Vadú
Visez să scriu o carte pentru copii, în care personajul să fie pisica Vadu (cu accent pe u, ca să aibă un aer franțuzesc), ea fiind o patrupedă de culorea nisipului, pescuită de la plaja cu același nume, unde am ajuns în urmă cu doisprezece ani și ne-am oprit să mîncăm un borș de pește. De cînd mi-a intrat în geanta de pînză și a adormit profund, mi-am imaginat că trebuie să fi avut o strămoașă albastru de Rusia, care a călătorit pe un vapor de croazieră pe Marea Neagră, s-a îndrăgostit de un motan băștinaș, vînjos și dintr-o bucată, și a rămas de dragul lui pe aici, schimbîndu-și cu totul obiceiurile și viața. Sigur, ar fi o biografie romanțată, a acestei pisi-cîine, fără de care nu-mi imaginez nici casa, și nici pe mine. Am trecut prin multe împreună, am învățat una de la alta, am construit o relație care încă mă emoționează. Am spus-o de mai multe ori, ea e pisica perfectă pentru mine: nu miaună, îmi respectă dintotdeauna somnul mai sperios decît un iepure și are o delicatețe a conviețuirii care mă mai surprinde. Ne simțim una pe alta și ne înțelegem din priviri, ca în orice complicitate adevărată. N-a stricat nimic niciodată și mă copleșește cu o dragoste necondiționată, așa că am început să mă simt eu însămi o pisică mai mare, căci niciodată o patrupedă nu va avea stăpîni, ci oameni pe care îi îmblînzește cu o grație infinită.
Nu-mi plac toate felinele și nici măcar nu pot să mă gîndesc că aș mai putea iubi vreodată o altă blănoasă. Poate că ăsta e amorul adevărat, să descoperi în fiecare zi cît de norocos ești să-ți împarți existența cu cineva. Să știi ce-i place, să-i cunoști ritmul și să te trezești în fiecare dimineață bucuros că mai aveți un drum de parcurs împreună. Există o poezie a rutinei la care pisicile sînt maestre. Ritmul calm, așezat, cu tabieturile și drumurile bine stabilite, cu ieșirile pe acoperiș, cu înțelepciunea de a nu căuta niciodată mai binele s-au instalat de mult în existența noastră.
Vadu a dormit pe toate cărțile pe care le-am citit și sînt sigură că a visat nenumărate povești. Am privit-o dormind lîngă laptop, în timp ce-mi scriam textele, și liniștea ei mi-a făcut și mie bine și mi-a rearanjat gîndurile. Mersul unei pisici lasă mereu în urmă o înțelepciune discretă, pe care orice filozof stoic ar avea de ce să fie invidios.
De aceea, un Dosar de revistă, dedicat acestor companioni și martori ai existențelor noastre. Pentru că fiecare pisică poartă în ea adevărurile oamenilor pe care i-au ales să le fie aproape.
Foto: Vadú