Variațiuni pe o temă din La Fontaine & Co
După cum se mai precizează încă la începutul unor filme, orice asemănare cu realitatea sau cu personaje cunoscute este neintenționată și absolut întîmplătoare.
A fost odată ca niciodată… Într-un orășel liniștit din Ardeal s-a născut un băiețel foarte cuminte. Trăia într-o lume aparent idilică, într-o familie în care coexistau patru generații. Străbunica lucra în grădină din zori și pînă la asfințit, bunica mergea la serviciu, fiind funcționară într-un birou, tatăl lui era profesor, iar mama studia la fără frecvență ca să intre și ea în învățămînt. După cîțiva ani i se naște și o surioară.
Dar viața lor idilică se face praf și pulbere în scurt timp, mama descoperind plăcerile sexului extraconjugal, spre stupoarea și indignarea restului familiei. Urmează certuri nesfîrșite, unele chiar violente. E clar că singura soluție e despărțirea. Lucrurile petrecîndu-se în România regimului comunist, divorțul e destul de greu de obținut. Cu toate eforturile tatălui, tribunalele consideră că fiica are neapărat nevoie de dragostea maternă. Moralitatea oarecum îndoielnică nefiind considerată suficient de relevantă, urmează și despărțirea copiilor. Frate și soră vor rămîne doar cu numele, viețile lor luînd-o pe căi cu totul diferite.
Băiețelul nostru crește înconjurat de dragostea și mai mare a familiei, fiind educat în spiritul adevărului și dreptății. I se transmit din bogăția culturii române vorbe de duh conform cărora nu haina face pe om și minciuna are picioare scurte. Învață de mic să citească, încă dinainte de a merge la grădiniță. De la șapte ani învață limba franceză, avînd și șansa extraordinară de a lua ore de conversație de la un domn de modă veche, absolvent din perioada interbelică al liceului de băieți din Blaj și care își perfecționase cunoștințele de franceză la Paris, prin 1930. Apoi începe să învețe și limba engleză, mai întîi din filme și de la programele speciale ale postului de radio Vocea Americii, oficial interzis, ca și Europa Liberă, de unde auzeau adevăratele știri, pe care posturile oficiale românești le treceau sub tăcere. Apoi, în liceu, se întîlnește în mod providențial cu o profesoară foarte bună de franceză și cu o profesoară extraordinară cu o engleză britanică fără egal, ambele încurajîndu‑l spre studiile filologice.
Timpul tace și trece, cum spunea bunica lui, cu o anumită resemnare în glas. Termină liceul. Reușește la facultate în București. Supraviețuiește serviciului militar obligatoriu. Acolo descoperă că adevărul e un păcat capital și că minciuna are picioare foarte lungi. Dar educația primită în familie îl împiedică să accepte. I se propune să devină informator la Securitate, dar refuză. I se promite că nu o să reușească niciodată în viață. Își asumă riscul respectiv.
Ajunge în fine la facultate, în București. Se înscrie la bibliotecile occidentale interzise conform instrucțiunilor primite de la Universitate. Continuă șicanele telefonice ale agenților Securității. Urmează hărțuiri concrete ale familiei rămase în Ardeal, amenințări la adresa tatălui și a bunicii, vizite de avertisment la vecini ș.a.m.d. În 1989, regimurile comuniste încep să se prăbușească unul cîte unul. În decembrie dispare și cel din România. Lucrurile par să o ia pe un drum bun. Plopul face pere și răchita micșunele. Vorba vine…
Tînărul nostru continuă să creadă în forța adevărului și aprecierea talentului. Se înșeală amarnic. Nu l-a învățat nimeni cît de important e să ai o limbuță catifelată pe care să o aplici destoinic superiorilor în părțile corpului în care nu ajung de obicei razele soarelui.
În iunie 1990 scapă ca prin minune din ghearele minerilor veniți să planteze flori în Piața Universității. Obține o bursă în străinătate, de la care se întoarce, spre surprinderea tuturor. Crede în continuare în adevăr și în forța binelui. În anul următor termină facultatea ca șef de promoție, cu media generală 10, iar la lucrarea de licență obține 10 cu distincție. Crede în continuare că tot ce zboară se mănîncă. Se înșeală amarnic.
Tot ce își dorește e o carieră de profesor de literatură la Universitate. E lăsat să se autoamăgească și predă fără salariu timp de doi ani. Începe să facă și alte lucruri din care să poată trăi. Nefiind bun la sportul cu limbuța catifelată, postul iluzoriu de la facultate dispare în neant.
Timpul tace și trece. Are succes în alte cariere paralele, însă doar ca independent. În presă și în traduceri. Apare noua fata morgana, integrarea continentală. Totul va fi bine. Se va termina și cu corupția și cu promovarea non-valorilor. Unsprezece ani de eforturi în domeniu rezistă cu visul care, într-o bună zi, va deveni realitate. În ajun de integrare descoperă că și în Occident e apreciat mai presus de toate sportul cu limbuța catifelată. Să fie oare adevărat? Să fie așa cum îi spunea o profesoară americană, că, de fapt, comunismul a reușit pe deplin în Vest și nu a eșuat decît în Uniunea Sovietică?
Timpul tace și trece. La aproape zece ani de la integrare, stabilit în Occident, nu mai are nici o îndoială. Adevărul e acum cel mai grav păcat capital. După aproape cincizeci de ani de muncă asiduă și de eforturi în rolul, pe care singur și l-a ales, de furnic(ă) harnic(ă) și silito(a)r(e), a venit cu adevărat timpul să facă o schimbare majoră. Singura soluție e să devină greiere. Punct și de la capăt!
Alcor C. Crișan este traducător și interpret.