Un tren rapid pe o linie pentru personal

interviu cu Adrian VASILESCU, consilier al guvernatorului BNR Noi am trăit multă vreme cu această fobie a unei economii sugrumate şi a unei hiperinflaţii şi ne-am trezit brusc, de un an jumătate - doi, spunîndu-ni-se că economia se supraîncălzeşte. Întrebarea mea este: cum s-a ajuns aşa de repede să răsturnăm situaţia? Creşterea economică este capricioasă, cînd e prea lentă face probleme, cînd e prea accelerată iar ridică probleme. De ce? Pentru că de regulă este bine ca o creştere economică să aibă un suport real. Un suport real înseamnă o economie care să fie structurată, să fie performantă, să producă şi cantitativ, dar şi calitativ. Degeaba cantitate, dacă nu e şi calitate. Aşa că, apăsînd prea mult pe accelator în anii din urmă, am ajuns într-un moment în care e bine să umblăm la butoane şi să reglăm creşterea. Cînd s-a produs acest declic, cînd a început să o ia economia pe prea repede înainte? După patru ani de descreştere economică, 2000 a fost primul an de creştere, o creştere realizată cu două locomotive: exporturi şi investiţii. Guvernul care a urmat guvernului Isărescu după 2000, guvernul Năstase, a mers încă doi ani cu aceleaşi locomotive, adică numai cu aceleaşi locomotive, cu exporturile şi cu investiţiile. Abia din 2003 guvernul Năstase a dat drumul din depou celei de-a treia locomotive: consumul. Dar ce putea face guvernul, dat fiind că oamenii aveau mai mulţi bani în buzunare şi aveau această poftă nebună de a cheltui? În 2003 au apărut mai mulţi bani în buzunare, dar pofta nebună de a cheltui nu este o singtamă care se potriveşte societăţii româneşti. Nu este în societatea românească o poftă nebună de a cheltui, este şi o poftă de a economisi. Avem această poftă de a economisi, avînd în vedere că fiecare familie trebuie să-şi drămuiască foarte bine veniturile şi mai ales avînd în vedere că întreţinerile sînt foarte mari comparativ cu veniturile. Atunci de unde o problemă cu consumul? Paradoxul este că România consumă mai mult decît produce, totuşi consumul este sub standardele internaţionale. Consumăm mult faţă de cît producem, consumăm puţin faţă de normalitatea economică. Şi dacă noi consumăm sub standardele internaţionale, atunci loc de creştere ar mai fi. Loc de creştere? Imens. Dar pentru asta trebuie să ne ocupăm şi de cealaltă parte, sau în primul rînd trebuie să ne ocupăm de cealaltă parte, şi acolo este loc imens de creştere, avem loc nelimitat de creşterea a productivităţii muncii, de creştere a performanţelor, de creştere a eficienţei. Fără astfel de rezultate nu putem nici să sperăm şi nici să ne permitem să urcăm prea mult consumul. Să vorbim despre politicile de domolire a consumului. Sînt foarte multe voci, mai ales din domeniul bancar, care protestează împotriva ultimelor măsuri luate de BNR. Se spune că bunurile de consum nu au un impact aşa de mare în deficitul comercial ca să impună nevoia de limitare. Aici trebuie să facem o departajare foarte exactă, pe de o parte, între deficitul comercial şi deficitul balanţei de plăţi. Ambele sînt periculoase cînd creşterea este explozivă. Apoi, să facem o departajare între creşterea temperată a consumului şi blocarea consumului. O să vă rog să observaţi că, deşi unii critici ai Băncii Naţionale folosesc expresia "blocarea consumului", nici o măsură a Băncii Naţionale, nici un regulament al Băncii Naţionale nu au în vedere vreun blocaj. Au în vedere numai şi numai o temperare a consumului, de fapt o temperare a creditelor de consum, care să ducă la o temperare a consumului. Dar, dacă privim puţin mai larg, o să vedem că şi programul Guvernului făcut pentru anul 2005 şi pentru anii următori arată cifre din ce în ce mai scăzute la capitolul consumuri. Asta înseamnă nu că se opreşte consumul, nu că se va consuma mai puţin, ci că doar creşterea consumului va fi tot mai lentă. Creditele de consum vor continua să crească, dar creşterile vor fi mai lente. Asta pentru a nu alerga prea tare cu un tren rapid care circulă pe o linie pentru personal. Este un paradox faptul că încercăm să ţinem creditul sub control, cînd, oricum, ponderea creditelor în produsul intern este foarte mică, chiar comparativ cu Bulgaria. S-a făcut această comparaţie în aceste zile şi într-adevăr discrepanţa este şocantă. În general intermedierea bancară este sub standarde şi sub nivelurile atinse de vecinii noştri. Dar eu cred că nu sînt relevante comparaţiile într-un sistem în care avem surplusuri de bani în sistemul bancar la nivelul de 3-4 miliarde de euro, pe care economia nu reuşeşte să-i atragă. Economia nu reuşeşte să atragă aceste surplusuri şi atunci este nevoie ca Banca Naţională să pună în acţiune pompele de absorbţie, să ia aceşti bani şi să-i aducă în pensiune la Banca Naţională, să doarmă aici, ca să nu facă inflaţie dacă stau în bănci. Şi atunci problema care este? Lipsa de investiţii? De potenţial de investiţii? Problema este că economia reală nu reuşeşte să absoarbă cantitatea de bani de care ar putea să beneficieze. Asta ar însemna că ar aduce împrumuturi, ar face performanţă, am face mai multe produse în România şi am scăpa de năpasta asta, de frica de consum. Mai mult consum înseamnă mai multă producţie. Numai că noi trebuie să ne punem o întrebare simplă: mai multă producţie, dar a cui? Pentru că dacă cresc consumurile şi producţia nu creşte, înseamnă că aceste credite de consum nu fac altceva decît să stimuleze producţia din Polonia, din Ungaria, din Germania, din Franţa, de pe unde mai aducem noi produse. Dar pe termen lung nu se echilibrează, cererea de aici nu creează şi producţie internă? Dar realitatea am văzut-o, orice încurajare de consum a adus mai multe importuri. 2003 a fost primul exemplu şi primul semnal de alarmă: consumurile au crescut exponenţial şi producţia nu a urmat această creştere exponenţială a consumurilor şi au marşat importurile. Revin la cei nemulţumiţi de măsurile BNR. Există oarecare scepticism faţă de eficienţa acestor măsuri, se spune că prin mijloace administrative poţi să înregistrezi un recul al consumului pe termen foarte scurt, după care se inventează alte mijloace de ocolire? Cînd va fi să apară alte mijloace de ocolire, cum spuneţi, normal că Banca Naţională va interveni să le contracareze, dacă va mai fi cazul. Că poate ne vom trezi şi noi în societatea asta, că mai avem puţin şi ar trebui să intrăm în Uniunea Europeană. De exemplu, o modalitate de contracarare a restricţiilor BNR, un fel de modă acum, este ca băncile să-şi facă unităţi de creditare nonbancare, astfel încît să scape. Da, dar dacă aţi văzut un recent comunicat al Băncii Naţionale, acolo se spune, negru pe alb, că Banca Naţională şi Guvernul caută împreună soluţii pentru reglementarea tuturor instituţiilor care dau credite. Adică şi a celor nebancare. Parcă e un fel de joc de-a şoarecele şi pisica Nu e un joc de-a şoarecele şi pisica, pentru că, bunăoară, măsurile de temperare a creditului luate în 2004 au avut efecte foarte bune. Şi aceste efecte au fost simţite pozitiv.