Vocea feminină a exilului românesc
Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923 – 20 aprilie 2008), jurnalistă, critic literar și scriitoare, a fost fiica criticului și istoricului literar E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu‑Lovinescu.
După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Vremea) cu pagini literare, cronică dramatică etc. Obţine o bursă a statului francez în 1947 şi pleacă la Paris în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa.
În primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce cîteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint‑Côme şi Claude Pascal, şi, împreună cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează la revistele de limbă română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc.
Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi ◊ţării din gînd“: realizează, pînă în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici pînă în 1992). Are emisiuni săptămînale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la ◊Actualitatea culturală românească“, precum şi ◊Teze şi antiteze la Paris“.
În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu.
Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sînt, amîndoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc.
După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas, în principal cronicile literare citite la radio (şase volume de Unde scurte), precum şi cele scrise pentru România literară (volumul intitulat Diagonale). La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico‑istorice au fost antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele şase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într‑un volum, intitulată Jurnal esenţial (2010) şi de Jurnal inedit 2001‑2002 (2014).
Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, Cuvîntul din cuvinte, şi este de asemenea autoarea unui volum de Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler.
În Anul Centenarului, Editura Humanitas i‑a (re)editat volumele: Etica Neuitării, La apa Vavilonului, Jurnal esențial, O istorie a literaturii române pe unde scurte (1960‑2000), Aici e Radio Europa Liberă (audiobook, împreună cu Virgil Ierunca), precum și albumul O viață, o voce, un destin, îngrijit de Cristina Cioabă.
Fundația Humanitas a inițiat în acest an Premiul ◊Monica Lovinescu“ dedicat cărților de non‑ficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură (editare de ediții critice, coordonarea unor lucrări ample, traduceri dificile din patrimoniul cultural universal).
La Editura Casa Radio a apărut Monica Lovinescu – Și am ales microfonul. Interviuri la Radio România, carte + dublu CD.
La Editura Corint a apărut volumul Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat de Doina Jela.
La Mița Biciclista Stabiliment Creativ (str. Biserica Amzei 9), expoziția de fotografie Monica Lovinescu. Vocea care ni s‑a dat va fi deschisă pînă la finalul anului 2023.
În Cotroceni (la intersecția străzilor dr. Grigore Romniceanu și dr. Petre Herescu) a fost dezvelit grupul statuar Lovinescu – Ierunca, operă a sculptorului Virgil Scripcariu, inițiat și realizat de Fundația Humanitas, donat orașului București cu prilejul Anului Centenar.