Biografia semnată de Sue Prideaux – Sînt dinamită! Viața lui Nietzsche (Polirom, 2020, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu) – se citește cap-coadă, pe nerăsuflate, pentru că autoarea are talent literar, izbutind (cu o rară ironie solidară) să combine portretul ideatic al filozofului cu psihologia sa, perfect proiectată asupra fundalului epocal. Sînt bine delimitate stadiile existențiale definitorii – copilăria în gineceul marcat de dispariția tatălui-pastor, captivitatea pedagogică într-un internat riguros, tipic pentru al II-lea Reich, scurta carieră filologică la catedra Universității din Basel, magneticul ménage à trois, la Tribschen, cu soții Richard și Cosima Wagner, lunga etapă girovagă, de itineranță meditativ-terapeutică, pe traseele dintre Sils Maria, Roma, Nisa, Genova și Torino, iubirile sale platonic refulate (mai ales cu faimoasa femme fatale Lou Salomé) și tristul deceniu final, determinat de colapsul mental din 1889. Pe acest parcurs „epic” se nasc și scrierile filozofului, care se reflectă pe sine, diferit, în fiecare nou capitol dintr-o existență dedicată alternanței ascetism/mondenitate, căutării propriei identități (mai ales prin emanciparea față de tirania spirituală exercitată de Schopenhauer și Wagner), polemicii cu filistinismul formal „creștin” al Germaniei bismarckiene precum și nevoii de recunoaștere, dincolo de protecția intruzivă a familiei. În plin scientism darwinist, obsedat de eugenie și ereditate, Nietzsche (care își inventează o ascendență polonă, prin patronimul apocrif Nietsky) trăiește terorizat că va muri prematur, de acea „moleșeală a creierului”, fatală în cazul părintelui său. Natura lui anxioasă, agravată de miopie, migrene îndelungate și fotofobie, dar și prima lui formație, în orizontul elenismului, îl fac să idealizeze Grecia arhaică, ucisă de dialectica socratică și de platonismul pentru vulg din spatele creștinismului emergent: în spatele aforismelor sale se confruntă mereu elementul dionisiac și Răstignitul, beția și mila, delirul solar și reprimarea trupului, extazul și redempțiunea. Capabil de umor, mizantrop animat de nevoia sincerității confesive, autorul Considerațiilor inactuale s-a bucurat, salutar, de fidelitatea unor prieteni care-l îndrăgeau sincer, dincolo de admirația față de geniul său îngrijorător. Erwin Rhode, Paul Rée, Jacob Burckhardt, Franz Overbeck, Malvida von Maysenburg și devotatul Peter Gast – singurul care-i mai putea descifra și transcrie „pe curat” notițele manuscrise din ultimii ani creativi – sînt asemenea „fani” necondiționați, fără de care viața filozofului, oricum complicată lăuntric și social, s-ar fi dovedit dramatic mai dificilă decît a fost.

Modestele ediții antume ale operelor nietzscheene au rămas nevîndute, iar gloria – anticipată prin conferințele pe care Georg Brandes i le consacră, la Copenhaga – vine prea tîrziu, fără ca filozoful, convins că profetizează epoca depășirii Omului, să se mai poată bucura de ea. Sue Prideaux descrie detaliat felul respingător în care sora lui Nietzsche (repatriată după eșecul utopiei coloniale rasiste promovate de ridicolul ei soț antisemit, taman în Paraguay) a confiscat arhiva, organizînd – în vreme ce filozoful agoniza la etaj – o lucrativă industrie a pelerinajului la vila Silderblick, din Weimar: sinistră butaforie neo-goetheană (în concurență mimetică cu pompoasa scenografie wagneriană de la Bayreuth). Elisabeth Forster-Nietzsche rămîne piaza rea a fratelui său, mai ales pentru că, longevivă și fără scrupule, i-a adus pe Hitler și compania în preajma unor ediții traficate, inspirînd astfel toxica legendă a unui Nietzsche proto-nazist (deși el fusese de fapt un adversar al războiului, pangermanismului și un admirator al culturii... franceze). Șansa lui a constat în puterea intrinsecă a unei gîndiri vizionar-iconoclaste, exponențial multiplicată prin asumarea sa postumă de către elita Europei interbelice (de la Stefan George, Hofmannstahl, Gide, Valéry și Thomas Mann pînă la Joyce, Herbert Read, T.S. Eliot, Hesse, Jung sau Gabriele d’Annunzio). Citiți această carte: veți afla esențialul despre „dinamita” instalată la temelia secolului 20, care a început odată cu moartea lui Nietzsche.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.