Vizualizarea ansamblului de blocuri

18 august 2006   Tema săptămînii

Proiectul Videanu ar urma să umbrească tot ce se numeşte clădire veche din faţa Palatului Regal (fostele case ale boierilor Ghiculeşti, palatul primului rege al României), actualul Muzeu de Artă al României. Practic, în faţa restaurantului Cina urmează a fi înălţat un bloc considerabil mai înalt decît Ateneul Român (construcţie finalizată în 1888), un bloc din beton, fier şi sticlă. De cealaltă parte a Bibliotecii Central Universitare (fosta Bibliotecă a Fundaţiilor Regale, construită din donaţia Regelui Carol I în 1895 ), în faţa clădirii Ministerului de Interne (sediu al fostei Siguranţe a Statului, construit în 1938), urmează a fi ridicate alte patru blocuri: între cele două aripi ale clădirii Ministerului de Interne, mascînd balconul din care Ceauşescu şi-a ţinut ultimul discurs, un bloc ce ar trebui amplasat pe locul statuii ce-l reprezintă pe Iuliu Maniu şi ansamblul lui Ghilduş. Al treilea bloc urmează a fi lipit de blocul Romarta, iar al patrulea, bloc de 13 etaje, se va ridica pe locul Teatrului "Excelsior", demolat în primăvara acestui an.

Mai multe