Unde sînt banii de la FMI?

BNR şi-a asumat oficial un program de ţintire a inflaţiei, dar cum criza coboară preţul materiilor prime, Banca Centrală îşi permite să se uite cu un ochi la cursul leu/euro. Să ţintească, cu alte cuvinte, cursul de schimb, deşi oficial nu confirmă asta. Cît timp inflaţia e sub control, e vreme de puţină curăţenie şi în ograda valutară. Prin urmare, e destul de clar: BNR ţinteşte mai nou cursul de schimb, nu lasă leul să cadă. O devalorizare a leului ar împinge la faliment mii de companii şi de persoane fizice care au împrumuturi contractate la bănci, iar BNR nu îşi poate permite acest lucru, din motive de stabilitate financiară. O companie care dă faliment îşi aruncă angajaţii în grija statului, care va cheltui cu plata şomajului şi a asistenţei medicale. În cazul persoanelor fizice, treaba e şi mai sensibilă, întrucît riscurile sociale sînt dificil de măsurat şi de stăpînit. Drept urmare, BNR intervine pe piaţă vînzînd euro şi susţinînd astfel moneda autohtonă. Vinerea trecută mi-au confirmat asta cinci dealeri de la cinci bănci comerciale. De unde atîţia euro aruncaţi pe piaţă pentru a fi vînduţi pe lei? Din rezervele valutare. Care rezerve sînt alimentate din banii FMI, adică din împrumuturi, chiar dacă la o dobîndă acceptabilă. (Să fim bine înţeleşi. FMI este ca un CAR. Fiecare membru cotizează cu nişte bani şi împrumută atunci cînd are nevoie.) BNR îşi dă seama că, fără să repornească creditarea, economia va stagna şi se va sufoca de tot. În mod direct, nu are cum să o pornească (BNR nu dă credite companiilor), drept pentru care trebuie să convingă băncile să dea credite. Dar de unde bani, cîtă vreme profiturile sînt luate de băncile-mamă, care au şi ele nevoie de bani ca de aer? Ani buni de zile, acestea (băncile-mamă) au jucat rol de pompă străină a muşchilor românilor. Cînd pompa nu a mai avut aer, muşchii economiei noastre s-au fleşcăit. Şefii locali ai băncilor s-au dus la BNR şi şi-au întors buzunarele pe dos, arătînd că nu mai au din ce bani să dea credite. Banca Naţională a găsit o soluţie. "Scădem RMO" " şi-au zis bancherii centrali. Adică rezervele minime obligatorii. Aceste rezerve sînt banii băncilor, obligate ca la fiecare depozit (în lei sau valută) să depună un fel de "garanţie" la BNR. Reducerea rezervelor minime înseamnă de fapt reducerea garanţiei, deci returnarea unor sume de bani băncilor. Cam 1,2 miliarde de euro. Pentru a se asigura că aceşti bani sînt folosiţi în scopul creditării economiei, BNR a chemat şefii primelor nouă bănci din România şi i-a avertizat ca nu cumva să scoată banii din ţară şi să-i trimită băncilor-mamă. Bancherii au semnat că nu vor face niciodată în viaţa lor aşa ceva, au luat banii şi au plecat. După cîteva luni, cînd s-au uitat în bilanţurile băncilor, oficialii BNR au văzut că o parte din bani luaseră drumul băncilor-mamă, chiar dacă, contabiliceşte, totul părea OK. Banca X din România cumpăra portofolii întregi de credite de la banca-mamă, iar aceasta o împrumuta apoi cu diverse sume pentru a-i susţine activitatea. La un moment dat, pe fondul unor astfel de operaţiuni, solvabilitatea unei bănci scăzuse aproape la jumătate faţă de minimul acceptat, astfel încît şeful supravegherii bancare din România, Nicolae Cinteză, a pus mîna pe telefon şi l-a sunat pe acţionarul principal, ameninţînd că-l pune sub administrare specială, ceea ce în limbaj bancar înseamnă moarte clinică. "Cum a reacţionat?" " l-am întrebat pe Cinteză. "În două zile a venit cu bani de acasă şi a salvat banca." Dar să simplificăm puţin. BNR primeşte bani de la FMI. BNR se teme de două lucruri: de speculatori, care ar putea da cu leul de pămînt, şi de faptul că băncile îşi vor repatria profitul. Ambele temeri costă. Pînă acum, circa un miliard de euro s-a dus pe apărarea cursului. De repatrierea profiturilor nu ai cum să te fereşti, însă. Dacă banca vrea să îşi exporte banii obţinuţi în România, o va face indiferent de bunele tale intenţii. În concluzie, treaba stă în felul următor. România se împrumută ca să susţină cursul leului " lucru admirabil ca intenţie, dar catastrofal economic. Anul viitor prin martie, cînd scadenţele la credite vor ajunge la limită şi vor începe masiv executările silite din partea băncilor, situaţia se va degrada şi mai mult. FMI nu are decît de cîştigat împrumutînd România. Înainte de criză, mulţi cereau public, dacă nu desfiinţarea Fondului, cel puţin restructurarea masivă a lui. Acum, toată lumea e fericită. FMI dă bani, deci va avea venituri viitoare, iar România dispune de resursele financiare minim necesare, la costuri acceptabile. Unde sînt banii FMI? O parte se volatilizează pe piaţa valutară. O altă parte se duce la bănci, pentru ca acestea să crediteze economia. Iar ele n-o s-o facă, desigur, decît atunci cînd vor cîştiga din asta mai mult decît o fac acum, împrumutînd cu bucurie statul român. Partea proastă a tuturor acestor facturi este că le achit eu. Plătesc prosteşte prostia contabililor economiei româneşti. Plătesc şi plîng. Plătesc. Dan Popa este jurnalist la Hotnews.ro, specializat în domeniul bancar.