărul despre morțile lor. Fără speculații, supoziții și presupuneri.

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.