Degeaba?

Publicat în Dilema Veche nr. 834 din 13 - 19 februarie 2020
Theodor Pallady jpeg

La trei decenii după prăbușirea regimului bolșevic în România și în restul așa-numitului „lagăr socialist“, nu avem pe agenda publică trecerea la euro, Schengen, chestiunea tensiunilor transatlantice, urmările Brexit sau impactul Internet of Things, după construirea rețelelor 5G. Poate că și aceste subiecte sînt abordate în dezbaterea internă, însă numai cu titlu decorativ, marginal, alături de lipsa autostrăzilor sau de a nu știu cîta încercare de a liberaliza piața serviciilor medicale. Însă adevăratul subiect care încinge spiritele, ca un soi de hiper-temă de cancan, e persistența vizibilă, cu transmisiuni TVR de ziua lui Nicolae Ceaușescu, a ritualurilor politice național-comuniste. Faptul că, în 30 de ani de articulare a unui nou stat democratic, rămînem încleiați în asemenea polemici mocirloase dovedește că propaganda agresiv și paranoic pusă în operă de nomenclatura PCR și de Securitate reprezintă singurul lor succes durabil. Ea nu dispare din mintea celor infectați cu acest virus, oricît de spectaculos s-a schimbat, între timp, lumea în care trăim.

În 1996 a fost adoptată Legea 140, care prevede că „propaganda în vederea instaurării unui stat totalitar, săvîrșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Propaganda constă în răspîndirea, în mod sistematic, sau în apologia unor idei, concepții sau doctrine, cu intenția de a convinge și atrage noi adepți“ (art. 166). Vorbe goale, de vreme ce atît nazismul, cît și comunismul sînt unanim văzute ca doctrine totalitare, dar propaganda nostalgic-comunistă n-a fost niciodată sancționată legal în deceniile tranziției. Ea s-a lăfăit, sub pretextul simplului „naționalism“, atît în imunda revistă fondată de Vadim Tudor, cît și pe posturile publice (și nu doar) de televiziune, unde filmografia comunistă, emisiunile de „divertisment“ și mai ales xenofobia, izolaționismul, discursul antioccidental specifice vechiului regim și-au găsit, constant, spații ample, garantate, cu efectul psihologic al unei perfecte continuități la nivel ideologic. Mai mult, prin intermediul unor medii „ortodoxe“ radicalizate, acest discurs etnocratic, folcloric, ruralist s-a amplificat și prin recuperarea (culmea, pretins anticomunistă) a unor teze legionare. Un cocteil toxic, cu asezonări „daciste“, un grotesc triumf al protocronismului anilor ’80, dichisit cu „piese“ din repertoriul Cenaclului „Flacăra“, vehemențe din fosta publicație securistă girată de Eugen Barbu și festivism butaforic, demn de carele alegorice plimbate pe stadioanele patriei la fiecare zi de 23 August, cînd masele largi populare, duse cu arcanul, celebrau „Marea insurecție națională antifascistă și antimperialistă“.

Sigur că aceste persistențe sinistre au fost banalizate sub semnul tandru al înțelegerii față de „vîrstnicii“ care, regretîndu-și tinerețea, „gustă“ asemenea oferte. Noua generație s-a format în alt referențial cultural, vîrfurile ei au emigrat, cei mai mulți trăiesc într-un decor mental pro-occidental, asumat bovaric și mimetic, dar nu mai puțin sincer, după „buget“. Și totuși, amestecul de filetism, nativism iliberal și euroscepticism la care m-am referit atîrnă mai greu decît ne place să admitem și dăunează clar democrației pe care ne chinuim să o maturizăm. Găsim în spațiul public mii de probe ale victimizării colective, inspirate de convingerea că Occidentul putred & imoral ne-a furat bogățiile, ne-a știrbit suveranitatea și ne-a distrus mîndrețe de economie națională. Nu importă că aceste stereotipuri ceaușiste sînt contrazise de realitatea empirică și de cea statistică. Ele generează resentimente pe care populiștii autohtoni le exploatează electoral. Felurite partide au încercat să actualizeze legislația antitotalitară, încercînd să trateze comunismul pe picior de egalitate cu nazismul, dar – ni se spune – s-au lovit de dificultăți tehnice și de jurisprudența CEDO. Cred că e cazul să insistăm și să fim ceva mai inventivi, dacă nu vrem să confirmăm ipoteza că ultimii 30 de ani au trecut cu adevărat degeaba.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Municipiul Lupeni din Hunedoara  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (16) jpg
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Peste 15.000 de oameni munceau, în urmă cu trei decenii, în minele din Lupeni, județul Hunedoara, iar alte câteva mii de femei lucrau la Vâscoza, uzina de textile din localitate. Epoca mineritului se apropie de sfârșit la Lupeni, iar din fosta platformă industrială Vâscoza au rămas ruine și turnul.
Volodimir Zelenski/FOTO AFP
Zelenski cere la Bruxelles mai mult sprijin pentru Ucraina, „onestitate” din partea aliaților și „presiune reală” asupra Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns joi, 15 octombrie, la Bruxelles, unde participă la o serie de întâlniri cu liderii NATO și ai Uniunii Europene, în încercarea de a obține un sprijin mai puternic pentru Ucraina și măsuri suplimentare de presiune asupra Rusiei.
14324867 jpg
Gianni Infantino și-a cerut scuze pentru planul de vânzare a drepturilor Cupei Mondiale. Scandalul continuă
Președinte al Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului forului pe care îl conduce pentru că a fost inițiatorul acelui planul său de vânzare a drepturilor legate de Cupa Mondială de fotbal.
extrageri loto
Rezultatele tragerilor Loto de joi, 15 octombrie. Numerele câștigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc
Loteria Română a organizat joi, 15 octombrie, noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la extragerile precedente au fost acordate premii în valoare totală de peste 4,82 milioane de lei.
img webp
Cum a reușit un funcționar să aibă cinci joburi simultan și să câștige peste 400.000 de euro. Detaliul bizar care l-a dat de gol
Un funcționar public este acuzat că a lucrat simultan în cinci posturi cu normă întreagă în instituții guvernamentale, folosindu-se de munca de la distanță și de concediile medicale pentru a-și ascunde celelalte contracte
nicole cherry, sotul ei, florin popa, si fiica ei, anastasia jpg
Tatăl lui Nicole Cherry a dat din casă! Cum l-a cunoscut artista pe bărbatul cu care și-a întemeiat o familie. „Mă persifla gagiul”
Nicole Cherry a dezvăluit cum a început povestea de dragoste cu soțul ei. Totul a pornit de la un telefon.
peste pane jpg
Cum faci cel mai bun pește pane. Trucul pentru o crustă perfectă
Peștele pane, cu crustă aurie și crocantă și interior fraged și suculent, este simplu de pregătit și potrivit pentru o masă rapidă. Poate fi servit alături de cartofi, salată sau sosul preferat.
488687875 9703312983059867 2850261781545971440 n jpg
„Ai omorât doi oameni? Bravo!” Stenogramele șocante cu un șofer de ambulanță din Italia, acuzat că a ucis șase bătrâni în drum spre spital
Un șofer de ambulanță din Italia, în vârstă de 27 de ani, este acuzat că ar fi ucis șase persoane în vârstă, injectându-le aer în vene în timpul transporturilor medicale.
serghei sokolov novaia gazeta webp
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o percheziție la domiciliu
Redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Serghei Sokolov, a fost reținut joi, 15 octombrie, și dus la sediul Comitetului de anchetă din Moscova, după o percheziție la domiciliul său.