Vestite şi neştiute

27 iulie 2008   Tema săptămînii

Dana BALAN Pe insulă Satul Hamlet, Scoţia. Codrii seculari de la Slătioara. Peste satul de pescari s-a abătut ploaia din fiecare dimineaţă. Simplă şi mută, apoi muzicală, cu răpăituri şi vijelii care foşnesc mărăcinişurile. Sub lumina vînătă a fulgerelor, marea se preschimbă într-o arătare neagră, gata oricînd să înghită nisipul, casele şi pescarii, cu harpoane şi bărci cu tot. Pînă la prînz, oamenii înoată cu băgare de seamă prin tăcerea aerului - o haină udă sub care poţi să te prăpădeşti înecat, fără să mai ştie nimeni de tine. După furtună, Marea Nordului trimite scrisori de ameninţare - scoici eşuate pe plajă, pe care numai cei născuţi aici ştiu să le citească, privind nemişcaţi orizontul. Cînd pescarii îşi încalţă cizmele verzi, din cauciuc, ştii că a început o nouă zi. Pentru ei, turiştii abia treziţi sînt fantome care călătoresc cu avionul sau pe vapoare, fotografiază cîteva zile peisaje din realitatea părelnică, joacă golf în tricouri din caşmir, beau nenumărate sticle de whisky şi pleacă furînd amintirea ploilor. Din satul Hamlet, unde nu se găsesc nici magazine şi nici baruri, tinerii scapă încotro pot: fie în distileriile de scotch care împînzesc ţinuturile Highlands, fie trecînd peste Firth Bridges, spre Edinburgh. În orice parte ar fugi însă, descoperă că Scoţia e doar o insulă pe care marea o îngăduie, hrănind-o în captivitate cu peştii şi scoicile ei. Fiii de pescari fug apoi de munca în port. Astfel, n-o să-i mai strige nimeni, niciodată, pe numele de acasă :"Hei, Duncan! Ai prins ceva peşte azi? Unde ţi-e barca?". Noaptea se visează în mijlocul mării, simţind aievea disperarea ascuţită a naufragiului, pe care doar sunetul de cimpoi ar putea să o imite. În răcoarea dimineţii fragede, Codrii Seculari de la Slătioara îşi ascund copacii bătrâni în spatele drumurilor proaste care leagă Cîmpulung Moldovenesc de Gura Humorului. Insulară într-un ocean de pet-uri şi pungi de pastic, rezervaţia nu pare să aştepte nici oamenii oraşelor, nici oamenii satelor, ci mai degrabă oamenii pădurilor şi ai ţărmurilor care mărginesc lumea de cer. Oriunde te rătăceşte viaţa, tot simţi că, orice ai face, rămîi ce te-ai născut. Oamenii "insulă" se vor simţi minunat în locurile asemeni lor. Marius CHIVU Tăcut, în pelerinaj Mănăstirea Hurez. De mic mi s-a spus că ceramica de Horezu este apreciată în toată lumea. O dată pe an - vara - eram dus la Tîrgul de ceramică populară "Cocoşul de Hurez", de unde mi se cumpărau, invariabil, fluieraşe din lut, iar în adolescenţă inspiram imediat simpatie cînd spuneam că m-am născut la Horezu, aproape de mănăstire, de maeştrii olari şi de culele de la Măldăreşti. Pînă acum cîţiva ani însă nu vedeai o strachină de lut cînd treceai prin Horezu. Un singur magazin de stat, amplasat în centrul oraşului, comercializa obiecte de artă populară şi în week-end era mereu închis. După anul 2000 au început să apară pe marginea drumului mici magazine particulare de desfacere a obiectelor de ceramică. Acum sînt cîteva zeci şi în week-end e plin de turişti care-şi umplu portbagajele cu ulcioare, farfurii, ceşti şi vaze de lut. Olarii care le fac sînt răspîndiţi prin satele dimprejur, magazinele aparţin unor comercianţi, de aici şi amestecul de stiluri şi prezenţa multor obiecte kitsch (sau) aduse de prin alte părţi cum ar fi, de pildă, cuiere de lemn inscripţionate roşu cu Dracula. Din fericire, ca să ajungi la mănăstire e ceva mai complicat şi, ca o minune, locul nu s-a comercializat sub presiunea turiştilor. Nu e ca la Curtea de Argeş unde oamenii nu se duc în pelerinaj, ci la bîlci - un fel de manelo-pelerinaj de unde se pot cumpăra icoane cu lumini fosforescente şi isuşi cu neoane de băgat în priză, brăţări cu Steaua şi palete de plastic cu care te poţi scărpina pe spate. Cei care îndrăznesc să se aventureze pe drumul accidentat înspre comuna Romani găsesc Mănăstirea Hurez impecabilă în frumuseţea ei parcă neatinsă de timp şi mult mai puţin frecventată decît te-ai aştepta. Intri în tăcere şi pleci tăcut, împăcat, cu convingerea că te-ai recules într-un loc cu adevărat sfînt. Cele mai frumoase locuri din lume sînt cele la care (agro-/globalo-) turiştii ajung mai greu. Andrei CIURCANU Fantomele generalului Brialmont Fortificaţiile din jurul Bucureştiului. 36 de forturi şi baterii - o investiţie echivalentă cu 620 de milioane de euro, un sistem de fortificaţii ridicat de unul dintre cei mai renumiţi generali în proiecte de fortificaţii, belgianul Henri Brialmont - se sting înghiţite de mizerie şi dezinteres, tratament din partea autorităţilor. Construit în jurul Capitalei în perioada 1882-1894, sistemul de apărare este printre puţinele din Europa. Brialmont a mai proiectat astfel de construcţii şi în jurul localităţilor Anvers, Li

Mai multe