„Victimele sistemului“
Studiu de caz: Şcoala Doctorală în Informaţii şi Securitate Naţională
Academia Naţională de Informaţii a fost înfiinţată în anul 2007, pe cînd la conducerea Serviciului Român de Informaţii se afla George Maior. În 2010, au avut loc primele susţineri publice ale unor teze de doctorat şi au fost acordate 15 titluri de doctor. Pînă în 2015, la Şcoala Doctorală în Informaţii şi Securitate Naţională a ANIMV (condusă de Constantin Onişor pînă anul trecut) au fost obţinute, în total, 82 de titluri de doctor. Dintre acestea, cel puţin 12 sînt plagiate, potrivit relatărilor presei şi informaţiilor publice. Nu una, nu două teze de doctorat despre care s-ar fi putut spune că sînt „cazuri izolate şi accidentale“, ci 12. Sau cel puţin 12, pentru că numărul tezelor de doctorat posibil plagiate de la ANIMV ar putea fi cu mult mai mare. Transformate în procente, vorbim de 14,63% din totalul tezelor de doctorat de la ANIMV, o cifră zdobitoare pentru o instituţie universitară, care ar fi putut pune lacătul pe orice şcoală doctorală, dacă legislaţia era aplicată fără inhibiţii. Acest lucru nu s-a întîmplat. Comisia de Etică a ANIMV nu a verificat nici pînă azi tezele despre care a relatat presa – primul plagiat semnalat fiind în august 2015 –, invocînd faptul că nouă dintre acuzaţi au făcut cereri de renunţare la titlul de doctor în baza unei prevederi juridice iniţiate de fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Nici un control extern, făcut de Ministerul Educaţiei sau de CNATDCU, nu a avut loc la ANIMV.
Academia Naţională de Informaţii a SRI a intrat în atenţia opiniei publice mai mult decît oricare altă universitate pentru că acolo au obţinut titlul de doctor, sub coordonarea lui Gabriel Oprea, mai mulţi politicieni sau figuri publice cu notorietate, tezele acestora dovedindu-se a fi fost plagiate masiv. Doctorate plagiate există şi la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ sau la Academia de Poliţie, acolo unde, de exemplu, există un domeniu doctoral care nu corespunde nici unei ştiinţe recunoscute internaţional – Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Dezvăluirile presei au arătat că doctorate plagiate există şi în instituţii respectabile, precum Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara sau Academia de Studii Economice din Bucureşti.
„Victimele sistemului“
„Toţi plagiatorii, toţi, şi îmi asum responsabilitatea, sînt şi victima sistemului.“ Afirmaţia îi aparţine lui Constantin Onişor, profesor doctor, conducător de doctorate şi fost director al Şcolii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ (ANIMV) a Serviciului Român de Informaţii (SRI). Într-o discuţie despre plagiat, avută recent cu profesorul Onişor, l-am întrebat la ce sistem se referă. „Sistemul ăsta cu antiplagiatul. Cum e posibil să-mi spună mie că, dacă am un citat după toată regula, mai mult de două rînduri, să-mi spună că este plagiat?… Nimeni nu a avut răbdarea să vadă intenţia. Dacă eu spun că-mi este plăcut să aduc în dezbatere ce a scris cutare, în sensul de o laudă, de o ofrandă, de un omagiu, mie mi-l ia ca plagiat? Deci, sistemul este vicios.“
Profesorul Constantin Onişor are dreptate, sistemul este responsabil şi vinovat de proporţiile uriaşe ale plagiatului academic în România, însă nu sistemul de citare, nu sistemul antiplagiat, ci Sistemul care a permis ca în rîndurile universitarilor să se strecoare o persoană ajunsă ulterior conducător de doctorate, care consideră că preluarea muncii intelectuale a cuiva înseamnă a-i aduce acelei persoane „o laudă, o ofrandă, un omagiu“. În plus, „o laudă, o ofrandă, un omagiu“ fără ghilimele. Profesorul Constantin Onişor nu este un exemplu singular. Aceeaşi retorică am întîlnit-o la mulţi alţi conducători de doctorate în domenii precum Ştiinţe Militare, Informaţii şi Securitate Naţională sau Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (domenii despre care am scris în mai multe investigaţii jurnalistice), dar nu numai. De exemplu, profesorul Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, mi-a declarat că s-ar simţi onorat să fie plagiat el însuşi.