Viralitatea unui protest legendar
Am crescut cu mitul lui Mai ’68: stare de revoltă pură şi model exemplar de solidarizare. Drumul care unea Parisul lui ’68 cu Piaţa Universităţii ’90, trecînd prin Tienanmen ’89, era bine bătătorit în imaginarul colectiv postdecembrist. Cu vremea, nimbul ce învăluia evenimentele declanşate la Paris în acea primăvară a cutremurelor simultane – proteste explodînd ca lava prin caldarîm în toate colţurile planetei, antitotalitare, pacifiste, ecologiste, pentru drepturile civile – a devenit, mai degrabă, un halo de ambiguitate, de ambivalenţă morală. Doar am învăţat că puritatea nu e niciodată chiar aşa de pură, pune-ţi ochelarii şi o să vezi crăpăturile în albul imaculat... Doar am învăţat, bătrîne conştiinţe istorice cum ne credem, că sublimul estetic e fie lipsit de urmări semnificative în planul praxis-ului, fie generator de efecte nefaste, perverse. Ceea ce a angajat Mai ’68 e ceea ce Deleuze numea, fără o trimitere directă, „o devenire-revoluţionară care nu e cîtuşi de puţin totuna cu viitorul revoluţiei“. Sau ceea ce Foucault va califica mai tîrziu, cu trimitere la funcţia comunitară a filosofilor cinici din Antichitate, drept teatralizare (stradală) a unui adevăr înţeles ca scandal şi provocare, mai degrabă decît coerenţă sau oglindire fidelă a faptelor. „Fiţi realişti: cereţi imposibilul!“
Mă interesează „imaginarul“ Mai ’68, sau Mai ’68 ca hîrtie de turnesol, test de expunere a prejudecăţilor, fobiilor şi aversiunilor noastre de azi. Consemnez în grabă, dicteu cvasi-automat, o sumedenie de efecte, receptări parţiale, distorsionări, deturnări şi polarizări ale agendei Mai ’68. Cum devin toate aceste „intensităţi“ (din nou, vorba lui Deleuze) nişte voci ale minţii, creînd aglomeraţie pe dinăuntru, debordare, anticor şi probă a ciocnirii unor matrice morale divergente. Mă interesează, pe scurt, viralitatea unui protest legendar şi memele pe care le-a putut genera.
Ce revoltă?! – mormăie cinicul –, în fond, totul a pornit de la o ceată de studenţi zurbagii care nu mai aveau chef de şcoală odată cu venirea cocorilor: li s-a pus pata cînd li s-a restricţionat accesul în căminul de fete de la Nanterre... Vocea „statului paralel“ preia legătura: sigur şi-a băgat KGB-ul coada în deranjul acesta... Disidentul anticomunist nu poate, apoi, rata să atragă atenţia asupra acelor intelectuali de stînga implicaţi în proteste, care îmbrăţişau, iresponsabil şi în necunoştinţă de cauză, criminala „Revoluţie Culturală“ maoistă... Vocea progresistă e tranşantă: mai lăsaţi-ne cu gauche caviar, mergeţi mai bine să vedeţi memorabilul film al lui Hazanavicius Le Redoutable, avînd în centru figura unui Godard „radicalizat“, înotînd stîngaci şi miop în „spuma zilelor“ lui mai ’68... Nici marxistul-ortodox nu e mai prietenos: protestele generale din 1968 au avut un efect devastator pentru stînga politică, determinînd migrarea spre politici identitare şi îndepărtarea de la agenda iniţială a combaterii sărăciei şi injustiţiei sociale.
Confruntaţi cu acest cor hipercritic, cum se face că sîntem încă fascinaţi de Mai ’68? Enunţ, pe fugă, trei „raţiuni“: 1) Protestele nu au fost (doar) despre un refuz adolescentin al autorităţii, ci au constituit o extraordinară emulaţie colectivă, o activare a ceea ce psihologii morali numesc „instinctul de roi“, adică a sentimentului apartenenţei la o mare comunitate umană, înfrăţind (pentru scurtă vreme) pe intelectualii fini cu muncitorii necalificaţi – iar aceasta, fără a acţiona „comutatorul“ religiei. 2) Mai ’68 a reprezentat şi o extraordinară emulaţie creatore, de ordin poetic: a dat naştere celor mai ingenioase sloganuri, bannere şi mesaje pe pereţi din istoria protestelor omeneşti, sursă încă vie de inspiraţie pentru copywriter-ii şi art director-ii lumii, deci şi o probă a extraordinarei puteri metabolice a capitalismului. 3) Orice s-ar spune, fenomenul a produs descentralizare administrativă, reformarea unui sistem universitar francez retrograd şi autoritarist, precum şi salutare politici sociale egalitariste.
Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București.