Viaţă - şi furt - la ţară
Manole Tudoran are 80 de ani şi locuieşte de 20 de ani la ţară, nu departe de Bucureşti. L-am rugat să-şi povestească experienţele… palpitante cu miniferma pe care şi-a amenajat-o. (I. P.)
Ce-i de spus? Sînt îndrăgostit de natură şi de literatură. Nici una, nici cealaltă nu m-au dezamăgit. Omul însă, da. Aş începe povestea mea cu literatura, c-o poezie, care surprinde exact care îmi sînt activităţile din acest început de primăvară:
„Fermier cu fermieră / din «pădurea fructiferă» / robotesc din zori în seară / fie iarnă, fie vară... / ea stă-n gospodărie, / în grădină, lan şi vie, / zilnic, ea îşi face cale / la păsări şi animale / face aprovizionare, / curăţenie, mîncare... / el, se scarpină-n chelie / mai citeşte, mai şi scrie / că şi-a luat angajament / să fie şi el prezent / la întîlnirea din Carpaţi / lîngă toţi colegii fraţi / şi va merge, va lua parte / aducînd cu el o carte: / o promoţie iubită, / reuşită şi unită.“ („În pădurea fructiferă“).
Da, pregătesc întîlnirea cu colegii mei de facultate printr-o carte, în care adun amintirile acestei promoţii şi, de aceea, timpul meu este limitat; ne vedem în iunie!
Cu toate acestea, nu pot să nu ies din cînd în cînd din casă în mijlocul frumoasei primăveri, în mijlocul grădinii şi „pădurii“ de cca 150 de pomi fructiferi pe care o am, din toate soiurile şi varietăţile, plini de flori încîntătoare şi suave.
Locul l-a cumpărat acum vreo 12 ani un copil al soţiei, şi de atunci pomicultura, creşterea păsărilor şi a animalelor ne-a fost principala ocupaţie. Am pornit de la zero. Casa era o locuinţă modestă, rurală, cu trei camere şi un teren de 2000 de metri pătraţi. Bălăriile ne înconjurau şi găinile vecinilor îşi făceau aici cuibar. Întîi, mi-amintesc, am făcut un gard din panouri de plasă de Buzău. Apoi, am împărţit lotul de pămînt în zone destinate grădinii de legume, livezii cu pomi şi creşterii animalelor.
După un timp ne-a mers bine, luînd în arendă pămînt şi muncindu-l. Cu puţinul cîştig, încet-încet ne-am luat un hectar cu vie. Am început să ne construim dependinţele necesare. Coteţe pentru păsări, pui, pentru porc, grajd pentru animale, pătul, magazie pentru produse, o pivniţă. Visam cu ochii deschişi şi munceam entuziast, fiindcă toate mi le-am făcut singur, împreună cu un frate al soţiei. Materialele? Rezultate ale lucrărilor de modernizare, realizate de copiii soţiei în casele lor de la Bucureşti. În grădină mi-am făcut un solar pentru legume timpurii, spre a le proteja de capriciile vremii.
În ultimii ani, am trecut la creşterea puilor de găină, asigurîndu-le reţele de încălzire specială, necesară în prima etapă de viaţă, cînd sînt plăpînzi. Am crescut apoi găini de ouă şi de carne, raţe româneşti obişnuite şi moţate, raţe leşeşti, bibilici, curci obişnuite şi mari. Şi, de ce nu, porumbei. Am fost tare mîndru: reuşiserăm tot ce ne propuseserăm. Aşa am căpătat curaj şi am luat o viţeluşă de vreo două luni şi am crescut-o, devenind o vacă bună. Ne-a fătat întîi un viţel şi l-am tăiat la jumătate de an, căci devenise mai puternic decît mine şi într-o zi m-a trîntit la pămînt. Apoi, vaca ne-a dat o viţeluşă şi, crescînd, aveam două vaci cu lapte. Atunci au început decepţiile. Într-o noapte de februarie, în care ninsese uşor, autori rămaşi necunoscuţi pînă astăzi au pătruns prin lateralul curţii noastre, tăind gardul de plasă de Buzău, distrugînd gardul de la grădina de legume şi spărgînd uşa grajdului, şi ne-au luat vacile. Îmi otrăviseră cîinii. Am participat a doua zi împreună cu poliţia la verificarea urmelor. Era un frig cumplit, dar durerea mi-era atît de mare, încît nu simţeam nimic. Deplasarea am făcut-o pe jos, prin plin cîmp – vă daţi seama că la vîrsta mea a însemnat un efort imens –, ajungînd ca la finalul zilei pur şi simplu să nu mai pot merge. Am umblat ca nebunii, dar după trei ani de atunci nu există nici un rezultat. Traseul hoţilor ducea peste cîmpuri, departe, între nişte ziduri de casă părăsită, unde bănuiesc că vacile mi-au fost sacrificate şi încărcate într-un camion. Se vedeau urme: sînge şi roţi de camion. Poliţia a văzut, n-a găsit nimic. La fel s-au petrecut lucrurile în vara 2011, cînd hoţii mi-au furat porcul de 150 de kilograme. Şi de data aceasta urmele erau clare. Hoţii lăsaseră obiecte care puteau ajuta la prinderea lor, dar poliţiştii le-au aşezat lîngă gard şi au uitat să le mai ia.
Vreo veste de la poliţie? Nici una. Practic, după ce ne-am stabilit bine gospodăria, hoţii nu ne-au iertat nici o clipă. Ne-au furat plasa de Buzău a gardului, iepurii belgieni, găinile şi puii, de trei ori, gîştele, curcile şi curcanii, raţele. Cum creşteau, cum le furau. Să spun că am fost dezamăgit, deznădăjduit? Cum să nu fii? E munca ta. Vezi sub ochii tăi cum creşte viaţa şi altul vine şi ţi-o fură. De ce? Şi eşti neajutorat. Poliţia nu face nimic, nimic. Vecinii sînt muţi. Marele meu noroc a fost soţia, care-n locul supărărilor, a avut stăpînire de sine şi a luat-o de la început. Asta m-a încurajat şi pe mine. Vă daţi seama, aici la ţară, fără altă forţă decît caracterul nostru, fără alt ajutor material decît o pensie, ce şanse ai să supravieţuieşti „autorilor necunoscuţi“ care-ţi invadează curtea, viaţa? Cum să nu fii amărît cînd vezi poliţia? Cum să nu capete curaj hoţii?
Primarul, auzind de hoţiile întîmplate la mine, dar şi la ceilalţi vecini, a promis că vine să vorbească cu noi. Nu l-am văzut de la alegeri încoace. Poate vine acum? Munca noastră la ţară nu ne este respectată, aşa mi-am dat eu seama, stînd singur şi supărat. Nimeni nu face nimic pentru protejarea proprietăţii şi a bunurilor obţinute prin muncă. Să pun o întrebare privind oamenii care o duc foarte bine nefăcînd nimic toată ziua pe uliţele satului. Asta mă face să cred că în Constituţie ar trebui pus nu doar ca drept, ci şi ca obligativitate dreptul la muncă. Dar ce să mai spun, eu îmi voi vedea de muncă, la vîrsta mea, cum oi putea. Este singura mea modalitate de a trăi cu adevărat şi de a mă bucura în fiecare zi de minunăţiile naturii. În rest, tac. Şi cum termin cartea cu promoţia mea, mă întorc la muncă. O iau de la capăt. Asta să ştie cei care vor să mă fure iar.