Nora IUGA
Sîntem niște ciclopi
Nora IUGADacă nu ne regăsim limbajul iubirii, uităm să fim oameni.
» Citește tot
Sfîntă obrăznicie, nu mă lăsa!
Nora IUGAŢinea pe piept cartea Cui i-e frică de Virginia Woolf cu ilustraţii de Ion Barbu, colorate strident. Era deschisă la pagina… nu puteam distinge numărul.
» Citește tot
Wilhelm Fabini, 80 – la aniversare
Nora IUGAAceastă permanentă luptă de eliberare din tiparele impuse l-a făcut apt de a transforma obiectele în metafore materiale. P
» Citește tot
O viaţă în schimbul unei turnătorii
Nora IUGADe fiecare dată cînd merg la teatru mă încearcă o emoţie asemănătoare cu starea care precede propria mea implicare în actul creator, un fel de trac, un amestec de frică şi nerăbdare, comparabil cu acea tulburare greu de definit pe care o numim „inspiraţie“.
» Citește tot
Recviem pentru Johnny
Nora IUGADe unde să ştie un copil, care aude zilnic la televizor stihuri însufleţite de elan muncitoresc: „C-aşa-i românul / casa şi-o iubeşte… / şi vopseşte româneşte!“, cîntate de fete blonde cu buze roşii, că dacă sună din coadă şi-i intră în auz ca urechelniţele, nu înseamnă că-s totuna cu: „Ce mi-i vremea cînd de veacuri / stele-mi scînteie pe lacuri…“?
» Citește tot
I have a dream
Nora IUGADe ce Reșița? Acolo unde, la marile laminoare, acei șerpi de foc își urmau sălbatic înaintarea aprinsă, dirijată de bărbați tineri și musculoși, goi pînă la brîu, șiroind de sudoare… muncitorimea aia săracă suduia în gînd fiindcă trebuia să-și hrănească familia și habar n-avea ce-nseamnă citoyens du monde, ha, ha.
» Citește tot
Suflu german pe pămînt românesc
Nora IUGADe cînd am început să fim vizitați tot mai mult de turiști străini sincer impresionați de frumusețile noastre, a intrat în circuitul vorbelor celebre ale românului care face haz de necaz și expresia „Ce folos că ne-a dat Ăl de Sus de toate, dacă n-avem nemți?“
» Citește tot
Îl chema Binoclu şi eu îl iubeam
Nora IUGAÎmi plăcea să-l apuc pe Binoclu cu amîndouă mîinile, să mi-l aduc aproape de faţă ca să ne uităm ochi în ochi. Atunci avea culoarea ochilor mei; vedeam un rotund maro, cît un bob de cafea, şi cînd soarele se strecura între noi, bobul acela se făcea verde la margini şi lumina ca ceasul fosforescent de la mîna mamei.
» Citește tot
