Vine factura!
La ora la care citiți aceste rînduri, mulți dintre dumneavoastră așteaptă – cu nerăbdare, poate chiar cu îngrijorare – facturile la electricitate. Multe companii le-au trimis cu întîrziere sau nici măcar nu le-au emis pentru că nu știu cum să calculeze prețul. După ce în ultima vreme costurile au crescut simțitor, Guvernul a promis o serie de măsuri, printre care plafonare și/sau compensare, plus alte reduceri, însă nu a emis normele de aplicare, așa că furnizorii nu știu cum să factureze. Asta e doar partea vizibilă a unei crize care se insinuează deja de la începutul toamnei. Originea crizei e cunoscută: pe fondul reluării proceselor economice după o lungă perioadă de stagnare cauzată de măsurile antipandemice s-a ajuns la un deficit – consumul e mai mare decît oferta disponibilă. De unde și explozia prețurilor.
Criza gazelor și cea a electricității prezintă diferențe semnificative. Dar există și numeroase similitudini care permit o abordare comună. Prima similitudine e legată chiar de originea deficitului. A doua ține de efectele ei pentru industrie și pentru consumatorii casnici. Fără intervenția statului prețurile riscă să devină insuportabile. Sînt state care vor să intervină direct pe piață, prin subvenții, pentru a mai ușura ceva din povara facturii pe care o vor avea de plătit cetățenii. Altele se împotrivesc cu fermitate ajutoarelor. Abordarea comună e un compromis: e un mix de măsuri precum sprijinul direct pentru gospodăriile vulnerabile, ajutor de stat pentru companiile aflate în dificultate și reduceri de taxe. S-a convenit ca măsurile să fie „țintite”, „adaptate” și „temporare”. Comisia preconizează că această criză va dura pînă în aprilie anul viitor; însă unii analiști nu văd un sfîrșit al crizei pînă cînd nu vor crește substanțial capacitățile de producție și interconectarea la nivel european. Pentru a preveni o nouă criză ar fi deci nevoie de un angajament european mai puternic. Nu doar în favoarea unei piețe energetice unice, ci și pentru a susține investiții masive în infrastructura de transport (pentru gaze) și în interconectare (a rețelelor electrice).
Nu în ultimul rînd, țările europene vor trebui să găsească soluții pentru a-și acoperi nevoile energetice tot mai mari fără să compromită obiectivele de mediu; adică să producă mai multă energie din surse regenerabile. Și asta pare, cel puțin deocamdată, un țel aproape de neatins.
În România sîntem încă departe de aceste preocupări ale statelor avansate. Sîntem oarecum feriți de o penurie gravă de energie pentru că ne putem asigura o parte substanțială a gazelor și în bună măsură și energia electrică din resurse proprii. În schimb, ne costă enorm pentru că decenii la rînd am plătit din bani publici pagubele produse de niște sisteme de încălzire învechite și stricate. Metaforic, e ca și cum am fi aruncat în focul de sub cazanul crăpat nu doar lopeți de cărbune, ci și teancuri de bancnote, pentru a întreține focul. Faliment curat!