Veche de cînd lumea

Ca să fiu sincer, cred că a discuta despre "a fi şef" pare o înşiruire a ideilor mult dezbătute deja, dacă nu chiar un set de vorbe-clişeu. Aşadar, s-ar putea să semene cu o nouă descoperire a apei calde, cînd cineva discută despre lideri, despre leadership sau despre "personalitate autoritară vs personalitate autoritariană". În primul rînd, trebuie menţionat faptul că ştiinţific s-au creat şi dezbătut tipologii de şefi. Prin 1920, de pildă, cînd psihologii îşi mai permiteau să facă din subiecţii umani cobai, nişte domni profesori americani au făcut experimente ca să vadă cum variază coeziunea grupului şi eficienţa activităţilor de grup, în funcţie de tipul de lider. Ideea e că, de la autoritar la laissez-faire, trecînd prin "raţional-democratic", fiecare tip de şef îşi avea eficienţa sa! Adică, nu poţi spune cu mîna pe inimă că un tip e neapărat mai prost decît altul, ci eficienţa depindea şi de tipul şi de dificultate a sarcinii pe care grupurile din cadrul acestor experimente le aveau de îndeplinit. Ca medie (avînd în vedere mai multe situaţii), şi ca adaptabilitate la tipuri noi de sarcini, şeful raţional-democratic pare mai eficient. O altă realitate a fiinţelor sociale este că, în grupurile lor, întotdeauna se dispută autoritatea. Nu ştiu cum o fi la insecte sau la bancurile de peşti, dar e clar că "masculul alfa" sau "femela alfa" există la tot ce e animal şi nu e solitar. Iar la hominide acest lucru este cel mai vizibil. Ştiţi, probabil, că există un fel de dimorfism al statutului în grup la unele specii de primate. Masculul şef la gorilele de munte are dunga argintie de pe spate mai lată şi mai pronunţată. Aceasta nu înseamnă că cel cu dunga mai lată devine şef, ci că, după ce devine şef, parcă dunga începe să fie mai evidentă. Şi-atunci, ce pretenţie să avem de la oameni, cînd o condiţie biologică a acestora e să aibă (sau să fie) şefi? Acestea fiind spuse, cred că orice discuţie despre şefi trebuie să pornească de la premisa că nu putem scăpa de ei. Să fie clar, cine se crede rebel şi vrea să scape de şefi şi îi înfruntă nu face decît să schimbe un şef (o şefă) cu un altul (cu o alta) sau să devină el însuşi (ea însăşi) lider. Şi să nu credeţi că îi aveţi doar la serviciu! Nu, îi aveţi peste tot. Voi înşirui cîteva povestioare şi vă propun să vă gîndiţi dacă sînt ele cu adevărat atît de noi pentru dumneavoastră. Doamna de la pîine În Piteştiul copilăriei mele pîinea (ca mai toate cele) se vindea numai pe cartelă. Aveam dreptul la două pîini şi un sfert, noi fiind şase în casă. Doamna de la pîine era mereu actorul principal al unui ritual terifiant pentru mine. Se uita urît că iau mereu prea multă, verifica pe caiet numărul de persoane şi mă trimitea acasă fără sfertul "în plus". Ei bine, a dispărut doamna de la pîine? Nu, vă zic eu, o vedeţi în fiecare adolescent vînzător la mall, care te priveşte autoritar şi te tutuieşte pentru că nu eşti îmbrăcat trendy. Ba mai şi pufneşte cînd îl întrebi nevinovat dacă au cumva blugi fără model şi fără tăieturi... Tovarăşa... ...o doamnă autoritară, îşi împărţea clar clasa: proştii şi deştepţii. Cum şi părinţii, şi bunicii, şi unchiul, şi mătuşa mea (domnu’ Goe, ce să-i faci) mă puneau să învăţ de mic, aveam note bune şi eram în categoria celor ne-proşti. Ştiţi dumneavoastră: coroniţe, olimpiade, cercul de pionieri, recitări la serbări etc. Preţul? Oho, multe. Mama şi tata trebuiau să cotizeze cu cacao şi ciocolată chinezească sau "redegistă". Mamaia o găzduia pe tovarăşa destul de des la o cafeluţă. Ţin minte clar un lucru: ne punea în bancă alături de cei "mai slabi la învăţătură" şi, în pauzele în care ne lăsa liberi, şi nu făceam mate sau română, ne obliga să "îi învăţăm" pe colegii de bancă să facă exerciţiile. Cît de tiran eram cu bietul Petre, nefericitul meu coleg! Era ditamai vlăjganul, dar eu îl băteam că citea încet, că era "prost"! Aveam dreptul, nu? Nu-i aşa că tipul tovarăşei e omniprezent şi în România democratică de azi? Ştiu un tînăr doctorand, seminarist la facultate, care are o atitudine dură. Bate în bancă, are expresii de genul "voi, cei din rîndul din spate, de la fereastră, linişte!". Se recomandă ca profesor şi dă teme bieţilor săi studenţi să facă recenzii săptămînal, dacă se poate din cele cîteva articole pe care le-a scris chiar el... Tiranul de la muncă Îmi aduc foarte bine aminte temerile pe care le aveau ai mei cînd munceau. Şefii lor aveau dreptul la tot şi la toate. Mă rog, părinţii mei nu au lucrat în companii private, şefia de care s-au lovit era angoasantă şi violentă, într-un sistem autoritar. Ca paranteză, am citit o carte de sociologie despre dictaturile din Europa de Est. Ceauşescu era definit ca "sultanist", cu dictatura cea mai invazivă în spaţiul privat al cetăţeanului. Închid paranteza. Oricum, cred că şefii erau şi ei mici sultani în acea perioadă. Dar nu au dispărut! Ce, nu aţi auzit de marile corporaţii care au un control strict al e-mail-urilor, al folosirii calculatorului la locul de muncă, sau care ascultă la telefon? Cînd lucram la o companie mare, discutam despre ceva intim la telefon cu verişoara mea, legat de tratamentul pe care îl făcea ea la acea vreme. Eram singur în birou. Ei bine, la cîteva ore, secretara şefului a venit binevoitoare la mine (era cam naivă, deşi o scorpie) ca să îmi recomande un medic bun. Cînd am întrebat-o de unde ştie că aş avea nevoie de unul, s-a fîstîcit. Ca să nu mai zic că, dacă nu îmi dădeam demisia, ajungeam dependent de medicamente care se dau pe reţetă, "de calmare". De ce? Ce şefi aveam!... Observaţi dumneavoastră ce se întîmplă la serviciu cu noii angajaţi. Colegii lor mai vechi devin brusc şefi, dau sarcini, au o "înţelepciune" şi au brusc o legitimitate pe care formal sau raţional nu le-a acordat-o nimeni. E clar, sîntem toţi şefi! Fără prea multe diferenţe faţă de alte vieţuitoare din regnul animal. Vrem să fim alfa şi asta facem, de cînd ne jucăm în nisip, pînă la pensionare. Iar meseria aceasta de şef s-ar putea să fie cea mai veche din lume. Cît despre calitatea şefiei, poate că s-a scris şi studiat prea mult... Dar aceste analize nu înseamnă nimic, pentru că şefii (şi numai ei) au dreptate, indiferent de ce studii s-au efectuat. Am dreptate, nu?