W.A.S.T.E. / REBUT

1. Nu aş fi citit acest roman dacă cineva nu l-ar fi tipărit? Chiar aşa de importanţi sînt agenţii care distribuie uniform un tip de produs cultural? O televiziune, o editură mare, un post de radio, un cotidian cu tiraj, o casă de producţie etc. " toate acestea sînt centre de putere care distribuie un anumit tip de produs cultural la un anumit tip de public într-un anumit mediu de comunicare. Sînt agenţii centrali într-un joc numit "producerea şi emisia de informaţie". Şi statul e un asemenea agent (de altfel, în regimurile totalitare ceilalţi agenţi se subsumează statului; acum doar îl concurează). Toţi aceşti agenţi se luptă să capete ceva de la noi, cei care primim informaţia pasiv: vor să cîştige atenţia noastră. Să fim atenţi la ce vor să transmită. Dar, de fapt, noi nu sîntem doar informaţional-pasivi. Noi sîntem, în fiecare moment al nostru, o sursă care emite informaţie. Căldura corpului, gesturile, ideile noastre, datele noastre personale, gusturile noastre " toate acestea fac parte dintr-un flux informaţional intens pe care îl distribuim continuu. Şi noi, ca şi agenţii centrali, emitem. Cînd agenţii centrali au înţeles acest fapt, au început să se uite cu atenţie la public şi să-i absoarbă emisiile. Televiziunea reuşeşte mai puţin, Facebook şi Google mai mult. Cu cît agenţii centrali sînt mai atenţi cu agenţii periferici, cu atît agenţii periferici vor fi mai atenţi cu ei. Iar în mediul online, această "atenţie pentru atenţie" e o lege, a schimbului şi încrederii foarte veche. Te ajut pentru că mă ajuţi " Linux, Mozilla Firefox şi în general orice open source. Te corectez pentru că mă corectezi " Wikipedia. Te citesc pentru că mă citeşti " blogurile. Circulă o vorbă prin tîrg că centrele de putere din l’ancien régime au trecut de partea revoluţiei digitale şi îşi transferă toată atenţia online. Dar oare respectă regula veche a acestui mediu: "atenţie pentru atenţie"? Cred că le e destul de greu să respecte un astfel de egalitarism. Le-ar transforma în agenţi periferici. 2. "Atenţie pentru atenţie" ar fi forma hibridă de personal şi de media: personal media. Probabil viitorul lecturii nu va mai fi formatul carte, ci formatul twitter. Să ne închipuim o lectură a unui roman scris fast-forward, cu personaje din lumi apropiate sau îndepărtate " oricum, lumi certificate ca fiind reale, tangibile ", un roman în care poţi interveni şi comenta (aşa cum faci pe bloguri, pe Facebook), un roman al cărui final nu-l ştii. Vieţile noastre devin multimedia narative (non-liniaritatea e firească, în comparaţie cu non-liniaritatea dintr-un roman postmodern) pe net. În faţa acestei producţii imense de poveste, nici o editură nu poate rezista. De ce să mai citesc un roman tipărit al unui scriitor celebru, cînd pot "citi" o viaţă alertă şi plină de surprize a unui alt participant la reţea, cu care împart poate afinităţi sau pe care l-am catalogat eu, prin informare activă, că e o persoană interesantă? Scriitorul celebru e întotdeauna rezultatul catalogării altora, reputaţia sa e un produs colectiv al unor agenţi centrali pe care nu îi cunosc şi, cu siguranţă, nu îi percep ca persoane umane. Dacă am alege egalitarismul atenţiei, atunci nimeni nu ar mai putea prelua mai mult din spaţiul public de exprimare. Nu văd motive să acordăm mai mult credit (şi implicit atenţie) unui roman apărut într-o editură clasică decît unuia apărut într-o editură digitală şi pe ambele să le catalogăm "literatură", iar povestea unui blogger oarecare să o indexăm drept "experienţă personală". Putem stabili etichete, pentru orientare, doar unei epoci pre-digitale. A oferi egală atenţie pentru orice tip de exprimare textuală ar însemna o eliberare de formalismul paginii de hîrtie şi al catalogărilor gen Dewey, RAMEAU etc. Iar acest lucru e posibil uitînd cu totul de agenţii centrali din l’ancien régime. 3. Într-un documentar care circulă gratuit şi legal pe web şi prin reţelele p2p, Steal this Film, apare un profesor universitar american care susţine o ipoteză interesantă: ediţiile pirat (cele interzise sub l’ancien régime) şi reţelele clandestine de cititori au pregătit spiritul revoluţionar de la 1789. Astăzi, observînd retorica eliberării pe care o aduc noile tehnologii şi faptul că prin intermediul lor se creează cele mai puternice reţele informaţionale de pînă acum, între indivizi răspîndiţi pretutindeni, nu poţi să nu faci o paralelă cu spiritul pe care ediţiile-pirat şi aerul conspiraţionist îl generau în anii premergători Revoluţiei franceze. În acest context, generaţia MySpace, nepoţii generaţiei UNIX, ar trebui privită mai atent. Din interiorul ei se nasc formele noi de exprimare textuală (mesajul de dragoste format SMS) sau se reiau cele vechi în formate noi. Cu ce ar fi diferite poemele cîntate ale trubadurilor, ca act de exprimare, de pozele făcute cu telefonul mobil în baie sau de înregistrările video pe YouTube? " în ambele situaţii scopul este captarea atenţiei altor persoane. Pentru ei nu contează prea mult nici mediul clasic al cărţii, nici cel al televiziunii. Adevărata formă de entertainment este vînătoarea de atenţie online. Televiziunea încearcă să intre în joc prin formate gen American Idol. Probabil editurile clasice nu vor găsi terenul de joacă prea repede.