Săptămîna trecută au avut loc două festivaluri internaționale de literatură, la Iași și la Timișoara. Eu am fost la FILTM, la Timișoara – un oraș în care nu mai ajunsesem de aproape zece ani și de mult timp nu m-am mai întors atît de entuziasmată de la un festival, indiferent de natura lui. În primul rînd, mi-a plăcut acea atmosferă prietenoasă pe care multe dintre festivalurile de la noi au pierdut-o pe drum, crescînd uneori prea repede pentru nevoile lor, profesionalizînd-se. La Timișoara am avut acea senzație de care mi-era dor, de familie alcătuită ad-hoc pe parcursul celor patru zile, citind și discutînd despre literatură. Senzația de participare afectivă, ești inclus în mod spontan, conversațiile se leagă de la sine pînă tîrziu după miezul nopții, la un pahar de vin în fața hotelului Central, pentru că legea antifumat ne obligă la spații exterioare și poate că e mai bine așa, ca să nu ne risipim care încotro, gașca e reconfortantă, cunoști oameni noi, însă parcă-i știi de cînd lumea. De pildă, în ultima seară, la petrecerea de final, mă pomenesc tot într-un spațiu de fumat într-un mic grup de voluntari, studenți la Litere și scriitori din Timișoara, și nu știu cum vine vorba despre cîini și stăpînii lor, fiecare are o poveste de spus, e ceva „literatură“ acolo, schițe de portrete, ne pasăm povestea de la unul la altul, presărînd-o cu episoade amuzante, rîdem cu toții, pînă cînd, după vreo jumătate de oră, cineva vine cu ideea că ar trebui să facem cunoștință. Ne dăm seama că nimeni nu cunoștea pe nimeni, însă acest fapt nu a împiedicat grupul să funcționeze, liantul social să existe. E un exemplu mărunt, însă cam așa se întîmplă lucrurile la FILTM.

Dincolo de partea academică din prima zi, de la Universitatea de Vest (păstrînd direcția de la Vest la Est, a fost conferința despre ce mai înseamnă literatura central-europeană), sînt trei seri de literatură, dezbatere și lectură publică – seara de deschidere, cu Ludmila Ulițkaia și Mircea Cărtărescu, așadar autorii vedete, o seară dedicată poeților și una prozatorilor. Toate se desfășoară în sala barocă a Muzeului de Artă, plină pînă la refuz în prima seară și constant plină în următoarele două. Eram curioasă cît de „prizată“ e Ulițkaia la noi și am văzut oameni care veniseră cu toate cărțile ei traduse, pentru autografe. Discuția nu iese din sfera literaturii, însă atinge mai multe paliere, rafinate și seducătoare, cu variațiuni și excursuri despre genetică (Ludmila Ulițkaia e de profesie biolog), totul pornește de fapt de la text, omul însuși se poate „citi“ din punct de vedere genetic și, în același timp, e singura ființă vie care poate „să producă“ texte. Estul și Vestul capătă noi valențe, mai mult sugerate, nu se ajunge la teme politice, cu toate că Ulițkaia este unul dintre intelectualii cei mai vocali și mai tranșanți împotriva regimului Putin. Cei doi scriitori se completează, inclusiv ca prezență – reținerea și modestia scriitoarei din Rusia, care îmi inspiră o profundă tristețe, spiritul ludic și empatic al lui Cărtărescu, care citește din Solenoid un fragment din basmul de la finalul cărții. Ai senzația unei sonate cîntate la două mîini.

Mi-a mai plăcut la FILTM onestitatea în sine a festivalului. Nu face mai mult decît își propune și nu propune mai mult decît face, știe cărui public se adresează, tocmai de aceea organizarea e atentă și eficientă. Nu mi-aș dori acest festival altfel sau cu mult diferit, cu bannere și afișe care să împînzească orașul, cu evenimente colaterale prost țintite. Deocamdată festivalul a găsit rețeta unui echilibru între evenimente, public și invitați, „dozajul“ dintre scriitorii străini și cei români este bine gîndit, din nou toți acești scriitori care vin la FILTM se completează, chiar dacă vin din zone diferite ale literaturii. Și din nou mi-a plăcut că festivalul se adaptează orașului și nevoilor lui, nevoii literaturii de calitate a oamenilor de aici, atît și așa cum este ea. Un oraș în schimbare, cu un potențial care are nevoie doar de astfel de întîmplări fericite care să-l pună în valoare. La fel ca literatura, orice oraș este în primul rînd o stare. Pentru mine, de pildă, Timișoara este în­tr-un fel într-o altă țară, în care ești surprins să descoperi că se vorbește, totuși, limba română. Poate și din cauza distanței care îl separă de București, dar și de Cluj sau de Iași, însă dincolo de aceasta, mereu am impresia că există aici ceva diferit care-mi îmi scapă, din cauza șederilor prea scurte. M-am obișnuit cu dulceața și lentoarea din Ardeal, unde mă mișc ca peștele-n apă. Însă la Timișoara mă simt un turist „străin“ și probabil că totul e legat de o altă atitudine sau de detalii. Cum ar fi minunata bere „de casă“ Sara care se fabrică aici (în cantități limitate, pentru că e o afacere de familie) și nu o poți găsi nicăieri la București. Și care îmi amintește de cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată, la o crîșmă de la colțul străzii, în Berlin, unde patronul, un moșuleț care servea pe la mese și pe care nu dădeai doi bani, era însuși fabricantul berii. În același timp, FILTM îți lasă timp și chiar te încurajează să-i cunoști și pe oameni. Oana și Raluca, cele „două bufnițe“ care se pregătesc să-și deschidă o librărie pe care o declară de la bun început altfel: mai puțin comercială și cu un interes mai mic pentru vînzări, însă „cu cărți și autori care ne plac nouă“. Marilena, de la Editura Universității de Vest, cel mai cald om pe care l-am întîlnit în ultima vreme, care, cînd a aflat că am avut o mică indigestie, a alergat să-mi facă rost de un ceai și după aceea m-a sunat de cîteva ori ca să mă întrebe cum mă simt. Și Roxana, masterand la Litere și voluntar la FILTM, care predă deja română într-o școală „de la țară“, îi place ceea ce face și își dorește să rămînă în învățămînt. Și mulți alții ca ei.

Și nu în ultimul rînd, mi-a mai plăcut mult la FILTM faptul că este primul festival internațional de literatură – românesc – care de anul acesta are o secțiune specială dedicată literaturii pentru copii. Așa am ajuns eu la Colegiul Bănățean, unde am vorbit o oră întreagă cu copiii de a VII-a despre vampiri, pricolici, dar și despre comunism, despre ce însemna să fii pionier, să ai o „tovarășă“ în loc de-o doamnă învățătoare și să iei mită în pateuri cu brînză ca să nu-i scrii pe listă pe copiii care vorbesc în timpul orei.