Urmaşii lui Margaret, dinspre cealaltă parte a hărţii

- argument -

„Europa a fost creată de istorie, America a fost creată de filozofie“ – spunea odată Margaret Thatcher. Tocmai a plecat dintre noi, parcă într-un fel de căpoşenie de a demonstra că o Europă în criză de lideri nu mai naşte personaje istorice de calibrul „Doamnei de fier“ şi al celor cu care se certa domnia sa cînd trecea Canalul Mînecii.

Europa este, deci, produsul istoriei sale – şi acesta nu e un compliment. A ieşit aşa cum a ieşit din multe bătălii şi (mai tîrziu) multe compromisuri. America a ieşit altfel, pentru că nu exista nimic şi părinţii fondatori au putut gîndi proiectul. Părinţii fondatori europeni au luat la pildă ceea ce exista, pentru a face o Europă suportabilă atunci şi mereu doar perfectibilă. Iar în povestea asta, Marea Britanie a intrat tîrziu. Un moment de oboseală după al Doilea Război Mondial (de înţeles) a făcut-o să ignore secole de tradiţie diplomatică: Anglia trebuie să rămînă angajată pe continent, să fie parte în diverse proiecte şi să aibă grijă ca proiectele să nu se întoarcă împotriva sa. Pornit fără Marea Britanie, proiectul european a fost mereu văzut la Londra ca un copil adoptat, educat greşit de părinţii anteriori. Prea multă agricultură, prea puţină piaţă, prea mult centralism, prea puţină flexibilitate, prea puţină apărare comună, prea multă vorbărie despre viitor.

Margaret Thatcher însăşi exprimă bine contracţiile britanice legate de Europa. A luptat în campania electorală, din opoziţie, pentru ca Marea Britanie să voteze pentru rămînerea în Comunităţile Europene. Este unul dintre părinţii pieţei comune europene, dar şi un părinte spiritual al conservatorismului eurosceptic modern.

Iar urmaşii săi politici tocmai au propus un alt referendum: în 2017, în caz că Partidul Conservator rămîne la putere, britanicii vor vota dacă să rămînă sau nu în UE. Pînă atunci, premierul David Cameron va negocia cu UE nişte schimbări majore. Practic, Londra spune UE: te schimbi cum zicem noi, sau plecăm.

De la celălalt capăt al Uniunii, cum te uiţi pe hartă, din România, lucrurile stau diferit. Am intrat tîrziu în UE, dar avem o scuză bună: ne-a reţinut experimentul comunist. Am făcut eforturi să intrăm, apoi am reuşit să dezamăgim. Acum, începem să facem eforturi de a ne redresa imaginea. Ideea că UE este un sistem civilizaţional superior este aproape unanim recunoscută. Europa se vede complet diferit din cele două capete ale sale.

Ideea acestui număr a plecat de la o vizită. Ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, a vizitat România. În cadrul vizitei, Ambasada Marii Britanii, Centrul Român de Politici Europene şi Colegiul „Noua Europă“ au organizat o întîlnire a ministrului britanic cu experţi, intelectuali şi jurnalişti români. Credem că a fost un eveniment interesant. Parte din discursuri şi schimburile de idei le veţi regăsi aici. L-am întrebat pe David Lidington, în interviul pe care îl publicăm tot în acest dosar, cum va vota la referendumul din 2017. Ne-a spus că i-ar plăcea să poată vota pentru rămînerea în UE. Noi îi dorim să meargă în campanie, precum Margaret, pe vremuri. (Bianca Toma şi Cristian Ghinea)