Vocea victimelor

28 iulie 2020   Tema săptămînii

E încă greu de măsurat modul în care Paul Celan a fixat memoria Holocaustului în conștiința publică a germanilor reușind, totodată, o revoluție a limbajului poetic. Atunci cînd, la scurt timp de la încheierea războiului, Theodor Adorno afirma că după Auschwitz poezia nu mai e posibilă, Paul Celan a dovedit contrariul – admițînd, totodată, limitele limbajului și mizînd, în poezia sa, tocmai pe neputința cuvintelor de a acoperi o realitate cumplită.

Autor canonic, considerat de critica literară drept cel mai mare poet de expresie germană de după război și văzut în Franța, unde s-a refugiat, drept unul dintre cei mai importanți scriitori și traducători, Paul Celan e cunoscut în România doar unui public literar restrîns. O explicație pentru această lipsă de recunoaștere e, poate, faptul că Paul Celan, deși născut în Bucovina de Nord de-abia alipită României, a scris în limba sa maternă, adică în germană. Poemul său de referință „Todesfuge” / „Fuga morții” a apărut, ce-i drept, mai întîi în limba română, în traducerea lui Petre Solomon – însă poetul s-a afirmat plenar în spațiul cultural german. O altă explicație a necunoașterii sale poate fi găsită în limbajul poetic cu totul novator pe care îl propune: cercurile literare românești erau, la vremea afirmării sale ca poet, nepregătite să-l înțeleagă; iar odată cu instaurarea regimului comunist în România, literatura sa avea oricum să devină inaccesibilă. În fine, ar mai fi și o a treia explicație: poezia lui Paul Celan pică, în România, într-un univers de receptare insensibil (căci ignorant) la istoria Holocaustului. Cum rolul românilor în aplicarea soluției finale a fost multă vreme minimalizat sau negat de-a dreptul, cine să înțeleagă poezia scrisă de un poet al celor dezrădăcinați? Cine să audă vocea victimelor dacă nimeni nu pleacă urechea?

Asemeni multor altor creatori născuți în România, dar care, constrînși de vremuri, au luat-o pe calea pribegiei, și Paul Celan așteaptă să fie (re)descoperit. Anul acesta aniversăm centenarul naşterii lui Paul Celan și comemorăm semicentenarul dispariției sale. E un bun prilej să-l citim și, poate, să-l înțelegem. 

P.S. Mulțumesc pentru sprijin Muzeului Național al Literaturii Române din București. Cîteva dintre ilustrațiile din acest Dosar sînt parte a expoziției „Paul Celan 100 – Printre cuvinte”, care poate fi văzută la sediul din Calea Griviței.

Ilustrație de Ion BARBU

Mai multe