Unul din cinci se teme...

Unul dintre primele numere ale Dilemei a fost despre frică. Era pe la începutul anilor ’90, cînd, pe lîngă veşnicele nelinişti personale ale fiecăruia, se aflau la ordinea zilei spaimele electorale, politice, şi, desigur, cele legate de preţuri şi inflaţie. Precum şi, oarecum înrudite cu toate acestea, reminiscenţele angoaselor legate de epoca ceauşistă şi de diversele ei influenţe asupra celei de tranziţie. Acum, fricile s-au mai schimbat. Cele politice s-au diminuat, printr-un soi de trecere în rezervă şi de înlocuire a lor nu cu un curaj al confruntării directe, ci mai curînd cu o resemnare blazată. Ele rămîn în special la nivelul discursurilor politicienilor adresate alegătorilor: acolo, temerile acestora din urmă sînt exploatate electoral de către cei dintîi. În completarea lor, dar schimbînd puţin registrul, sînt spaimele induse de presă. Acestea nu exclud domeniul politic, dar cele mai multe dintre ele brodează pe marginea unui social-populist horror, brăzdat de violenţe şi calamităţi. Lumea ştirilor de la ora 5 (şi nu numai) este un loc întunecat, al pierzaniei, unde frica de semenul tău e sentimentul predominant. Pe primul plan, în ceea ce-i priveşte pe români, rămîn temerile economice. În frunte este frica de creşterea constantă a preţurilor şi de discrepanţa persistentă între acestea şi venituri. După care urmează, îndeaproape, temerile de infracţiuni, starea de sănătate, şomaj şi de probleme în găsirea unei locuinţe. Toate acestea se menţin, paradoxal, pe fondul unei creşteri a nivelului de trai: nivelul siguranţei sociale şi al satisfacţiei faţă de viaţă rămîn însă scăzute. Frica socială se leagă şi de supravieţuirea fiecăruia în condiţiile acaparatoarei şi parşivei societăţi de consum, care, pe de o parte, pare că ne garantează totul, de la bunăstare la asigurări medicale şi de viaţă, şi, pe de alta, ne adînceşte o întreagă serie de angoase (alimentate de speranţe şi aşteptări cu care e greu de ţinut pasul...). De la aceasta la anxietăţile individuale nu e o mare distanţă: care, ne spun psihanaliştii, rămîn, în esenţă, aceleaşi (frica de moarte, durere, singurătate/abandon, schimbare...), chiar dacă în diverse epoci îmbracă forme diferite, conform trendurilor de moment... Adolescenţi sau adulţi responsabili, cît şi oameni de vîrsta a treia au cu toţii fricile lor, mai mult sau mai puţin bizare. Grav e, afirmă specialiştii, că numărul acestora se înmulţeşte (unul din cinci români se teme de ceva...) şi modalităţile de monitorizare şi vindecare a angoaselor lasă încă de dorit. (I. P.)