Vechi și nou

În ultima vreme, roboții, Inteligența Artificială, conexiunile informatice, Internetul sau obiceiul lucrului de acasă dezvoltat în timpul pandemiei au contribuit la schimbarea cerințelor, condițiilor și raporturilor de muncă, așa încît s-ar putea spune că munca nu mai e ce-a fost. Mai vîrstnicii au fost nevoiți să se adapteze, mai tinerii au fost parcă deja pregătiți pentru aceste schimbări. Dar chiar în peisajul nou al „cîmpului muncii” (cum era numit odată), vechile obișnuințe pot fi cumva detectate. 

Trecutul nu poate fi șters complet și uneori e chiar foarte util să ne amintim cum era înainte. Nu sîntem atît de departe de epoca în care cultul muncii comuniste și al clasei muncitoare „conducătoare” erau puse în centrul unei propagande care răzbătea și ne copleșea din toate direcțiile. Comuniștii spuneau că munca l-a creat pe om, iar Nicolae Ceaușescu încerca să ne explice că trăim așa cum muncim. Cînd a venit Mihail Gorbaciov în vizită la București, i-a întors vorba și lumea de la noi a auzit prima oară, într-un mod oarecum oficial, că în Uniunea Sovietică de atunci începuse să se spună că muncim așa cum trăim.

Obiceiurile legate de cultura și organizarea muncii diferă foarte mult nu doar în funcție de istorie, ci și de geografie. Din acest punct de vedere, Japonia, Africa de Sud, Elveția, Anglia sau regiunea Balcanilor sînt complet diferite. Avem exemple de prin toate aceste locuri. Și, evident, fiecare sistem, mai tradițional sau mai modern, își are rosturile, beneficiile și dezavantajele sale, iar adesea poveștile și anecdotele despre cum muncesc unii sau alții sînt de tot hazul. În România, observă specialiștii, nu rareori energia cheltuită de angajați pentru poziționarea și relaționarea într-o firmă e mai mare decît efortul presupus de activitatea propriu-zisă din acea firmă. 

Aprecierea muncii și raportarea la ea se fac în funcție de criterii diverse, depinzînd de tradiții și sisteme. Unii pun preț pe loialitatea față de management sau pe transpirația și dedicația angajatului, alții evaluează munca în funcție de utilitate. Și se pare că, în lume, cele mai multe job-uri sînt, în mod paradoxal, mai degrabă inutile. 

Dacă o vreme munca a fost evaluată în funcție de eficiență, de productivitate, astăzi se vorbește tot mai mult despre împlinirea și fericirea pe care munca le poate aduce omului, despre utilitatea ei socială și personală, despre așa-numita muncă inteligentă. Dezvoltarea tehnologiei dă posibilitatea omului să muncească mai puțin fizic, mai selectiv, mai plăcut. Lucrurile repetitive, de rutină sau care presupun mare efort fizic pot fi acum făcute și de computere sau roboți.

Cu toate astea, rămîne valabilă vorba care spune că omul sfințește locul. În lipsa unui spirit mereu treaz, inerția și delăsarea se pot răspîndi asemeni buruienilor, înțelenind orice activitate sau afacere. (Andrei Manolescu)