Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sînt

Cînd documentarul România neîmblînzită a ajuns pe ecrane, am avut imediat convingerea că avem un eveniment căruia revista noastră merită să-i dedice un Dosar.

Caracterul excepțional al documentarului vine, în primul rînd, din calitatea sa intrinsecă. Filmat cu un profesionalism de top mondial, România neîmblînzită este mai mult decît un film tocmai pentru că, filmic, este desăvîrșit. România neîmblînzită este o atitudine, o subtilă pedagogie și o poveste despre noi înșine.

Atitudinea documentarului este un amestec dintre o încîntare manifestă și o îngrijorare subîntinsă. Motto-ul filmului (muzică pentru urechile unui conservator ca mine!) spune că „unele lucruri trebuie păstrate așa cum sînt“. În lumea de azi, ca să știi ce să păstrezi îți trebuie multă înțelepciune și ca să poți păstra îți trebuie multă putere. Greu de strîns o sumă semnificativă a acestor doi termeni!

Privind acest film, mi-am adus aminte de vorbele lui Alfred Hitch­cock: „În filmele artistice, regizorul este Dumnezeul, în documentare Dumnezeu este regizorul“. Și de aici a mers în mintea mea gînd după gînd și nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama că destinul României neîmblînzite este acela de a genera idei și dezbateri.

Nu știu dacă România neîmblînzită va reuși să educe în spirit ecologic și estetic pe foarte tinerii mei compatrioți. Dar știu că-i va încînta și le va face țara ceva mai dragă decît îmi imaginez că le este. Sigur, orice documentar informează și aspiră să formeze. Însă România neîmblînzită, în plus, inspiră.

Dosarul de față este doar o posibilă abordare a acestei teme enorme, superbe și foarte dificile care este natura României. Cîn­tînd în struna filmului, încercăm să ducem mai departe miza lui.

Ilustraţie de Ion BARBU