Virusul comunismului
În comunism, propaganda anticapitalism era prinsă în sintagma „exploatarea omului de către om“. Sub această deviză, „Vestul“ prindea patina unei plutocrații, în care, dacă nu ai bani (cum era cazul majorității oamenilor care trăiau în comunism), ajungi sclavul unei elite favorizate economic. Bineînțeles, se omitea faptul că într-o societate democratică, de tipul celor înfierate de propagandă, ai toate șansele să ajungi în acea elită. Și, bineînțeles, minciunile nu prindeau: deși ni se tot vorbea despre săracii Europei vestice sau despre sclavagismul social din SUA, toți visam la acel Occident diabolizat. Ne doream, chiar dacă frivol și clandestin, apartenența la acele societăți occidentale, prin tot ce puteam: muzică, filme, cărți, prin blugi sau prin mîncare – pentru că, dincolo de propaganda de partid, toți știam adevărul: Occidentul însemna libertate.
Cu toate acestea, paradoxal, deși nu prindea în comunism, propaganda anti-Occident a cîștigat mult teren după Revoluție. „Exploatarea omului de către om“ devenise „Nu ne vindem țara“, prin această mutație comunismul dovedindu‑și, din plin, proprietățile de virus: se multiplică și e întreținut în viață prin celule parazitate. Așa se face că, după 30 de ani de democrație, discursul anti-Occident în spațiul fost comunist nu doar că e la fel de puternic, dar efectele sale sînt mult mai periculoase, îndeplinind întocmai visul comuniștilor: îndepărtarea oamenilor de valorile democratice.
Pornind de la proiectul Aso-ciației LINX (asociație fondată de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație), „Promotorii discursului anti-Occident în România și Bulgaria“, Dosarul de față vă propune o dezbatere pe acest subiect, prin articole venite atît din partea jurnaliștilor angrenați în acest proiect, cît și a specialiștilor în științe politice, sociologie și istorie.
Ilustrație de Ion BARBU