Vaccin pentru un sistem beteag

Este ora nouă seara, iar la ușa Ministrului Sănătății robotește un furnicar de oameni. Unii dau telefoane, stabilesc întîlniri pentru a doua zi ori citesc referate și hîrtii, între un sandviș și o cafea – cina lor din seara asta. Alții sînt încă în ședințe, unde dezbat strategii și HG-uri. Dintr-un birou aflat lîngă ministru răsună răpăiala unor taste de laptop, izbite nervos de două mame cu copiii lîngă ele. Dintre jucării de pluș, desene și carioci, una dintre ele lucrează la primul proiect de screening auditiv în maternități.

Acești oameni sînt cîțiva dintre consilierii ministrului Vlad Voiculescu, într-o zi obișnuită de lucru. Medici, profesori, specialiști în politici farmaceutice, foști jurnaliști, oengiști sau voluntari. Majoritatea au fost angajați cu jumătate de normă, dar de multe ori muncesc și cîte 12 ore pe zi. La angajare, au primit în sarcină cîte un proiect care ar trebui să salveze vieți ori doar să întărească sistemul medical. Acum se luptă să termine cu bine tot ce au început, musai pînă la alegeri. După asta, Guvernul tehnocrat ar putea pleca acasă și, odată cu el, și ei.

Biroul meu este o masă pe hol, la cabinetul lui Vlad Voiculescu. Fac parte din ultimii consilieri angajați la Sănătate, iar pentru noi n-au mai fost locuri în încăperi. Nu ne-au dat nici laptop-uri, nici telefoane de serviciu, lucrăm cu marfa de acasă. Astfel de achiziții pot dura luni întregi, or, noi n-avem atîta timp la dispoziție. Nici de schimbat instalația electrică de pe hol nu-i timp. Seara, consilierii cu „biroul“ pe hol lucrează în semiîntuneric, sub niște lămpi chioare, vechi de ani de zile. E frig pe holul ăsta, trei-patru oameni ne încălzim pe rînd la un calorifer electric. A durat trei luni să-l obținem fiindcă „aici hîrtiile circulă mai greu“.

Pe acest hol s-a copt campania „Vaccinurile salvează vieți“. În 30 de zile am reușit cu toții să punem pe picioare un întreg concept de informare publică, site-ul desprevaccin.ro, o pagină de Facebook și două spoturi video. Toate astea, doar cu voluntari, căutați minut de minut și, printr-un uimitor noroc, găsiți de la o zi la alta. Campania nu a primit nici un leu. După sute de e-mail-uri, telefoane și adrese oficiale, după nenumărate în­tîlniri cu specialiști și după alte nesfîrșite zile cînd mulți dintre noi ne hrăniserăm cu covrigi pentru că nu ne îndurasem să rupem din muncă o jumătate de oră pentru masa de prînz, am ajuns, astăzi, la ultima zi de pregătire a campaniei. Mîine o lansăm public. La ora 7 dimineața, televiziunile încep să difuzeze spotul principal, iar Lucian, specialistul nostru în IT, are deja o frică ascunsă. Pe bucata finală a spotului apare scris numele site-ului… dar dacă la 7 dimineața pagina nu va fi perfect funcțională? Așa că, pe lîngă multele lui nopți albe petrecute cu site-ul de campanie în brațe, decide să o mai adauge și pe asta. „Ultima și gata“, rîde. Peste cîteva ore, adică la 5 dimineața, el vrea să fie din nou la serviciu, la butoanele site-ului. Dar soția lui nu se supără? „Cum să se supere, uiți că și ea, și frate-meu au făcut voluntariat pentru site?“ Da, uitasem.

Cu o oră înainte de miezul nopții plec, în sfîrșit, acasă. Pe Lucian îl las tot acolo, robotind printre click-uri și taste, sub lampa chioară de pe hol. Nu e chiar ultimul rămas la muncă în minister. La ora asta, încă mai muncesc ministrul și un secretar de stat. Jos, pot să jur că văd în ochii portarului o scînteie de milă. De la o vreme, nici nu ne mai zice „seară bună“, ne zice „odihnă plăcută“.

Nu întrevedeam nimic din toate astea acum o lună și jumătate, cînd m-am angajat la Ministerul Sănătății, după aproape 13 ani de presă. Înapoi în timp, la prima ședință de cabinet la care particip. Este vineri, zi scurtă pentru funcționarii publici din minister. La două fix se termină programul – teancuri de documente care așteaptă avize și semnături se amînă pentru luni, holuri și birouri rămîn pustii. O liniște de mormînt coboară peste întreaga instituție. Din toată clădirea, doar la etajul trei, în sala de consiliu, mai găsești mișcare. Acolo, ministrul conduce ședința de cabinet, ca în fiecare săptămînă. Ia la puricat fiecare proiect de pe listă, consilierii și secretarii de stat spun, pe rînd, în ce stadiu se află. La capitolul „blocaje“, toți se enervează: unora, direcțiile din minister le întorc documente vitale pentru o simplă virgulă ori pentru o ștampilă pusă oblic, altora li se lungesc urechile tot așteptînd niște semnături care nu mai vin. Hîrtii de care depind, poate, vieți de oameni se plimbă și cîte două săptămîni între funcționari aflați la același etaj. Privind cu ochii jurnalistului, sistemul îmi pare, din interior, putred și fără direcție. Și inutilă mîna aceasta de oameni care se chinuie să-l urnească, milimetru cu milimetru.

Deodată, un cuvînt începe să plutească în aer, ca să aprindă discuții lungi. Vaccin. Din vorbe, deocamdată pricep așa: că de ceva vreme se lucrează la o lege a vaccinării, că ministerul vrea să lanseze o campanie de informare pro-vaccin, că de trei ani statul român încă n-a rezolvat criza vaccinurilor și că, în fine, ne așteptăm la reacții puternice din partea antivacciniștilor. Vlad Voiculescu întreabă dacă vreau eu să coordonez întreaga campanie pro-vaccin, tot amînată de predecesorii lui de doi ani. Vreau, cum să nu?

Dacă aș fi știut cît de greu va fi să facem o campanie cap-coadă în 30 de zile, fără nici un ban și fără o echipă închegată, poate că eu, una, l-aș fi rugat chiar atunci pe șeful meu să-mi dea orice altceva de făcut. Fiindcă au urmat, toate strînse în cîteva zile: nesfîrșite discuții și negocieri cu creativii agenției de advertising Friends TBWA, care au schițat întregul concept al campaniei, alte discuții cu maestrul Victor Rebengiuc, cu care am filmat principalul spot, vizionat la Arhiva Națională de Filme din Jilava role întregi de film documentar din care să decupăm scene de război, tone de e-mail-uri, adrese oficiale – cu alergat după fiecare semnătură în parte – și multe alte mărunțișuri la care nu m-aș fi gîndit niciodată. Cum nu m-aș fi gîndit că numai verificarea numărului „600 de milioane“ din cuprinsul spotului va mînca o zi întreagă din viața unor oameni. Ca să fim siguri că nu greșim, un medic din minister și un specialist OMS de la Bruxelles au încrucișat diverse studii și cercetări, pînă s-au convins că 600 de milioane e corect.

După o săptămînă, deja învățasem cîteva lecții valoroase. Prima: răbdarea (nici o zi fără hîrtii oficiale, pentru cel mai mărunt lucru). A doua: acceptă provocarea, oricum ar veni ea (cam tot ceea ce în sistem privat rezolvi în două ore, la stat rezolvi după o zi sau două, cu ceva muncă și noroc). A treia: rămîi pozitiv. Lecția asta era gata să rămînă neînvățată cînd, cu două zile înainte de filmarea spotului în minunata Bibliotecă a Universității de Medicină și Farmacie, era gata să ne pice întreaga filmare, din motive mult prea birocratice ca să le pot înșira aici. Am învățat-o doar în dimineața filmării clipului, cînd domnul Victor Rebengiuc a acceptat să filmeze ore în șir în picioare, cu o teribilă durere de sciatică despre care ne-a spus abia la sfîrșit.

A patra lecție se cheamă, simplu, muncă. Pe asta aveam să o învăț doar privindu-i pe voluntarii care au pus umărul la desprevaccin.ro. Lucian de la GovItHub, Claudiu (voluntar prin Skype) sau medicii din Grupul de Vaccinologie, care au pierdut șirul nopților și al week-end-urilor lucrate în sprijinul acestei campanii. Pe lîngă ei, mulți alții. Și, lucru mare, au făcut-o cu toții pro bono. Oameni ca ei sînt una dintre nebănuitele resurse ale României, care arată oricui că sistemul ăsta găunos chiar se poate urni. 

Alina Bădălan este consilier personal al ministrului Sănătății, fost jurnalist.

Foto: colecţia Costică Acsinte