Voluntariatul - între a da şi a primi
Voluntariatul nu se confundă cu altruismul, caritatea sau filantropia, care se încadrează în sfera „oferirii de ajutor persoanelor aflate în dificultate, fără a urmări în mod conştient vreun beneficiu.“ Dar, chiar şi cînd ofer necondiţionat, obţin ceva, fie chiar şi numai mulţumirea sufletească.
Voluntariatul, pe de altă parte, este o activitate de schimb, în care o persoană îşi oferă timpul, cunoştinţele, talentul, energia, pentru a contribui la susţinerea unei cauze şi în urma căreia va obţine anumite beneficii personale, sociale sau profesionale, altele decît cele de natură financiară. A vorbi despre voluntariat doar ca despre o obligaţie morală de a oferi celorlalţi este mai degrabă nerealist, iar organismele europene şi internaţionale care promovează voluntariatul au înţeles că, pentru a creşte numărul şi implicarea voluntarilor, este nevoie să oferi, înainte de a cere. Într-un articol despre cultura organizaţională din mediul nonprofit românesc, Irina Jarrett Thorpe, director executiv al Fundaţiei Chance for Life este de părere că „nu este etic doar să primim, ci să dăm, la rîndul nostru, voluntarilor cît mai multe oportunităţi de dezvoltare“ („Cultura organizaţională şi motivarea voluntarilor“, 2010).
Cînd se urmăreşte definirea voluntariatului, elementele comune regăsite ţin de faptul că persoanele se implică din proprie iniţiativă şi nu sînt remunerate. În funcţie de cine oferă o definiţie şi setează un cadru, voluntariatul poate cuprinde elemente legate de scopul activităţii, de investiţia şi beneficiile voluntarului. În unele contexte, faptul de a primi o retribuţie financiară pentru activitatea voluntară este acceptat, atîta timp cît valoarea plăţii este sub valoarea de piaţă pentru munca prestată.
Din punct de vedere legislativ, în România a fost adoptată Legea nr. 195/2001, care trasează cadrul de desfăşurare al activităţilor de voluntariat şi defineşte voluntaritul ca fiind o „activitatea de interes public desfăşurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor raporturi juridice, altele decît raportul juridic de muncă şi raportul juridic civil de prestare a unei activităţi remunerate.“ Eliminarea aspectului financiar nu exclude, însă, obţinerea unor beneficii de altă natură, a anumitor facilităţi de învăţare, a recunoaşterii şi a recunoştinţei din partea celor pentru care munca voluntară este realizată.
Organismele europene şi internaţionale văd voluntariatul ca pe o oportunitate de integrare socială, ca o modalitate de a reduce sărăcia, ca mijloc al dezvoltării sustenabile şi al incluziunii sociale, dar şi ca pe o cale prin care tinerii pot dobîndi experienţă profesională, şi propun stimularea implicării tinerilor în activităţi voluntare prin diferite mijloace, cum este recunoaşterea deplină a contribuţiei voluntarilor, precum şi adoptarea unor măsuri de mobilizare şi formare a voluntarilor.
Studiile pe tema voluntariatului se orientează, în general, pe cîteva direcţii majore. De exemplu, diferite studii au reliefat ca motive personale ale voluntarilor dobîndirea de noi abilităţi, dezvoltare personală, creşterea stimei de sine, pregătirea pentru o carieră, exprimarea valorilor personale, angajamentul comunitar. Diferite cercetări au prezentat o influenţă a valorilor şi atitudinilor orientate civic asupra voluntariatului.
Alte studii subliniază faptul că implicarea în trecut în activităţi voluntare conduce la dezvoltarea unei identităţi de rol a voluntarului, care va susţine implicarea pe viitor a acestuia în alte acţiuni voluntare şi că persoanele sînt mai motivate să îi ajute pe aceia cu care se identifică la nivel colectiv. O altă direcţie de studiu consideră că anumite variabile de personalitate sau dispoziţionale motivează voluntariatul (orientarea prosocială a personalităţii, cu trăsături ca „empatie orientată către ceilalţi“ şi „disponibilitatea de a oferi ajutor“). Există autori care analizează caracteristicile de personalitate şi starea de sănătate psihică şi fizică drept resurse necesare pentru a căuta şi a se implica în servicii comunitare (aspecte ale personalităţii la care persoanele fac apel cînd se confruntă cu provocări şi dificultăţi în viaţa proprie, ce curprind: încrederea, sentimentul controlului asupra propriei vieţi şi o stimă de sine ridicată).
Diferite studii realizate pe tema motivaţiei persoanelor de a face voluntariat au arătat că, în general, motivele sînt mixte, de tipul altruism-egoism (dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi sau a-şi satisface scopuri importante de natură personală, socială şi psihologică) şi că dispoziţiile personale (empatia sau personalitatea prosocială) joacă, de asemenea, un rol important.
Cercetările despre beneficiile la nivel personal ale activităţii de voluntariat arată că persoanele care fac activităţi voluntare se autoevaluează ca avînd o stare de sănătate fizică şi emoţională mai bună decît cele care nu sînt implicate în voluntariat (United Health Group, 2013). Alte studii conchid că starea generală de bine, sensul şi scopul în viaţă cresc la cei pentru care identitatea de voluntar este una importantă (identitate care se formează şi devine semnificativă pentru persoană, pe măsură ce se implică mai mult timp în voluntariat).
În cadrul cercetării pe care o realizez pentru teza de doctorat în sociologie – „Inteligenţa emoţională şi voluntariatul“ –, am colectat date de la voluntari din mai multe organizaţii nonguvernamentale şi instituţii aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a sectorului 1. Din datele preliminare, am constatat că majoritatea voluntarilor sînt femei (89%), mai mult de jumătate dintre ele sînt tinere (16-35 ani), nivelul de şcolarizare al voluntarilor este ridicat (predominant absolvenţi de facultate sau master), care alocă în medie 23 de ore pe lună activităţilor voluntare, aproape jumătate sînt studenţi, iar motivaţiile declarate de a se implica în activităţi de voluntariat sînt fie pentru dezvoltarea personală, fie pentru a acorda ajutor celorlalţi, fie un mix între cele două, destul de frecvent, voluntarii menţionînd ambele motivaţii.
Referitor la nivelul inteligenţei emoţionale, evaluat ca trăsătură de personalitate, din datele colectate a reieşit că două treimi dintre voluntari au un nivel ridicat al inteligenţei emoţionale, adică îşi cunosc propriile emoţii şi le pot recunoaşte pe ale celorlalţi, îşi pot exprima facil sentimentele, sînt optimişti, empatici, încrezători în forţele proprii şi motivaţi să nu renunţe în faţa adversităţilor, pot avea relaţii personale şi sociale satisfăcătoare.
Credinţa într-o lume dreaptă, în care fiecare primeşte ceea ce merită şi merită ceea ce primeşte este un element care poate influenţa decizia persoanelor de a se implica în voluntariat şi de a oferi ajutor celorlalţi prin dezvoltarea unor atitudini devalorizatoare faţă de cei aflaţi în nevoie şi atribuirea responsabilităţii pentru situaţia dificilă în care se află, celui defavorizat. Din evaluarea preliminară a datelor cercetării, aproape jumătate din voluntarii analizaţi au credinţa într-o lume dreaptă mai puţin pronunţată, ceea ce se transpune în motivaţii mai frecvente de acordare a ajutorului, de implicare, de participare şi de contribuire la o schimbare.
În final, cred că, prin voluntariat, persoanele se simt împuternicite să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii din care fac parte, dobîndesc informaţii despre participare şi mijloacele de acţiune, dar îşi dezvoltă şi abilităţi şi competenţe personale, sociale şi profesionale, îşi extind reţeaua socială şi îi ajută pe ceilalţi, iar între organizaţia care apelează la voluntari şi voluntar se realizează un schimb reciproc avantajos. Implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat, dar şi creşterea activismului lor la nivel social şi politic ar putea genera schimbări şi o înnoire la nivel social şi comunitar, de care avem nevoie pentru a ne dezvolta ca societate.
Gabriela Dinu-Teodorescu este doctorand în sociologie.
Voci tinere
„Toate discursurile inaugurale – fie că aparţin unor politicieni de vază sau unor autorităţi neînsemnate – conţin o chemare bine simţită către tineri şi promisiunea că problemele lor vor fi centrale în activitatea viitoare. E aici şi calcul meschin, şi devotamentul faţă de ideal: e important de obţinut susţinerea din partea activă a societăţii, tinerii sînt mobili şi receptivi, activi şi dornici să obţină vizibilitate, dar absenţa experienţei îi face creduli şi uşor de manipulat. După discurs vine realitatea tinerilor, nu altfel decît cea a adulţilor care i-au crescut şi i-au format. Printre ei sînt tot atîtea rele caractere, impostori şi parveniţi ca şi între cei cu părul cărunt, şi presupusa lumină ingenuă din ochii lor nu poate molipsi societatea decît în funcţie de criteriile de promovare formulate şi practicate întotdeauna de adulţi. O mişcare cum a fost cea din mai ’68 din Franţa, cînd tinerii au reuşit să se debaraseze aproape complet de tutela adulţilor, rămîne un reper al unei stări de libertate, fără consecinţe practice, nici pentru iniţiatorii revoltei, nici pentru cei care s-au străduit s-o pună între paranteze. Ceva, totuşi, a rămas: teama de a lăsa ca starea de nemulţumire să evolueze pînă la divorţul total de partenerii de dialog.
După ’68, în Occident, politicile de dreapta şi de stînga s-au elaborat ţinînd seama de posibilitatea unei erupţii sociale generate de viaţa rea, dar şi de plictiseala unei vieţi prea bune. De aceea, probabil, discursul adresat tinerilor este adeseori impregnat de un ton linguşitor, promiţînd în schimbul adeziunii, totul tuturor.“
(Magdalena Boiangiu, articol apărut în România literară în anul 2003)
Foto: L. Muntean