Violenţa se învaţă devreme
Spre norocul nostru, poate, în România nu există o foarte dezvoltată cultură a violenţei. Sînt locuri pe glob şi ţări în care fenomenul e mult mai răspîndit iar actele de violenţă sînt săvîrşite adesea cu multă cruzime sau în moduri spectaculoase. Sînt locuri în care criminalitatea e mult mai mare. La noi există, însă, o agresivitate evidentă la nivelul limbajului public şi una mai ascunsă, în interiorul familiei.
Un sondaj de opinie realizat anul trecut de INSCOP arată că 1 din 5 locuitori ai României consideră violenţa în familie ca fiind cea mai răspîndită formă de agresiune fizică, iar potrivit unor date publicate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, între anii 2004 şi 2011 s-au înregistrat 800 de decese ca urmare a violenţei numite domestice, în vreme ce anual sînt raportate peste 10.000 de cazuri de violenţă în familie. Numărul şi instrumentele organizaţiilor care se ocupă de prevenirea fenomenului şi de protejarea victimelor au crescut. Multe asemenea organizaţii sînt componente ale unor companii private, care încearcă să contribuie la îmbunătăţirea mediului social prin ceea ce îndeobşte începe să fie cunoscut drept CSR (corporate social responsibility). În urma unor experienţe deja destul de îndelungate, activiştii acestor organizaţii – cum ar fi cei de pe lîngă compania de cosmetice Avon şi cei de la Fundaţia Sensiblu – au ajuns la concluzia că violenţa domestică îşi are mai totdeauna începuturile în perioada adolescenţei. Şi că, pentru a fi cît mai eficiente, programele de prevenire trebuie să fie adresate tinerilor. Au conceput un program intitulat „Licee albastre“, în ideea că adolescenţii trebuie să înţeleagă ce e bine şi ce e rău, să înveţe să recunoască formele de agresiune (care nu sînt neapărat fizice) şi să ştie ce să facă, într-o situaţie sau alta.
Copiii şi adolescenţii sînt foarte uşor influenţabili, iar părinţii, şcoala, anturajul, mass-media sau Internetul sînt factori care le pot forma (sau deforma) comportamentul, caracterul şi opiniile. Unii dintre aceşti factori sînt vizibil tot mai încărcaţi de violenţă – cum e mass-media –, alţii sînt imprevizibili şi greu controlabili – cazul Internetului –, iar factori precum mediul şcolar ţin parcă tot mai mult de noroc. De noroc ţine şi dacă un copil are părinţi normali sau părinţi care se bat între ei. Într-un asemenea mediu neclar, apare temerea că, la nivel general, noile generaţii ar putea fi mai înclinate spre violenţă decît precedentele, că prezenta nervozitate socială şi actuala agresivitate intrafamilială nu numai că nu vor fi reduse, ci vor naşte cine ştie ce fel de monştri. Că putem ajunge un loc de ocolit pe harta lumii. Aşa că, în primul rînd, trebuie să încercăm să aflăm mai exact ce e în mintea tinerilor şi ce-i împinge pe unii dintre ei la violenţă.
Ilustraţie de Ion BARBU
Dosar sprijinit de AVON