Viaţa nouă

Acum şapte ani, pe cînd eram încă student, n-aveam calculator. Pe atunci scriam iubitei scrisori de mînă (graţie Poştei Române unele se rătăceau), tot de mînă scriam şi recenziile pentru România literară, la fel şi referatele pentru facultate (uneori plăteam în cămin pe cineva să le tehnoredacteze şi le salvam pe cîte 2-3 dischete, să fiu sigur că nu se pierd), ascultam muzică la casetofon, aveam şi walkman (pînă de curînd am avut în debara 500 de casete audio îngrămădite în cutii de carton), mergeam la cinema, citeam enorm, vorbeam cu ai mei de la telefonul public folosind cartele, iar vara plecam la mare cu filme de 32 de poziţii... Acum mă îndrăgostesc pe messenger, trimit sms-uri de amor, calculatorul este extensia eu-lui meu profesional (scriu, redactez, citesc pdf-uri, mă documentez pe Internet, primesc şi trimit articole pe e-mail), ascult mii de mp3-uri şi văd zeci de filme pe care zilnic le downloadez ilegal, mă văd cu ai mei pe webcam, vorbesc zilnic cu prietenii pe messenger (ne întîlnim tot mai rar), fac milioane de fotografii digitale în fiecare călătorie, cumpăr cărţi şi plătesc facturi on-line, stau tot mai mult în casă... Viaţa mea are acum alte repere externe şi altă viteză. Ce fac acum într-o zi făceam altădată într-o săptămînă. Sînt "prezent", sînt informat, sînt eficient şi, totuşi, atît de inconsistent. Viaţa online e tot mai compactă, atît de compactă încît, angajîndu-mă într-o abstractă cursă existenţială contra-cronometru, deseori renunţ la reflecţie şi, implicit, nu mai disting detalii, nuanţe, particularităţi. Uneori sînt doar obosit, alteori mă simt de-a dreptul uniform şi înseriat. Cu viteza pe care a luat-o viaţa mea online, cum voi trăi şi cine voi fi peste alţi şapte ani? Mă vor mai interesa aceste întrebări? (M. C.) P.S. Această temă se adresează prea puţin celor a căror viaţă se desfăşoară dincoace de monitorul calculatorului.