Unde au dispărut soldățeii?
Îmi amintesc cum, în copilăria mea, mă opream, în preajma sărbătorilor, în fața vitrinelor împodobite. Era în anii 1970 – adică înainte de criza brutală care avea să lovească România socialistă în anii 1980. Așa că magazinele mai afișau, cît de cît, în acea perioadă, o iluzie a prosperității. Vitrinele erau împodobite cu beteală și cu zăpadă din polistiren alb. Iar noi, copiii, ne înghesuiam să vedem ce cadouri erau expuse.
Iar printre cele favorite erau soldățeii. Îmi cumpăram neapărat cîte unul, cînd reușeam să strîng cîțiva lei. Îl puneam în buzunar și apoi îmi făceam loc prin zăpadă, către casă. (Vă vine să credeți că pe atunci iarna ningea?) Apoi îl scoteam și îl aliniam în colecția de figurine pe care o scoteam dintr-o cutie. Cavaleri medievali, indieni și cow-boys, artileriști sau infanteriști. Fiecare băiat avea o asemenea colecție.
Nebunia a început din secolul al XVIII-lea, cînd niște meșteri din Prusia s-au gîndit să facă soldăței din cositor. (Abia mai tîrziu au fost turnați în plumb.) Ideea era ca băiețeii să se joace de-a trupele lui Frederic cel Mare, regele a cărui armată era admirată și temută în toată Europa.
În secolul al XIX-lea, moda soldățeilor în miniatură se răspîndește. La Londra, în 1838, peste 100.000 de oameni s-au înghesuit să vadă cea mai mare reconstrucție a unui cîmp de bătălie, aceea de la Waterloo. Circa 190.000 de soldăței au fost folosiți. Spre indignarea lui Wellington, modelul dezvăluia contribuția decisivă a celor 50.000 de soldați prusaci conduși de mareșalul Blücher la victoria asupra lui Napoleon. (Autorul acestei diorame, un tînăr locotenent englez, William Siborne, era cunoscut drept bonapartist.)
Eu nu am prins perioada soldățeilor din metal. Pe undeva mă bucur că am sărit peste ea. În Germania nazistă s-au produs nu doar soldăței, ci și figurine care înfățișau trupele paramilitare ale partidului nazist. Ideea era ca băiețeii „arieni” să le alinieze la paradă, pe covor. Exista, în set, și o tribună cu drapele cu zvastică și cu… Adolf Hitler la microfon. Lucrurile sînt suficient de serioase pentru ca pe prima pagină a ziarului Chicago Daily Times, din 14 septembrie 1937, un articol să denunțe „jucăriile de război naziste” care sînt importate și vîndute copiilor americani.
Dar nu toți autorii sînt convinși că micii soldăței strică mintea copiilor. În 1913, H.G. Wells a publicat o carte, Războaiele mici (Little Wars), unde prezintă reguli pentru un joc de război cu soldăței și cu tunuri în miniatură, capabile să tragă cu bețe de chibrit. Pentru Wells, care era pacifist, joaca cu soldățeii i-ar putea educa pe copii cu privire la război și ar duce, de fapt, la o scădere a apetitului pentru violență.
Nu am idee ce aveau în cap comuniștii atunci cînd au permis comercializarea soldățeilor care acum erau fabricați ieftin, din plastic. Judecînd după celelalte jucării vîndute în „comerțul de stat”, suspectez că unul dintre motive s-ar putea să fi fost naționalismul de cazarmă încurajat de regimul lui Nicolae Ceaușescu. Daci și romani, turci și voievozi – puteai cumpăra tot felul de jocuri și de figurine cu teme de „istorie națională”. Dar mai probabil este că aveam de-a face, pur și simplu, cu o imitație a jucăriilor din Occident. Pînă la urmă se vindeau bine, asta conta.
Pentru noi, copiii, soldățeii din plastic erau amuzanți. Cum altfel să creezi, pe o masă, o luptă între un cavaler teuton și un indian nord-american? Sau între un parașutist și un samurai? Pe de altă parte, nici măcar copiii nu puteau ignora total lumea în care trăiau. Era și un fel de a învăța ceva despre război. Măcar să ne reamintim că oricînd ne poate da tîrcoale.
Acum soldățeii de altădată au fost înlocuiți cu figuri grotești: roboți sau mutanți de tot felul. Iar felul în care copiii trebuie să se joace cu ei s-a schimbat. Soldățeii din vechime nu aveau mare valoare luați fiecare în parte. Ideea era să îi pui într-o formație de luptă. Acum, Godzilla sare în capul lui Robotron – o dezlănțuire de violență pură, o ciocnire între două brute.
Ieșirea din scenă a soldățeilor ne-a sărăcit nu doar sărbătorile, ci și mintea. Generațiile de astăzi nu mai înțeleg mare lucru despre război. Mă uit la studenții din generațiile recente. Pentru mulți, al Doilea Război Mondial putea, foarte bine, să se petreacă în Paleolitic. Ei nu văd deloc relevanța sa pentru lumea de astăzi. Nu au nici informații și nici cea mai elementară înțelegere asupra motivelor care au împins atîtea comunități sau guverne să se războiască unele cu altele. Trăiesc într-un fel de utopie „woke”.
Am încercat să cumpăr un soldățel pe un site, probabil cel mai cunoscut în comerțul nostru online. Fac click pe „Figurine”. Găsesc un fel de șopîrlă maro, hidoasă: „Scorpios Rex Slash and Battle”. Mă întorc, speriat, la pagina precedentă. Încerc la „Jucării de rol”. Bucătării de plastic. Nici aici. Pînă la urmă găsesc ceva. „Soldățel decorativ de Crăciun”. Pare un personaj de desene animate, nu un soldățel ca pe timpuri. Asta este, avem alte bătălii de purtat…
Cătălin Avramescu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Cum alegem? Un portret al democrației pe înțelesul tuturor, Editura Humanitas, 2016.
Foto: wikimedia commons