„În credinţă nici o constrîngere“?

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
„În credinţă nici o constrîngere“? jpeg

Potrivit statisticilor, în ultimii ani au crescut în lume fenomenele de persecuţie religioasă, convertirile forţate. Extremismul islamist e autorul opresiunii/masacrelor asupra unor comunităţi creştine, dar şi asupra unor grupuri musulmane neconforme cu ideologia agresorilor. În trecut, creştinismul a folosit, şi el, violenţa împotriva altor religii sau a disidenţilor interni, practică pentru care Biserica Catolică a avut curajul şi nobleţea să-şi ceară, recent, iertare. Laicitatea s-a ivit, în parte, tocmai ca refuz al violenţei şi al războaielor religioase care au răscolit Europa în secolele XVI-XVII. Pe lîngă secularizare, modernitatea tîrzie a adus şi garanţia libertăţii religioase, respectul faţă de alte credinţe, dialogul interreligios.

E utilizarea forţei, a constrîngerii un mod spiritual legitim? Întrebare retorică. De vreme ce se adresează conştiinţei, credinţa nu are ce face cu presiunea, cu intimidarea, cu silnicia. În evenimentul ei originar, fiecare religie pune două teme în tensiune: autoritatea imperioasă a mesajului divin şi libertatea cu care umanul are a-l primi; atotputernicia lui Dumnezeu şi consimţămîntul pe care El îl aşteaptă de la creatură; „poruncile“, tema „înfricoşatei Judecăţi“ a Suveranului şi graţia raportului între doi intimi. În tonul ei originar, fiecare religie îmbină majestatea covîrşitoare a unei revelaţii şi „rezerva“ lui Dumnezeu faţă de recursul la forţă. Fiecare pune problema unei autorităţi spirituale care trebuie/încearcă să se ţină departe de puterea brută.

Coranul scandează suveranitatea absolută a lui Dumnezeu şi totodată aşteptarea Lui faţă de luciditatea creaturii. „Poate veţi pricepe!“ (II, 242). „Poate veţi chibzui!“ (II, 266). „Poate vă veţi lăsa călăuziţi!“ (III, 103). În V, 99 se spune că profetul are datoria de a face cunoscut mesajul divin. Atît. Nu are a-l impune; are doar a-l enunţa. Mai puternic încă sună versetul II, 256: „În credinţă nici o constrîngere“. Nici o intervenţie omenească nu are voie să se interpună agresiv între Dumnezeu şi inima umană unde El şi-a întipărit din origini semnul. Teologia asociată puterii, ideologiile intolerante au putut folosi alte versete pentru a „abroga“ asemenea declaraţii, le-au putut anemia pe cele din urmă în memoria colectivă. Dar nu le-au putut şterge din Carte. Ele rămîn în faţa conştiinţei credinciosului.

Iisus se manifestă cu autoritatea Stăpînului, a Învăţătorului, a Fiului lui Dumnezeu, dar se refuză forţei, ostentaţiei, ofensivei. El cheamă cu glas înalt, dar nu impune. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7, 37). Fiecare om are de constatat cît de puternică e în el nevoia de băutura Duhului.

După instalarea lor istorică, religiile încep să atenueze „rezerva divină“ faţă de forţă. Ajunse în soarele istoriei, ele vor să convertească pe scară largă, elaborează tehnici de persuasiune, discursuri normative pentru credincioşi, construiesc demonstraţii ale superiorităţii proprii adresate religiilor „concurente“. Sigur că adeziunea intimă a credinciosului rămîne importantă, sigur că oamenii de fineţe spirituală o respectă, o susţin. Dar raportul între libertatea conştiinţei şi recursul la forţă (a predicii dure, a legii, a puterii temporale, a armei) e mereu pus în chestiune.

Iată, drept ilustrare, cazul a doi intelectuali creştini din primele veacuri ale creştinismului oficial. Augustin (354-430) e celebru. Tot ce e teologie şi chiar filozofie în Apus îi datorează ceva. El e intelectualul fondator al culturii medievale apusene. Pe Synesios (370-414), contemporanul său alexandrin, în afara specialiştilor, lumea de azi îl ignoră, deşi a fost mult preţuit de Bizanţul cultivat. Discipol al Hypatiei, el şi-a trăit apartenenţa creştină ca neoplatonician ardent, deschis faţă de spiritualitatea încă policromă din secolele IV-V. Augustin, de partea sa, l-a absorbit ca nimeni altul în Apus pe Plotin. A făcut din neoplatonism substratul pentru o teologie extrem de creatoare, dar şi ofensivă împotriva anumitor curente din creştinătate. Pentru binele comunităţii, amîndoi au acceptat să devină episcopi, părăsindu-şi viaţa de filozofi independenţi şi micile cercuri de studiu.

Cînd i se cere lui Synesios să devină episcop, pierderea liniştii studioase îl împovărează, dar e gata să asume sarcina oficială. Ceea ce nu poate accepta e să-şi abandoneze angajarea de filozof, unghiul cunoaşterii din care atacă transcendenţa, responsabilitatea – pe care o consideră absolută – faţă de adevăr. Henri-Irénée Marrou spune că linia de tensiune nu trece, pentru Synesios, între două religii, elenă şi creştină. Ceea ce deosebeşte el sînt două moduri neantagoniste de a te raporta la divin: de o parte calea cunoaşterii contemplative, de cealaltă parte formele în care omul comun înţelegea creştinismul: interpretarea de un naturalism cîteodată rustic dată revelaţiei revine, pentru Synesios, la o percepţie de tip „mitic“. Aşa încît, în Scrisoarea 105, adresată fratelui său şi, prin el, mai-marilor Bisericii, declară: „Accept această îndatorire sfîntă cu condiţia să pot filozofa acasă şi să dau lucrurilor un caracter mitic în public“. Nu e vorba aici despre o dedublare a filozofului. El aderă la acel compromis pe care Adevărul însuşi îl acceptă. Cei care au vederea spirituală mai slabă pot profita de „mit“/alegorie pentru a primi mesajul christic. „A te pune la înălţimea tuturor, potrivit nevoilor fiecăruia, iată ceea ce e cu adevărat divin“, spune Synesios. În sfîrşit, pe lîngă rigoare mentală şi expresivitate ecumenică, studiul şi cultura educă respectul pentru libertatea de gîndire. Iată cum sună, în întregul ei, condiţia pusă de Synesios: „Preiau această îndatorire sfîntă cu condiţia să pot filozofa acasă şi să dau lucrurilor un caracter mitic în public; [cu condiţia] să le pot îngădui oamenilor să-şi păstreze convingerile deja formate, fără a nărui, fără a impune vreo opinie“.

Dar Augustin? El, mai mult ca oricare altul, are geniul de a transpune doctrine subtilissime în predici care captivează cu plasticitatea lor auditorul. Şi el şi-a folosit cultura, alături de extraordinarul dar retoric, pentru a se adresa potrivit capacităţii fiecăruia. Dar Augustin e un dialectician pasionat, ofensiv, necruţător. Polemicile împotriva maniheenilor, donatiştilor, pelagienilor folosesc toate mijloacele: de la rigoarea raţionamentului la stîrnirea afectelor mulţimii pînă la presiunea imperială. După îndelungi, inventive, pacifice eforturi de a-i convinge pe donatişti să adere la Marea Biserică, el va admite represiunea celor ireductibili.

Nu sugerez astfel o opoziţie emblematică între cei doi. Cu exigenţa, net exprimată, de libertate a gîndirii, Synesius e un personaj rar în mediul dominat de autocraticul patriarh Teofil. Genial în gîndire, genial în credinţă, Augustin urmăreşte mereu adeziunea interioră a ascultătorilor, chiar dacă nu şi-a păstrat întotdeauna rezerva faţă de recursul la forţă. Ei ilustrează de cîtă vigilenţă, de cîtă fineţe şi tărie spirituală e nevoie pentru a menţine autoritatea departe de puterea brută, a menţine credinţa între rigoare şi libertate. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.