Un voiaj în Lună - <i>prin ochii unui turist oarecare</i>

24 iulie 2009   Tema săptămînii

Dacă vreţi să vă petreceţi cîteva zile pe Lună, ar fi bine să vă programaţi excursia din timp şi să evitaţi luna iulie, cînd e cea mai mare aglomeraţie, din cauza evenimentelor legate de aniversarea primei aselenizări. De fapt, pe Lună, doar în iulie eşti cu adevărat în plin "sezon", tarifele la cazare se triplează, căci ai şansa să întîlneşti VIP-uri în restaurante şi cluburi sau chiar pe holul propriului tău hotel, poţi participa la conferinţe ştiinţifice deschise marelui public, se organizează festivaluri de toate genurile şi cîteva congrese ecumenice despre care nu înţeleg (dar am nişte bănuieli) de ce le-au mutat tocmai aici, toate festivităţile culminînd cu ziua de 20 iulie şi cu jocurile de artificii de rigoare, după care lucrurile se mai liniştesc. În restul anului, există pachete promoţionale pentru "o lună de miere perfectă" şi doar în perioada sărbătorilor de iarnă mai e un aflux de turişti, căci vorba unui coleg american "de tur inclus în preţ" care venise mai degrabă pentru un tur bahic, ca să descopere că whiskey-ul se vinde în baruri la preţuri prohibitive (şi că mai bine cumpără vodcă "la negru" de la ruşi): "The moon is boring, isn’t it?", a spus în timp ce se uita absent pe geamul unui antic LRV (Lunar Roving Vehicle), probabil din prima serie construită de Boeing, la prăfosul peisaj selenar. Totuşi nu, Luna nu este plicticoasă dacă ştii cum să o priveşti şi dacă n-ai venit aici doar ca să bifezi nişte obiective pe harta lunară, într-o vacanţă "de fiţe". Însă în continuare, cele mai trendy şi nejustificat de scumpe "sejururi" sînt cele din perioada eclipselor parţiale sau totale (poate şi din cauza faptului că nu au loc în fiecare zi), în care nu se întîmplă mai nimic, în afară de o megapetrecere şi de un megacarnaval de un kitsch total, căci se amestecă de-a valma toate superstiţiile şi poveştile pămîntene legate de vîrcolaci, pricolici, demoni sau de extratereştri şi roboţei de tipul WALL-E pe care îi poţi cumpăra la 1 dolar bucata (cică se văd pe cer şi OZN-uri "pe bune", băieţii de la efecte speciale or şti cum le fac!). Un vecin, patron de fast-food de pe Calea Moşilor, se tot lăuda că a fost pe Lună, cu familia, "de eclipsă" şi l-am întrebat care a fost distracţia, că oricum, fiind pe Lună, n-a văzut nimic. "E adevărat, dar ce crezi tu că nu s-a uitat văru-miu de la Mizil la eclipsă, de pe terasa blocului, şi nu i-a arătat el lu’ fii-su Luna cu deş’tu:

Mai multe