Un viitor pentru trecut
Anul European al Patrimoniului se suprapune cu anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri. O coincidență fericită, care ar fi putut, ar fi trebuit chiar, să dea autorităților un impuls suplimentar pentru a restaura, consolida și pune în valoare măcar marile reperele ale acestei istorii. N-a fost să fie. Dincolo de sărbătorile populare şi de pompa aferentă acestor celebrări, patrimoniul rămîne, în continuare, în aceeaşi situaţie precară. Cel mai mare pericol îl reprezintă neputinţa sau lipsa de voinţă a statului.
E aici un paradox interesant. Mai ales în momente de sărbătoare naţională, oamenii politici nu mai prididesc să-şi afirme mîndria că sînt „buni români“ şi să-şi atragă, prin recursul la momentele măreţe ale istoriei sau prin vecinătatea cu marile repere naţionale, simpatia maselor. Vă amintiţi, probabil, că atunci cînd Victor Ponta şi-a lansat candidatura la preşedinţie, pe Arena Naţională tronau gigantice obiecte de butaforie imitînd opera lui Constantin Brâncuşi. PSD e la putere de mai bine de şase ani, Cuminţenia Pămîntului n-a fost recuperată de stat, iar Muzeul Brâncuşi, instituit prin lege, există, în continuare, doar pe hîrtie. Patrimoniul e doar un vector de imagine. Cînd vine vorba de iniţiative ori de acţiuni directe în sprijinul patrimoniului, lucrurile se complică: fondurile sînt (cum altfel?) insuficiente, apar blocaje administrative insurmontabile, intervin interese şi principii divergente, acuzaţii de sabotaj între diverse tabere politice. Pînă să se rezolve toate aceste neajunsuri, clădiri-reper se prăbuşesc pentru că nimeni n-a intervenit să le consolideze, capodopere de artă sînt scoase din muzee şi din circuitul public, ajungînd în galeriile private ale unor colecţionari, muzee naţionale rămîn fără sedii şi situri de importanţă mondială, precum cel de la Roşia Montană, rămîn neprotejate, pentru că statul sau oamenii care îl conduc au mereu alte priorităţi.
Chestiunea e simplă şi complicată în acelaşi timp. Trebuie să ne definim interesele şi să găsim soluţii pentru că trecutul şi viitorul trebuie să coexiste. Mai precis, trebuie asigurat un viitor pentru trecut.
Ilustraţie de Ion BARBU