Urît de unii, iubit de alţii

S-a împlinit de curînd un sfert de secol de la celebrele alegeri din 20 mai 1990, cele despre care unii au ţinut să atragă atenţia că au avut loc chiar în Duminica Orbului, acele alegeri care au consfinţit FSN-ul drept partid de guvernămînt şi pe Ion Iliescu drept preşedinte, cu peste 85% din voturi. Un Ion Iliescu vehement contestat la manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi prin alte cîteva mari oraşe. Dacă ar fi să facem o statistică, probabil că sloganul (strigarea) cel mai des întîlnit de la Revoluţia din 1989 şi pînă astăzi a fost „Jos Iliescu!“. Apăruse chiar şi o legendă potrivit căreia, la o vizită făcută de preşedintele României în Japonia, s-ar fi observat că japonezii credeau că numele său e Jos Iliescu.

Pe cît de mult a fost de urît de unii, pe atît de mult a fost de iubit de alţii. Cu toată opoziţia împotriva sa, care s-a structurat în timp şi a prins tot mai multă experienţă şi putere, Ion Iliescu a fost preşedintele post-revoluţionar care s-a menţinut cel mai lung timp la putere (cu intermitenţa cunoscută). Iar în mandatele sale s-au adunat o mulţime de evenimente importante, cu efecte pe termen lung asupra societăţii româneşti, de la tenebrele Revoluţiei indescifrabile pînă astăzi, sau de la grozăvia mineriadelor pînă la reîmpăcarea autorităţilor de la Bucureşti cu regele Mihai şi admiterea României în NATO.

Toate acestea fac din preşedinţia lui Ion Iliescu un capitol complicat, pe care ne-am propus să-l analizăm acum, cînd patimile politice pro şi contra sa s-au mai stins, iar lucrurile pot fi privite mai la rece. Am apelat la istorici, analişti politici, sociologi şi, nu în ultimul rînd, la jurnalişti, oameni care au trăit toate acele evenimente (chiar dacă unii erau adolescenţi) şi care astăzi pot privi totul cu mai multă detaşare. Însuşi Ion Iliescu, în interviul pe care ni l-a acordat, pare mai detaşat şi mai analitic în ce priveşte propriile mandate de preşedinte. De altfel, mulţi remarcă faptul că, de la un punct încolo, lunga sa experienţă politică l-a făcut capabil să pună diagnostice perfecte şi necruţătoare nu doar oamenilor politici sau partidului căruia încă îi este preşedinte de onoare, ci şi societăţii româneşti în ansamblu (cum a fost acel faimos „capitalism de cumetrie“ prin care a caracterizat un întreg sistem). Dincolo de asta însă, chiar cînd acest Dosar era gata de trimis la tipografie, Ion Iliescu a postat pe blogul său un text intitulat Eu, „bolşevicul“! care poate provoca uimire şi chiar enervări (a fost deja destul de comentat). Cu Ion Iliescu nu ne vom plictisi niciodată.

În plus faţă de ce puteţi citi în ediţia pe hîrtie a acestui dosar, pe dilemaveche.ro veţi găsi o anchetă în care cîţiva jurnalişti marcanţi scriu cum văd ei astăzi mandatele prezidenţiale ale lui Ion Iliescu. (Andrei Manolescu)

Desen de Ion BARBU