Vom fi la fel de sufocaţi de lichele, de profitori, de mitocani, de impostori

23 iulie 2007   Tema săptămînii

1. În 2007, am fost cu toţii martorii unei noi încercări, cea mai radicală de pînă acum, a preşedintelui şi a electoratului, de a aşeza România pe liniile de ghidaj ale normalităţii politice. Faptul s-a soldat cu o nouă rezistenţă, cea mai disperată, a clasei politico-economice reprezentate simbolic de Parlament. Pentru noua clasă de oameni de afaceri făcuţi din desfacerea României în bucăţi şi-mpărţirea ei între cîţiva ticăloşi, anul 2007 a fost "acum sau niciodată". Ţintele lor au fost alese cu mare grijă (preşedintele şi intelectualii), iar strategia lor comună a trecut dincolo de ideologii, de praf în ochi şi de îmbătare cu apă rece. S-a văzut, în acest an, că, dincolo de cuvintele mari, politicienii noştri sînt o apă şi-un pămînt, şi că alianţe pe care le credeam imposibile - dintre liberali şi social-democraţi, dintre România Mare şi unguri, dintre oricine şi oricine - se fac cît ai clipi din ochi cînd arde interesul economic. Cel mai grav eveniment adus de acest an mi se pare prăbuşirea penibilă a mitului liberal - de fapt, dispariţia liberalismului românesc în cloaca comună. Tot ce au încercat forţele încă sănătoase ale vieţii noastre politice în acest an (reforma justiţiei, condamnarea comunismului, revizuirea Constituţiei, legea lustraţiei) trebuia, de fapt, să fi fost realizat cu un deceniu în urmă, în timpul preşedintelui Constantinescu, care a avut toate mijloacele la dispoziţie şi n-a făcut nimic. Astăzi e infinit mai greu, căci "sistemul ticăloşit" a prins rădăcini solide în anii din urmă. 2. Cum va arăta România peste 20 de ani? Dumnezeu ştie... Noi trăim aici de azi pe mîine, cum să ne imaginăm ce va fi peste două decenii? Dacă am fi Elveţia, n-aş avea nici o problemă să profeţesc: peste 20 de ani vom fi cum sîntem acum şi cum am fost şi acum 20 de ani. Dar aşa, cînd ne clătinăm la orice suflare de vînt, cînd abia putem spera că soarele o să mai răsară şi mîine, ce să mai zicem? Am crezut că intrarea în NATO şi-n UE o să mai potolească isteria naţională: a fost exact pe dos. În ce organizaţie să mai intrăm ca să căpătăm şi noi puţină stabilitate? Mă hazardez să fac, totuşi, o previziune care e, de fapt, un truism: peste 20 de ani vom fi la fel de sufocaţi de lichele, de profitori, de mitocani, de impostori, de oameni fără conştiinţă ca şi azi. Cred că e singurul lucru care se poate prevedea cu certitudine în România. Mircea Cărtărescu este cel mai important scriitor al generaţiei ’80, poet, prozator, eseist, conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Ultima carte publicată: Orbitor. Aripa dreaptă (Humanitas, 2007),volumul III al trilogiei începute în 1996.

Mai multe