(o tragere autorizată cu ochiul într-un studiu privind perspectivele mediului online în România, prin prisma jurnaliştilor şi a managerilor de presă)

Ce legătură este între presa scrisă şi balama? Organică, vă spun. Balamaua este simbolul şi temeiul modelului de viitor al presei scrise, aşa cum mi s-a demonstrat, pe termen lung, la o reuniune a editorilor de ziare din lumea-ntreagă. Teoria e simplă: în pofida progreselor tehnologice uimitoare din ultimii 2000 de ani, balamaua nu a dispărut. Ea continuă să fie piesa de rezistenţă în materie de uşi, în pofida uşilor glisante, rotative, pneumatice (cele care fac „fsssss“ în Star Trek), electronice şi a iminentei teleportări. Pentru că balamaua, în arhetipia ei, oferă avantaje care ţin de confortul nostru psihic. O balama rotitoare ne permite să ne anunţăm intrarea (cioc-cioc), ne „deschide“ spaţiul dinainte, ca un vistavoi şi – deloc de neglijat – ne permite să plecăm dramatic, trîntind uşa în urma noastră. Încercaţi să plecaţi cu ţîfnă dintr-o încăpere, aşteptînd trei secunde pînă senzorul vă simte şi dezlipeşte uşile glisante care se mişcă înceeeeet... Moartea pasiunii!

Tot astfel, presa scrisă, tiparul, cerneala, hîrtia nu vor putea dispărea, zic pasionaţii, pentru că oferă o experienţă fizică pe care nici un al tip de mass-media nu-l oferă: interacţiunea cu obiectul lecturii, complexul senzorial tuşeu – miros de cerneală – fîşîit de hîrtie – întinsul braţelor cît îi broadsheet-ul de lat. Mai spun fidelii print-ului că nici o nouă platformă tehnologică de comunicare în masă nu a omorît-o pe cea anterioară. Radioul nu a ucis ziarul. Televiziunea nu a ucis radioul. Publicaţiile online nu vor ucide nici ele, la rîndul lor, nici una din platformele anterioare, chiar dacă îşi vor lua partea leului din publicul consumator de presă.

Oricît de înfocaţi, partizanii mediilor tradiţionale nu pot însă nega avîntul cotropitor al nematerialului online. Rezultatele studiului privind percepţia comunităţii jurnalistice asupra mediului online, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, Clubul Român de Presă şi Asociaţia Patronală a Editorilor Locali sînt grăitoare în acest sens: 95% dintre respondenţi consideră că nu există viitor în mass-media în absenţa dezvoltării unei operaţiuni online, indiferent de tipul de platformă „tradiţională“ (presă scrisă, radio sau televiziune). Go online or die pare a fi cuvîntul de ordine al majorităţii covîrşitoare a respondenţilor.

Situaţia „din teren“ ne înfăţişează însă un alt peisaj, mai apropiat de Go online or die. Trecerea în online a devenit un eufemism pentru moartea ziarelor, şi anul trecut, cu criza lui economică, ne-a adus cîteva exemple grăitoare. Prezenţe venerabile (ca vîrstă, dacă nu şi ca ţinută jurnalistică) în presa română precum, Cotidianul şi Ziua, titluri lansate relativ recent, cu aplomb şi cu speranţa că „piaţa duce“ – precum Gardianul şi Business Standard – şi-au încetat deopotrivă apariţia pe hîrtie, restrîngîndu-se la variantele online. Decizia acţionarului (acelaşi în toate cele patru ziare, transparent sau nu) este desprinderea de zona de print şi concentrarea pe audiovizual şi online. În vara lui 2009, Publimedia International, compania de publishing a grupului de presă MediaPro, a sistat apariţia ediţiilor tipărite ale celor patru ziare locale ale sale. Acelaşi proces l-au suportat şi alte publicaţii locale.

Nepregătirea pentru noul mediu


Aceste migrări spre online ar putea să semnaleze o înfloritoare epocă digitală. Ar putea, dacă nu sînt privite în amănuntele lor. Nici în cazul publicaţiilor aparţinînd sau apropiate de trustul Realitatea-Caţavencu, nici în cel al Publimedia şi cu atît mai puţin în cazul publicaţiilor locale independente trecerea la versiunile online nu a fost pregătită. Personalul – editorial şi managerial – nu a fost şcolit pentru a stăpîni bine noul mediu şi pentru a se mişca, dezinvolt şi cu pretenţii de profitabilitate, în interiorul lui. Strategii de promovare a produselor online în paralel cu cele tipărite nu s-au făcut, după ştiinţa mea. Staff-ul editorial a fost redus la minimum numeric şi de competenţă (un om care ia ştiri de pe agenţii şi poze de pe net). Anunţul public – către acel public a cărui servire este menirea oricărui mediu de informare, teoretic – s-a făcut chiar şi de pe o zi pe alta. Ca şi cum cetăţeanul care timp de 10-15 ani şi-a cumpărat sacerdotal ziarul de la chioşc va încrunta un pic din sprînceană cînd îi va spune vînzătorul că s-a gătat de tot ziarul şi va da buzna pe Internet, la citit ediţiile online.

Migrarea spre mediul online, în varianta românească, ne vorbeşte despre cît de derizoriu pare acesta în ochii managerului de presă. Versiunile online au fost percepute ca trucuri pentru a menţine o prezenţă oarecare pe piaţă, pentru a ţine brandul (cît de cît) viu, pentru a se chema că mai ai ceva presă. „Ecranul“ este tratat ca o vitrină, ca o fantomă a paginii scrise – nu ca un mediu de sine stătător, cu posibilităţi de dezvoltare.

În studiul citat acum în avanpremieră (şi care va fi dat publicităţii pe 3 mai, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei), atît jurnaliştii cît şi managerii de presă consideră însă, într-o proporţie covîrşitoare (peste 80%), că dezvoltarea de produse online cere abilităţi diferite la nivel managerial şi editorial. Cu toate acestea, peste 70% dintre managerii chestionaţi nu au întreprins nici o măsură de pregătire profesională în acest sens. În mod paradoxal, un procentaj chiar un pic mai mare declară că au implementat măsuri pentru dezvoltarea de produse online asociate platformelor de mass-media „tradiţionale“. Cu alte cuvinte, dezvoltarea online este o fatalitate mediatică, sîntem gata să ne afişăm pe Internet – dar sincer, nici nu prea ştim cum.

Aceste răspunsuri paradoxale dau, de fapt, măsura unei confuzii serioase asupra naturii afacerii de media în mediul online. Din datele acestei cercetări se desprinde portretul-robot al unui manager de presă care nu vede în mediul online o zonă de dezvoltare, de multiplicare de servicii, de extindere spre noi grupuri de public pînă acum neabordate. Ediţiile online pe care le păstoreşte sînt, în genere, „oglindiri“ ale conţinutului de pe platformele „tradiţionale“ sau vitrine de PR pentru promovarea vedetelor. El are intuiţia unui mediu diferit, care cere abilităţi noi, dar nu şi înţelegerea acestuia, cunoaşterea mecanismelor lui de funcţionare. Îi lipseşte interesul de a investi în explorarea mediului acestuia. Mai mult, acestui tip de manager îi lipsesc simpatia şi respectul pentru consumatorul de Internet, care este doar un aiurit, un snob, un transfug de pe însoritele plaiuri ale presei scrise-radioului-televiziunii.

Extinzîndu-şi, mai mult de silă, afacerea online, acest tip de manageraş român vede deja, cu ochii minţii, brazii şi păltinaşii pregătindu-se pentru nuntirea presei cu Internetul şi căderea corespunzătoare a stelelor.